În pădurile de la Chițcani și Copanca se mai aud și acum tiruri răzlețe, rafale de mitralieră, explozii de mine. Le-a plăcut mercenarilor — gunoiul societății — această meserie. Toți care au dorit posedă arme și explozive. Armata a 14-a a Rusiei în această privință e destul de indulgentă și darnică. Vai și amar de fauna și flora pădurilor nistrene. N-a mai rămas, nimic viu.
Acum mercenarii au găsit o nouă îndeletnicire. Se înarmează des-de-dimineață cu mine, grenade, alte explozive și se duc la Nistru. Pregătesc aceste «unelte» de pescuit și le aruncă în apă cu fitilul aprins. Peste o clipă se produc explozii subacvatice puternice. Încă o clipă și la suprafața apei clocotinde apar peștii cu burta în sus. Mii, dar poate sute de mii de pești și peștișori. Atunci «pescarii» pornesc cu luntrile și abia reușesc să scoată peștele năucit de bubuituri.
Un caz fără precedent. La podul plutitor din Slobozia, nu se știe de ce, a fost pusă o puternică pază de gardiști. Pentru ei a fost adus aici, pe malul Nistrului, pentru staționare permanentă, un refrigerator cu provizii și băutură. Mult sînge a stricat oamenilor acest post de gardiști veșnic turmentați. Un oarecare Ghenka Kapașvili, rătăcit pe aici de prin Georgia, a nimerit la acest post de pe banca acuzaților. A fost prins cu 5 saci de mazăre furați din colhoz și trebuia să fie pus la dubă pe 5 ani de zile, dar înainte de a i se pronunța sentința a fost întrebat, de nu cumva dorește să devină gardist. Și el a acceptat, căci așa sume de bani n-ar fi izbutit el să cîștige nici chiar de ar fi trăit două vieți omenești.
Cel mai agresiv la pod era el, Ghenca Kapașvili. Pe cetățeanul Ion Gusca din Slobozia a vrut de cîteva ori să-l împuște din motivul că acesta e de partea «românilor». Pe o femee gravidă a ținut-o cîteva ore culcată pe burtă, amenințînd-o mereu că o va împușca, după care femeia a născut copilul mort. Cel mai mare «pescuit» l-a făcut tot el, Ghenka Kapașvili. Nu departe de podul plutitor, în Nistru, se află o groapă mare cu adîncimea de 18 metri. E un fel de rezervație de pește Aici a aruncat Ghenka cîteva explozive și a omorît tot p[eș]tele.
De ochii lumii impostorii r[e]publicii fantome emit fel [d]e fel de legi, care prevăd p[e]depse pentru distrugerea [n]aturii. Așa a fost și hotărîr[ea] nr. 100 din 10 iulie cur[ent] care prevede amenzi de [la] 300 pînă la 2000 ruble pent[ru] un pește ucis. Ghenka, [și] mulți alții ca el, n-au pl[ătit] nimic, atîta doar că paza [de] gardiști a fost strămutată [de] la podul plutitor la locul [de] dislocare în orășelul stude[n]țesc din brigada nr. 5 a co[l]hozului «1 Mai». Acolo ei t[aie] frunze la cîini zi și noap[te] primindu-și regulat sîmbr[ia]. Ce să-i faci, republica fan[to]mă pe criminali se sprijin[ă].
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 15 septembrie 1992, pagina 1, coloanele —.
