PPresa 90-92Arhivă de presăÎnapoi la 10 iunie 1992
Caută în arhivă⌘K
Moldova SuveranăNr. 78 (17948) · Pagina 1 · Coloanele —

Semnalează o problemă

Despre: „Amenințări din partea M.A.E. al Rusiei”

Ce vrei să faci?

Amenințări din partea M.A.E. al Rusiei

De Moldova-pres
Textul articolului

După cum transmite agenția ITAR-TASS, citată de Moldova-pres, ministerul de externe al Rusiei a dat publicității o declarație, în care, între altele, se spune:

«În ultimul timp în luările de cuvînt ale conducătorilor unor state care au apărut în locul fostei U.R.S.S. se conțin afirmații neîntemeiate privind caracterul de ocupație ale trupelor ruse aflate pe teritoriul lor. Mai mult decît atît, față de militarii ruși se întreprind în mod premeditat acțiuni provocatoare.

Toate acestea trezesc indignare în Rusia. Partea rusă, se arată în declarația difuzată de ministerul de externe al Rusiei, optează pentru soluționarea problemelor retragerii acestor trupe prin negocieri purtate în conformitate cu practica internațională, la a căror desfășurare cu succes nu contribuie acțiunile și declarațiile cu caracter vădit provocator.

Și, după cum a devenit deja o tradiție în diferitele declarații din ultimul timp ale demnitarilor ruși de toată mîna nici actuala luare de poziție a ministerului de externe nu duce lipsă de amenințări la adresa statelor suverane care nu vor să vadă pe teritoriul lor picior de soldat rus. Ministerul de externe al Rusiei declară că «Rusia nu va rămîne indiferentă față de cazurile de atitudine ofensatoare față de militarii ruși și le va apăra interesele în cel mai hotărît mod».

Desigur că dreptul de a stabili «cazurile de atitudine ofensatoare față de militarii ruși» și-l rezervă partea rusă.

Pe de altă parte, după cum vedem, ministerul rus de externe declară cum că afirmațiile privind caracterul de ocupație al trupelor ruse ar fi neîntemeiate. Mai degrabă, însă, neîntemeiate sînt afirmațiile acestui minister, căci oare nu trupele foste formal sovietice, dar de fapt ruse, au vărsat sînge la Tbilisi, la Vilnius, iar acum în Transnistria. Și, interesant, cine întreprinde «în mod premeditat acțiuni provocatoare»: forțele de ordine ale Moldovei față de Armata a 14-a, sau această armată față de cei care apără împotriva genocidului populația din satele moldovenești de pe malul stîng al Nistrului?

Desigur, atît republicile baltice, cît și Moldova pledează pentru ca problema retragerii armatelor ruse de pe teritoriul lor să fie soluționată în cel mai scurt timp și în mod civilizat. Însă ministrul rus al apărării, Pavel Graciov, după cîte se vede, este surd la acest gen de îndemnuri. După cîte se vede, asupra lui sînt de natură să influențeze numai argumentele de alt ordin. De tipul celor care au făcut ca duminică garnizoana rusă staționată în Cecenia să părăsească această republică din Kaukaz. Astfel Graciov a explicat adoptarea hotărîrii de retragere a garnizoanei ruse ca urmare a «condițiilor insuportabile în care trăiesc în republică militarii ruși și familiile lor».

Involuntar, se impune concluzia că condițiile în care trăiesc militarii ruși și familiile lor în Moldova, în republicile baltice nu sînt suficient de insuportabile pentru a grăbi plecarea lor de aici, notează Moldova-pres.

Sursă: Moldova Suverană, Nr. 78 (17948), 10 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.

Trimite corectura

0 modificări la „Amenințări din partea M.A.E. al Rusiei”. Un redactor le verifică înainte să apară pe site.

Îți scriem după ce e verificată.

Acest articol · p.1 · 1/2