În ultimii ani forțele imperiale reacționare, care nu vor să se împace cu procesul legitim de destrămare a ultimului imperiu în istoria omenirii și traducerea în viață a visurilor seculare ale popoarelor neruse de a obține deplina suveranitate și independență statală pe arena internațională, fac tot posibilul pentru a discredita politica internă și externă a Gruziei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei și altor țări independente ce au fost de-a lungul a sute de ani colonii lipsite de drepturi ale Rusiei țariste și imperiului sovietic. Încă din anul 1989 cercurile predispuse la șovinism din Rusia și curentele neobolșevice ale diasporei ruse din republica noastră depun eforturi turbate pentru a prezenta într-o lumină deformată procesul realizării drepturilor omului în Moldova.
Bunăoară, la 8 aprilie curent Congresul VI al deputaților poporului din Federația Rusă, adică organul legislativ suprem al statului, care s-a declarat în mod oficial succesor în drept al U.R.S.S., în hotărîrea «Despre contribuția la asigurarea drepturilor omului în Transnistria» își exprimă îngrijorarea preconcepută «că au devenit frecvente cazurile de încălcare a drepturilor omului în Republica Moldova, despre situația ce s-a creat în Transnistria». Congresul VI a luat sub apărare nemijlocită forțele politice, acțiunile cărora au condus la crearea organelor puterii anticonstituționale în raioanele de est ale Republicii Moldova, la destabilizarea ordinii publice și încălcărilor în masă a drepturilor omului.
Hotărîrea în cauză denaturează în mod grosolan starea de lucruri privind drepturile omului în Moldova. Mai multe comisii, atît internaționale, cît și cele ale Sovietului Suprem al Federației Ruse, au confirmat respectarea de către organele de stat ale Moldovei a drepturilor omului, inclusiv și ale populației rusofone.
În septembrie 1991 comisia Parlamentului Rusiei, în frunte cu deputatul poporului din Federația Rusă Serghei Krasavcenko, luînd cunoștință de realitățile din Transnistria, a constatat că R.M.N. anticonstituțională prezintă un soi de orînduire neobolșevică. Caracterizînd atunci acțiunile rebelilor în frunte cu Igor Smirnov, membrul comisiei Nicolai Medvedev a spus pe șleau: «Ei au creat o republică, îmboldind oamenii la războiul civil numai pentru a păstra în mîinile lor monopolul puterii care le scapă». Cercetările de mai multe zile ale membrilor comisiei n-au dat în vileag fapte de încălcare a drepturilor omului de către organele puterii constituționale din Republica Moldova. «N-am descoperit nici un fapt de discriminare a populației rusofone în Transnistria. Dimpotrivă, acolo sînt încălcate drepturile populației moldovenești și în genere ale celora cu alt mod de a gîndi», — a declarat Serghei Krasavcenko (vezi «Molodioji Moldavii» din 21 septembrie '91).
În ultimele luni liderii rebelilor din raioanele de pe malul stîng au început să acuze fără nici un temei Moldova de politica genocidului în raioanele de est ale republicii. Corespondentul special al ziarului «Sovietskaia Rossia» în corespondența «Nistrul în flăcări» din 2 aprilie curent a comunicat că președintele nelegitimei R.M.N. I. Smirnov în cadrul unei conferințe de presă a declarat că «U nas ne voina — ghenoțid». Iar vicepreședintele R.M.N. A. Caraman într-o convorbire la Kremlin cu corespondentul săptămînalului «Literaturnaia Rossia» de asemenea a depus nu puține eforturi pentru a defăima politica internă a Moldovei, punînd în cîrca organelor constituționale fărădelegile și dezmățul formațiunilor banditești ale rebelilor în raioanele de est ale republicii. «Situația v Pridnestrovie seiceas namnogo slojneie, cem nedeliu nazad. Terror, sravnimîi lișî s deistviami «ăscadronov smerti» ne prescrașceaetsea, ideot nastoiașcii ghenoțid protiv inacomîsleașcih. Ubivaiut i moldavan, i russkih, i ucraințev...» «Literaturnaia Rossia», nr. 15, 1992, pag. 3).
Născocirile calomnioase ale rebelilor au fost preluate de reprezentanții cercurilor șovine-imperialiste din Federația Rusă. După ce s-a aflat o zi la începutul lui aprilie curent în sînul rebelilor din raioanele de est ale Moldovei, vicepreședintele Rusiei A. Ruțkoi i-a incriminat republicii noastre «genocidul fascist» (vezi «Izvestia» din 13 aprilie '92). O atare afirmație, — după părerea publicistului C. Eghert, — «trebuie să fie însoțită de argumente solide», însă Ruțkoi n-a catadixit să le prezinte.
Nu zăbavă partidul renașterii naționale din Rusia a constituit la Moscova comitetul apărării Transnistriei. La întrebarea corespondentului ziarului «Nezavisimaia Moldova» C. Chiroșca de cine vrea să apere comitetul Transnistria, reprezentantul acestuia, V. P. Șmakov, i-a răspuns prompt: «Ot ghenoțida». («Nezavisimaia Moldova» din 16 aprilie curent).
Chiar și unele personalități din mișcarea democratică a Rusiei s-au raliat campaniei veninoase împotriva Moldovei. În convorbirea cu corespondentul ziarului «Trud» din 12 iunie curent, Serghei Stankevici, consilier al Președintelui Federației Ruse, a declarat cum că în raioanele de est ale Moldovei «proishodit sistematiceskoie unicitojenie slaveanscogo naselenia».
Recurgînd la defăimări și înșelăciune, cercurile șovine din Rusia și marionetele lor din Moldova se pregătesc să dea o nouă lovitură suveranității și independenței republicii noastre. Sînt gata să blocheze economic și politic Republica Moldova. Acest scop transpare în declarația lui S. Stankevici: «Dumaiu, prișla pora postaviti vopros o vvedenii mejdunarodnîh sancții za ghenoțid v Pridnestrovie» («Trud», 12 iunie curent).
Fiind colaborator științific și jurist, mă simt obligat să dau în vileag, în măsura posibilităților, forțele politice și curentele, activitatea cărora e orientată spre exterminarea populației din raioanele de est ale Moldovei, să dezvălui publicului cititor scopurile criminale ale acestei acțiuni antiumane.
Să ne amintim că omenirea progresistă a condamnat totdeauna actele de genocid împotriva armenilor, evreilor și altor popoare. Pentru a pune capăt unor atare acțiuni barbare delegațiile mai multor țări ale lumii au elaborat Convenția «Cu privire la preîntîmpinarea crimelor de genocid și penalizarea lor», încuviințată de Asambleea Generală a O.N.U. din 9 decembrie 1948.
Prin genocid, conform art. II din Convenție, se subînțeleg acțiunile comise cu intenția de a nimici, total sau parțial, careva grup național, etnic, de rasă sau confesional:
a) omorîrea membrilor unui atare grup;
b) pricinuirea leziunilor corporale grave sau a tulburărilor cerebrale membrilor unui atare grup;
c) crearea premeditată pentru un careva grup a unor asemenea condiții de viață, care să cauzeze nimicirea fizică totală sau parțială.
În conformitate cu art. III din Convenție sînt sancționabile faptele:
a) genocidul;
b) uneltirea în scopul săvîrșirii genocidului;
c) incitarea directă și în public la genocid;
d) tentativa de genocid;
e) complicitate la genocid.
Analiza evenimentelor istorice ne arată că anume cercurile șovine imperiale din Rusia și marionetele lor au efectuat în repetate rînduri acțiuni de genocid contra diferitor popoare neruse și grupuri etnice. Să ne amintim că au fost trecute prin foc și sabie, șterse de pe fața pămîntului statele naționale ale tătarilor din hanatele: Kazan, Astrahan, Siberia și Krimeea; popoarelor din Asia Mijlocie, Kazahstan și din țările Baltice, au fost dezmembrate Polonia, Moldova etc.
Un genocid drastic a declanșat imperiul rus împotriva populației băștinașe din Krimeea chiar de la începutul cotropirii peninsulei. În 1783 Ecaterina II a procedat la acapararea cu forța a pămînturilor de la tătari și la împroprietărirea funcționarilor și dvorenilor ei.
Drept urmare, în perioada 1783—1790 din Krimeea au fost nevoiți să se expatrieze 300 mii de tătari. Strîmtorarea tătarilor a continuat de-a lungul secolului XIX. Proporții deosebit de mari a luat migrația impusă tătarilor în anii '60 ai secolului trecut. În toamna lui 1854 a fost emis ordinul ministrului de război din care reproducem momentul că «imperator... povelel pereseliti ot morea vseh pribrejnîh jitelei magometanscogo veroispovedania vo vnutrennie gubernii». Persecuțiile și maltratările tătarilor de către sbirii țariști sub pretext că, chipurile, activează ca spioni au transformat deportarea într-un refugiu în masă. Cînd i s-a comunicat țarului Alexandru II despre emigrația în masă a tătarilor din Krimeea, apoi — cităm în original — «ego Velicestvo, — după cum mărturisește generalul Totleben, — izvolilo ucazati, cito ne tolico ne sleduet stesneati tatar v pereselenii, a rassmatrivati predstavleaiușciisea sluceai vesima blagopriatnîm dlea osvobojdenia ot nih craia». («Russkaia starina», 1893, pag. 701).
În ultimele decenii ale secolului XIX în Krimeea au rămas doar 102 mii 291 tătari. Pe peninsulă au rămas 687 localități părăsite de tătari, iar în 315 din ele — nici un locuitor. Cei care plecau au avut un destin de calvar. Mulți au murit în drum. Numai printre urmașii celora care au emigrat în Turcia după războiul din Krimeea circa 60 mii de tătari au murit în drum spre Turcia.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. —, 30 iunie 1992, pagina 2, coloanele —.
