PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 21 ianuarie 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. — · Pagina 3 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Consilier în... hoție”

Ce vrei să faci?

Consilier în... hoție

De Gheorghe BoticaSecțiune Relatări din Transnistria
Textul articolului

— Măi Arnaute, ești fricos? îl întrebă președintele colhozului astă toamnă pe milițianul de sector, netezindu-și nepăsător burta enormă.

Milițianul încruntă sprîncenele stufoase de june cu tiulei la barbă și fără a scoate un cuvînt deschise coburul de la șold, luă revolverul și îl puse pe masă demonstrativ, cu aere de coțcar trecut prin sită și prin dîrmoi.

— Aha! clătină afirmativ din cap Ilie Uzun, care în lunga lui viață de președinte în mai multe gospodării văzuse și răsvăzuse oameni «de condiție!» — Acolo, pe digurile de lîngă pădure...

— În livada colhozului, îl corectă Arnaut.

— Î-î-î-, da, în livada colhozului pasc...

— Strică, schilodesc livada tînără, interveni iar Arnaut cu o rectificare.

— Anume așa, schilodesc zeci de hectare de livadă niște tauri, ce-i aparțin lui Ion Gusca din Slobozia...

Niște tauri fără stăpîn, conchise milițianul, netezindu-și vajnic barba cu tiulei și fără a aștepta instructajul deplin, puse revolverul în cobur și ieși în stradă.

Afară îl aștepta un «KamAZ» și un grup de «activiști» din satul Cremenciug, căci în această localitate se desfășurau acțiunile.

— Ager băiet! zise pentru sine Ilie Uzun, privind cu satisfacție prin geam în urma camionului, pornit la «datorie». Nu pe diguri, ci în livadă... nu pasc, ci schilodesc livada... nu-i aparțin lui Ion Gusca, ci sînt fără stăpîn... Bravo, Arnaute, în caz de ceva, noi vom fi nevinovați — de mai mult timp o cireadă de tauri fără stăpîn schilodește «livada», rezumă președintele discuția «ingenioasă», ce o avu cu milițianul de sector...

A doua zi tiraspolenii nu se mai puteau opri cu laudele la adresa lui Igor Smirnov, că are grijă de oameni, că le-a adus carne, dar ce carne, cum n-a mai văzut Londra și Parisul — numai macră, dorindu-i sănătate și ani mulți la cîrma tinerei republici sovietice socialiste moldovenești transnistrene. Iar Ion Gusca în timpul cela bătea alarma la toate instanțele — la miliție, procuratură, mijloacele de informare în masă și chiar lui Smirnov: «Ajutați-mă, oameni buni, că Izun și Arnăut mi-au prădat ziua în amiaza mare zece tauri (peste cinci tone de carne) și l-au dat la abatorul din Tiraspol în contul planului colhozului «Cremenciug», ei au depășit planul, iar eu am rămas fără mijloace de existență!»

— Calmează-te și mai alege cuvintele, căci nemulțumitului dumnezeu îi ia darul! i-au răspuns de la poliția din Tiraspol, de la Smirnov, din alte părți.

Dar Gusca nu se putea calma, căci creșterea taurilor e unica lui ocupație, izvorul de existență a lui și a familiei lui. Afară de aceasta mai avea și obligația față de colhozul de unde a luat viței mici să-i crească. Cum se va achita el cu colhozul?

— Calmează-te, moldovean păduchios, că de nu, te vei alege cu un glonte în frunte, îi zise deunăzi și Arnăut, întîlnindu-l la Cremenciug.

— La altceva nici nu te poți aștepta de la un hoț! îi întoarse vorba Gusca și vru să-și caute de drum.

— Stai, stai, că te împușc, nemernicule! se înfurie Arnăut și îl înhăță de haină.

Cu haina ferfenițată abia s-a rupt din mîinile «omului legii» și a pornit pe jos spre casă. Necăjit de fărădelegile ce se fac în Transnistria, dar și bucuros că a scăpat din labele milițianului, el răsuflă ușurat că, iată, trece digul și e acasă.

— Mîinile-n sus, predă arma! răsună aceeași voce pițigăiată a lui Arnăut, care împreună cu un grup de «ajutori» ai miliției îi ațineau calea chiar lîngă casă...

Peste vreo jumătate de oră Gusca, cu cătușe la mîinile răsucite la spate, se afla deja într-o cameră cu gratii din subsolul miliției tiraspolene. L-au ținut pînă seara tîrziu și i-au dat drumul, cu condiția că a doua zi, la orele 10, să se prezinte din nou la miliție. S-a prezentat, dar aici nu-l aștepta nimeni. Deci, ceia ce s-a întîmplat cu Gusca a fost o încercare odioasă a lui Arnăut de a băga frica în el ca să-și retragă de la procuratura orașului dosarul intentat împotriva lui Uzun și Arnăut. Procedeu cunoscut la Tiraspol, unde toate organele de drept legitime au fost dizolvate și au creat altele — act ce contravine Constituției Republicii Moldova. Ce dreptate poți aștepta de la niște organe nelegitime?

Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 21 ianuarie 1992, pagina 3, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Consilier în... hoție”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.3