Pînă nu demult în acest bloc cu trei etaje se afla combinatul pentru instruirea în producție — o instituție interșcolară care, deși interpretată drept «realizare incontestabilă» pe tărîmul intensificării educației prin muncă, era, în fond, un combinat simulacru, randamentul instruirii fiind neînsemnat, iar pentru o bună parte din elevii claselor superioare de la școlile orașului lecțiile susținute aici constituind o corvoadă.
De vreun an în același bloc se află o școală. Au numit-o «de meserii» — o definiție prefigurată, poate, nu atît de posibilitățile-i și menirea-i actuală, cît de obiectivele-i ce ulterior ar fi scontate. Posibilitățile — cel puțin acum — îi sînt, într-adevăr, puține și ele ar implica, probabil, o altă denumire, la moment mai adecvată: școală cu aprofundarea instruirii în producție.
Școala ce în contextul ac[tua]l, cînd programele de stu[dii] prevăzute pentru cele de [cul]tură generală preconizea[ză] desăvîrșirea concretă a [ins]truirii prin muncă, exemp[lul] școlilor nr. 1 și nr. 4, bu[n]oară, confirmînd această [re]alitate cu prisosință, nu [s-a]r deosebi de altele. Nu [s-a]r deosebi, dacă n-ar fi la [m]ijloc un detaliu. Membrii [u]nei comisii din Chișinău […]posită la Cahul pentru a [st]udia activitatea desfășura[tă] în mediul minorilor califi[ca]ră noua școală drept «un [So]loneț, dar fără sîrmă ghim[pa]tă». Soloneț — o instituț[i]e de învățămînt pentru [infr]actori..
E o exagerare, desigur, de[și] prin ea s-a tins a releva [s]pecificul activității acestei [ș]coli create acum un an la [i]nsistența secției de învăță[mî]nt orășenesc. Creată din [i]mboldul unei necesități im[p]erioase, aceasta din urmă [d]escălecînd «calul» euforii[l]or de felul «sîntem veseli și [d]e-o seamă, octombrei pe toți [n]e cheamă». Căci «octom[b]reii» nu erau și nici nu pu[t]eau fi «de-o seamă»: unii asi[m]ilau cunoștințele fără di[f]icultăți, ba chiar fiindu-le «strîmt» în cadrul programelor în cauză, iar alții..
— Analizele demonstrează că circa 20 la sută din elevii școlilor de cultură generală nu pot asimila integral programele de studii, remarcă Vitalie Bejenaru, șeful secției. Situația, însă, era absurdă: sistemul de învățămînt persevera drept condiție esențială a succesului social al elevilor asimilarea obligatorie de către fiecare a materiilor, deși pentru mulți din ei aceasta era pur și simplu imposibil. E nevoie adică de o nouă structură, cu condiții mai bune pentru instruirea unor asemenea copii și pentru adaptarea lor la activitatea socială și profesională.
Astfel, din năzuința secției de învățămînt binecuvîntată printr-o decizie a primăriei și printr-o dispoziție a ministerului de resort de a căuta modalități mai plauzibile de diversificare a procesului de studiu în conformitate cu potențialul intelectual al elevilor a și apărut școala respectivă. Să-i zicem experimentală, ea fiind prima de acest fel în republică. O școală pentru copiii ziși «dificili» descinși, de regulă, din familii-problemă, copii care, să recunoaștem, s-au aflat și se mai află la periferia atenției școlii de cultură generală, bucuroasă a abandona «balastul» în cauză, a familiei și a celorlalți factori sociali.
— La început a fost greu, mărturisește Sergiu Pîslaru, directorul școlii menționate. Șchiopăta frecvența, ne dispera nedorința elevilor de a învăța, a-și forma și desăvîrși deprinderile profesionale prevăzute de programa instruirii de producție. Elevii noștri comiseseră și cîteva delicvențe grave. A trebuit să creăm o comisie pentru studierea multilaterală a individualității copiilor, să-i vizităm sistematic la locul de trai. Treptat situația s-a ameliorat. Examenele de absolvire a clasei IX nu le-au susținut doar cinci elevi. Concluzia corpului didactic a fost univocă: așa școli — sau de acest fel — sînt necesare. Ne-a convins de aceasta și sondajul realizat în mediul elevilor. La întrebarea, dacă vor să revină în școlile de cultură generală majoritatea covîrșitoare au răspuns: «Nu», mărturisind că în școala noastră ei s-au debarasat de complexele morale anterioare. Apropo, reducerea în ultimul timp a criminalității infantile factorii de resort orășenești o apreciază și drept un rezultat al creării școlii date...
În ansamblu 237 de elevi din clasele VI—IX au studiat aici în anul de învățămînt 1991—1992, an, ce-a confirmat dreptul școlii la viață. Deși s-a beneficiat și de baza materială a fostului combinat interșcolar, s-a utilat un atelier de croitorie, altul — de cizmărie, două ateliere de tîmplărie. Cu ajutorul primăriei au fost procurate 16 mașini de cusut, prin intermediul secției de învățămînt — utilaj de la întreprinderea de piei artificiale din capitală.
— Să știți că atelierele noastre-s mai dotate decît cele din școlile tehnico-profesionale, declară directorul. Inițial creasem și un grup pentru studierea specialității de tencuitor-zugrav, dar multe restricții pe tărîmul securității muncii, precum și faptul că specialitatea în cauză se studiază la ambele școli tehnico-profesionale din oraș, ne-a determinat să renunțăm la ea. În schimb, avem deja o bună parte din utilajele necesare unui atelier de lăcătușerie.
— Ar fi cazul să organizăm și studierea unor meșteșuguri populare, cu atît mai mult cu cît și materia primă necesară am procura-o mai ușor, intervine Valeriu Rusu, directorul adjunct. În general, optăm pentru a fi subordonați nemijlocit asociației republicane «Moldova-servis», astfel oferindu-ni-se șanse mai ample de aprovizionare cu materiale și materii prime necesare nu numai pentru desfășurarea procesului de instruire, ci și a unei eventuale activități de producție.
Problema materialelor și materiilor prime e din cele complicate, desigur. Chiar dacă prin hotărîrea primăriei și dispoziția guvernului drept întreprinderi de aplicații au fost desemnate întreprinderea «Tricon», asociația raională «Moldova-servis», C.M.M.I.-5 și sectorul pentru reparații și construcții, doar primele două contribuie cît de cît la soluționarea acestora. Am încercat să calculăm, obținînd în consecință următoarele cifre: sînt necesare 20—25 metri cubi de lemn și 15 mii metri pătrați de țesături.
Dar nu numai deficitul acestora cauzează reducerea preocupărilor corpului didactic doar la cadrul instruirii în producție, ci și concepția privind menirea școlii.
— Derutează faptul că școala se orientează pe făgașuri înguste, spune Vitalie Bejenaru. De ce, bunăoară, se tinde a pregăti doar tîmplari, dar nu specialiști de un profil larg în prelucrarea lemnului?.. Am vrea s-o încadrăm amplu la repararea școlilor și instituțiilor preșcolare. La școlile nr. 1 și nr. 4 avem nevoie de scaune. Le zic: vă facem comanda și pentru executarea ei vă plătim respectiv. Direcția școlii, însă, nu acceptă. E vădit o tendință de închistare, o simplificare conceptuală. Noi, totuși, vrem să avem nu o simplă școală pentru aprofundarea instruirii prin muncă, ci o veritabilă școală-întreprindere!..
Primul an — primele întrebări. Multe au răsunat în relatările interlocutorilor mei. Remarc doar una..
— Lucrăm conform programelor prevăzute pentru școlile de cultură generală, spune Ana Cojan, șefa de studii. E și firesc: elevii noștri trebuie să obțină certificatul cu privire la absolvirea școlii medii necomplete, pentru a putea susține admiterile și în instituțiile de învățămînt mediu de specialitate. Dar, dat fiind potențialul lor intelectual, e necesar a reexamina planurile de studiu, pentru a mări cu un an durata învățăturii.
— Ce facem cu absolvenții din anul curent? se întreabă Sergiu Pîslaru. Au doar 15 ani. Șansele de a fi plasați în cîmpul muncii li-s minimale. Am hotărît: cei care nu vor fi angajați la lucru îi vom primi încă pentru un an în școală, unde vor continua studierea profesiei. Așa vom proceda pînă cînd ni se va permite a mări durata învățăturii...
O școală pentru «nedotați», ce oferă acestora șansa afirmării și decomplexării. O școală ce trebuie să-și caute perspectiva de a deveni cu adevărat o școală de meserii și, ulterior, o școală-întreprindere.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 95 (17965), 9 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
