Te pune pe gînduri acel fapt, că ideologii Transnistriei destul de activ propagă ideea, precum că acest picior de plai va fi unicul în acest mare cuprins, numit URSS, unde se va renaște bolșevismul de unde iarăș în întreaga planetă se va răspîndi dictatura proletariatului. Și nu numai de aceea te apucă groaza, că se poate repeta totul ce a fost și că viitoarea generație poate fi aruncată în urmă de civilizație încă cu cîteva zeci de ani.
Te neliniștește faptul, că din nou se face încercarea de a prosti poporul ca și în perioada totalitarismului, că din nou persistă diferite «ismuri», fără a le pătrunde esența și iarăș de necompetența oamenilor se folosesc acei, care se maschează cu fraza: «apărarea clasei muncitoare». Asemenea unei cețe se lasă minciuna peste noi, din nou apare chipul de dușman. Din nou cer «o mînă de fer» și un stat puternic centralizat și egalitar.
Niciodată nu vom scăpa de mîrșăvie, dacă pe viitor vom proslăvi-o și întări-o, dacă nu vom lupta împotriva minciunii.
Lasă minciuna să ascundă totul, să-l încerce pe fiecare, numai pe mine să nu mă atingă. Și atunci cînd oamenii dau a lehamite din mînă, cînd e vorba de minciună, apoi ea minciuna încetează a mai fi epidemie, deoarece ea există pur și simplu, numai între oameni.
Fără îndoială, teza despre prioritatea intereselor omenești asupra celor de clasă întîlnește la noi o reacție diferită. E clar, că însuși cuvîntul «de clasă» a devenit aproape că sinonimul teoriei marxiste de clasă, simbol al devotamentului marxist. Și aceasta nu-i din domeniul teoriei.
Noi permanent numeam PCUS partid al clasei muncitorești, iar la diferite niveluri se vorbea despre necesitatea, ca muncitorii – «cea mai înaintată clasă a societății» să susțină într-un glas acest lucru.
Mai pe scurt, clasa muncitoare este forța hotărîtoare, iar Transnistria exprimă aceste interese aproape că pe scară mondială.
Deputatul poporului din URSS Costișin într-un interviu acordat ziarului orășenesc, așa și s-a exprimat, că regretă de faptul, că din denumirea viitorului stat s-a scos cuvîntul «socialist», că el («Soiuz», OSTK) vor lupta pentru cuceririle socialismului. Am dori ca în viitorul interviu deputatul Costișin să clarifice despre care cuceriri ale socialismului e vorba. După datele statisticii mondiale în statul nostru socialist cheltuielile pentru proletariat sînt de 1, 5-2 ori mai joase decît în țările capitaliste și chiar mai puțin decît în Rusia de pînă la revoluție.
Conform datelor organizației mondiale a muncii săptămîna de lucru în țările capitaliste în mediu constituie 35-40 ore, iar în unele cazuri e redusă pînă la 17-20 ore. La noi însă, în afară de cele 5 zile lucrătoare în săptămînă cu opt ore de muncă, au devenit normă zilele neplanificate, sîmbetele și duminicile «negre» și de alte culori. Iar nivelul de viață nici nu poate fi comparat. Aici aș fi vrut ca muncitorul Costișin, (dacă mai e muncitor) să răspundă: împotriva cui au făcut grevă muncitorii din statul lor muncitoresc-țărănesc în afară de muncitorii din orașele Tiraspol, Bender, Rîbnița, care au făcut grevă împotriva limbii poporului, pe al cărui pămînt trăiesc. De ce ne-au întrecut după nivelul de dezvoltare așa țări ca Norvegia, Suedia, Irlanda, Portugalia, Finlanda, care pînă în 1917 erau ținuturi slab dezvoltate în comparație cu Rusia? De ce în țările capitaliste tot mai puțini dintre muncitori se referă pe sine la clasa proletariatului, socotindu-se o clasă mijlocie? Sau poate au fost cumpărați de viclenii burgheji?
Desigur, pot fi lămurite greșelile, care au fost comise din cauza abaterii de la concepțiile socialismului. Dar poate că e în altceva cauza – poate în însăși concepția.
Desigur, clasa muncitoare e o forță. Dar necătînd la aceasta ea are nevoie de apărare, numai că trebuie de văzut bine de către cine și de ce s-o apărăm. De la piața liberă ori de la fosta sistemă socialistă, după care regretă atît de mult deputatul «muncitor» Costișin.
O altă problemă constă în întrebarea de ce clasa muncitoare din Transnistria e «devotată» ideologiei totalitariste. Probabil că anume aici clasa muncitoare a fost mai mult izolată de dezvoltare, avînd minimul pentru existență și pentru întreținerea familiei, și mulțumindu-se, n-a mai încercat să lupte pentru existență. Aceasta a și frînat dezvoltarea lor. De aceea ei nu i-au înțeles pe mineri, pe alți muncitori din Rusia, Ucraina și din alte regiuni, care astăzi duc o luptă aprigă pentru democrație, pentru trecerea economiei la o piață reală. De ce numim piață reală? În socialism la fel a existat piața. Însă am avut de-a face cu relațiile de piață deformate, fiind cu greu recunoscute din cauza monopolului de stat, unde pînă la infinit a fost înstrăinat muncitorul de proprietatea privată, de rezultatul muncii și de putere.
Care, de exemplu, este logica dezvoltării gospodăriei de piață? Proprietarul – organizator al producției tinde spre ceea, ca să devină unicul moștenitor al bogățiilor, să scape de lucrătorul înămit. Aceasta stimulează permanenta înnoire tehnologică a întreprinderilor pe baza reducerilor și pe baza cointeresării muncitorilor. Pe de altă parte muncitorul înămit își vrea partea lui de «moștenire», limitînd libertatea acțiunilor omului de afaceri, silindu-l să plătească mai mult. Nivelul lui de bunăstare îi permite să acumuleze resurse ca apoi să devină singur proprietarul mijloacelor de producție. Și necătînd la aceea, că nici unul din ei nu-și pun drept scop acest lucru, relațiile și controversele duc la desproletarizarea muncitorilor, duc la ridicarea nivelului intelectual al muncii.
Societatea atinge acel nivel de maturizare, cînd omul, nefiind legat de producția industrială, se rupe din căngile muncii industriale monopoliste, obținînd o poziție personală și se menține pe această poziție fără a pierde din bunăstarea sa materială. Prioritățile sale devin de acum mult mai mari față de cele proletare, fiindcă pe prim plan sînt puse nu interesele vre-unei clase sau grupe, dar interesele oamenilor și a omenirii.
Cu cît mai mult se extinde pătura socială cu atît mai mult se șterge diferența dintre sferele politice și nepolitice, iar interesele pur omenești devin o realitate. Înstrăinarea dintre om și putere e învinsă nu de cucerirea ei, ci de acționarea puternică asupra ei.
Numai la noi procesul e invers. Mișcarea muncitorească (OSTK) pucînd mîna pe putere, ne duce spre un nou impas sub o nouă formă a «socialismului uman». Sincer vorbind această expresie are cam acelaș sens ca și «cultura socialistă», «morala socialistă», «conștiință socialistă», «patriotism socialist».
Nu ne trebuie nouă nici un fel de «isme» [n]u trebuie să speriem oamenii. Să construim o societate unde să fie toți îndestulați și sătui, iar cuvîntul «bogătaș» să nu ne sperie. 70 de ani am luptat împotriva bogaților , și pînă la urmă ne-am pomenit cu toții săraci. E timpul să schimbăm lozincile. Acum să luptăm ca să nu fie săraci. Iar cînd într-adevăr vom atinge un nivel înalt de dezvoltare se va identifica și denumirea acestei societăți. Trebuie să trăim după legile firești de dezvoltare a societății, dar nu conform capriciilor politicienilor și politicanilor.
În articol sînt folosite publicațiile lui O. Șahnazarov, C. Iasners, R. Luxemburg, I. Pocrovschi, C. Cautschi, A. Soljenițin.
Sursă: Tighina, Nr. 20, 31 iulie 1991, pagina 1, coloanele —.
