— Domnule general, vă rog să ne povestiți ce și cum s-a întîmplat?
— Ieri seara, pe la orele 19.30 serviciul operativ mi-a raportat că un grup de vreo […]00—600 de femei și 250—[…]00 de gardiști și cazaci înarmați au atacat unitatea militară dislocată la Parcani. Sub scutul viu al femeilor cazacii au dat buzna pe teritoriul orășelului, blocînd cazarma, statul-major.
Femeile cereau armament. Ele au fost avertizate că depozitul, spre care se îndreptau este minat. Atunci gloata a blocat încăperea unde se afla garda de pază, cerînd amenințător să li se deschidă depozitul. Garda a tras foc de arme în aer. O parte din atacante părea că s-au calmat puțin. Dar, îndemnată de cineva, gloata, folosind niște camioane grele, a pornit să-și facă drum prin cîmpul minat, explodînd patru mine... Atacanții au dărîmat ușa, răpind armele automate și cartușele ce aparțineau batalionului de aici.
— Cum apreciați situația? Care este starea de spirit a corpului de ofițeri după această ieșire a femeilor conduse de Galina Andreeva, după avertizările făcute de ea și de comitetul ei de grevă, după ciocnirile dintre militari și gardiști?
— Există opinii diferite. Dar, în genere, țin să menționez că militarii s-au cam săturat de toate acestea. Noi sîntem ofensați și fizic, și moral. Nu mai zic că eu, ca comandant al armatei, am fost condamnat de către acest comitet de grevă al femeilor la moarte prin spînzurare. La aceeași pedeapsă e condamnat și colonelul Stepighin Iu. G., șeful serviciului de contrainformație al armatei. De cîtva timp ofițerii noștri zi și noapte se găsesc în cazarme. Ei fac totul pentru a nu admite răpirea armamentelor.
— Înainte de a veni aici, mi s-a comunicat de la Chișinău că în străzile orașului a ieșit foarte multă lume, că și acolo femeile cer arme ca și aici. Ce-ați putea să le spuneți?
— Cît privește atacul banditesc asupra unității militare, sînt sigur — a fost calculat din timp. Locuitorilor Chișinăului aș dori să le spun: nu vă dedați la o prostie de felul aceleea pe care o face aici în Transnistria comitetul de grevă al Galinei Andreeva. Nu e asta ieșirea din situație. După mine cea mai potrivită soluție ar fi tratativele... Numai ce am privit la «Mesager» înmormîntarea unui plutonier de poliție. Pentru ce a căzut el? Pentru ce și-au pierdut viața alți oameni nevinovați de pe ambele maluri ale Nistrului? E timpul să ne oprim. Am ajuns la bariera, după care te poți aștepta la orice, și va fi tîrziu.
— Domnule general, știu că v-a făcut azi o vizită Grigore Maracuța, președintele așa-zisului soviet suprem al republicii nistrene...
— Da, am avut o discuție tăioasă... Comandamentul armatei i-a cerut în mod ultimativ să fie restituite armele prădate. G. Maracuța m-a asigurat că începînd cu mîine, armele vor fi restituite. În legătură cu acest fapt este intentat un caz penal.
— Dar dacă acestea-s numai vorbe?
— Atunci vom căuta să întreprindem alte măsuri...
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 38 (17908), 17 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
