Avem un sacru grai, sacru ne este și sîngele, / Fiindcă prin inimile noastre tinere / Curge Nistrul. Curg doinele bărbăției și neplîngerii. / Curge cerul. Curg florile cu petale albe, divine.
Avem un sacru grai, sacru ne este și soarele, / Iar fortărețele noastre ne sînt pomii, vița de vie, / Grădinițele de copii, dealurile cu izvoare, — / Eminescu ne e oștean, cînd fortăreață ni-i și poezia.
Avem un sacru grai, sacru ne e tricolorul, / Căruia Nistrul i-a-mprumutat culoarea sinceră, albastră, / Roșul revenind focului, merelor, zorilor, / Galbenă fiindu-ne cîmpia ce este a noastră.
Avem un sacru grai, sacru ne este cîntecul / «Nistrule, pe malul tău...» Nistrul se-aude, se-aude / Ca un bucium ce leagă marea noastră sfîntă / De crestele ce-aparțin unui singur munte.
Avem un sacru grai, sacru ne este destinul, / Același luceafăr, avînd raze eminesciene, / Se-atinge de struna cu vibrație latină, / Cînd Nistrul ne face văile largi, dar și eterne.
Sursă: Viața Satului, Nr. 38 (4651), 19 septembrie 1990, pagina 1, coloanele —.
