Se zice că istoria se repetă. Și cred că dacă e să nu absolutizăm expresia, ea devine cît se poate de rezonabilă... Totuși, recurgînd la analogiere (admițînd careva diferență, desigur), putem observa anumite momente comune în diferite perioade ale istoriei și chiar la diferite popoare.
Bunăoară, Spania sfîrșitului anilor '30 și Moldova actuală!.. După cum se știe, Guvernul republican al lui Negrin în Spania era nevoit să ducă un război anevoios contra opoziției armate a generalului Franco, care era susținut în modul cel mai fățiș (cu armamente, specialiști militari, cu oameni, financiar, cu alimente, ideologic etc.) de către Germania lui Adolf Hitler. Fără ca să facem incursiuni în diferențele de scopuri, mijloace, sensuri etc., să ne limităm la constatarea inevitabilității existenței lor (de altfel, le-am și admis, chiar de la bun început), examinînd doar momentele care ne interesează — analogiile... Așa, astăzi în Moldova guvernele nu cele mai progresive (ca și cel republican al lui Negrin) sînt nevoite să ducă un război sleitor, ucigător de economie, care e și așa șubredă, contra bolșevicilor ortodocși separatiști de pe malul stîng al Nistrului, pe care îi susține Rusia, acordîndu-le ajutor militar, umanitar, financiar, ideologic etc. (Preîntîmpinînd posibila întrebare a cititorului, rezervez explicația că în Spania era un război mai mult de importanță internă care viza orînduirea socială, pe cînd la noi războiul, nefiind completamente liber de relațiile de proprietate, poartă, totuși, caracter de eliberare națională, avînd în felul acesta un pronunțat accent extern. Or, drept promotori ai lui își dau competiția forțele conservative care optează pentru restaurarea imperiului decedat...)
Pentru noi ar prezenta un mare pericol să ne lăsăm hipnotizați de faptul că Rusia nu are potențialul economic (în plan alimentar) de care dispunea Hitler în Germania. Sa nu uităm că nivelul de militarizare a Rusiei extradepășește cel al alemanilor din acea perioadă. Iar dacă e să suprapunem gradului înalt al militarizării gradul nu mai puțin înalt al înfometării și al disperării populației ex-metropolei, atunci poate deveni clar de ce atît de mulți oameni în Rusia îi susțin pe secesioniștii din stînga Nistrului (evident, spectrul politic exterior al Moldovei astăzi este delimitat de acest bătrîn fluviu, malurile lui constituind extremitățile acestui spectru — respectiv, «stînga» și «dreapta», conform noțiunilor vest-europene). Cum a mărturisit cineva într-o emisiune radiofonică despre convorbirea auzită între doi «apărători» ai «drepturilor transnistrene», cum că decît a se întoarce în Rusia flămîndă și mizerabilă, mai bine e să mori pe Nistru... mai ales, luînd în considerație posibilitatea de a se pricopsi în «paradisul» transnistrean pe seama noastră! — aș adăuga eu.
Or, analogia istorică a experienței spaniole ne avertizează contra autoadormirii, atrăgîndu-ne atenția asupra necesității de a fi permanent în gardă, ținînd în seamă că generalul Franco a răsturnat guvernul republican, în pofida priorităților de scopuri și mijloace.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 28 (119), 21 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
