Oamenii aniversează evenimentele majore din viața personală și din cea socială, dar, pentru neuitare, sînt organizate și comemorări ale datelor triste sau ale zilelor malefice din istoria neamului. Printre datele care sînt amintite că au cernit ființa neamului românesc este și 16 mai 1812, marcînd semnarea tratatului de la București, prin care imperiul țarist își anexa încă un teritoriu prin fraudă, cel al Basarabiei, după principiul celui mai tare care poate înrobi după bunul său plac. Se știe că în urma războiului început de Rusia contra Turciei în 1806, forțele beligerante s-au aflat în situația de a pune capăt confruntării armate pentru că amenințarea napoleoniană, era mai puternică decît jocul de interese al celor două rivale aflate în conflict. Amestecul ambasadorilor Franței și Angliei și, nu în ultimul rînd, forța de persuasiune a delegației ruse a determinat specularea acelui moment de derută a delegației turcești. Actul de cedare a Imperiului Otoman, care dădea ceea ce de fapt nu îi aparținea, negociind teritorii ale Moldovei independente și care își păstrase autonomia de-a lungul sutelor de ani determină ca acest act să fie nul din punct de vedere al dreptului internațional. Dar forța armelor e mai tare uneori decît dreptul! Dorința permanentă de anexare a noi teritorii în drumul spre Europa a animat Rusia încă din timpul lui Petru cel Mare și conjunctura ivită prin slăbirea unor state riverane i-a împlinit acțiunea de acaparare.
Analiza științifică a împrejurărilor în care a fost posibilă parafarea unui act ca cel din 1812 revine în atenția cercetătorilor istorici, pentru că în răstimpul ultimei jumătăți de secol istoria Basarabiei și a anexării ei de către imperiul țarist a fost complet denaturată și, pe de altă parte, în această perioadă au fost scoase la lumină noi atestări documentare care întregesc și nuanțează istoria evenimentelor de la începutul sec. al XIX-lea.
Inițiativa Inspectoratului pentru cultură al jud. Dolj de a organiza un simpozion științific pentru a comemora cei 180 de ani de la anexarea Basarabiei din 1812 de către imperiul țarist a fost susținută prin colaborare de către Mitropolia Olteniei, Muzeul Olteniei, Asociația Pro-Basarabia și Bucovina, Universitatea Liberă Craiova și, în egală măsură, de Institutul de studii sud-est europene din București. Au fost expuse contribuții documentare ale cercetătorilor care prin investigațiile lor conduc spre o deplină cunoaștere a adevărului. Mustafa Mehmet de la Institutul de studii sud-est europene a prezentat, pe baza microfilmelor, scrisorilor schimbate între delegația turcă prezentă la tratative și Sultan, o analiză subtilă a împrejurărilor care au determinat Poarta să abandoneze Moldova Imperiului rus rival.
Înalt Prea Sfințitul Dr. Acad. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, a prezentat un amplu referat despre «Biserica Basarabiei de-a lungul veacurilor», a arătat că unitatea bisericii de pe cele două maluri ale Prutului a contribuit la unitatea și continuitatea românilor. Mănăstirile de pe pămîntul Basarabiei ridicate de către voievozii Moldovei de la Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și urmașii lor și înzestrate cu danii au fost locașurile în care s-a slujit și s-a scris în românește, în care s-a multiplicat cartea ce se răspîndea apoi la sate și orașe, au fost centrele de cultură și spiritualitate românească. Prea Cuviosul Chiprian, cu viață îmbunătățită, întemeietorul și starețul mănăstirii Căpriana, este un adevărat sfînt pentru credincioșii români prin viața îmbunătățită prin rugăciune și muncă obștească, iar sub stăpînire străină, slujitorii bisericilor au continuat slujba în limba română, au catehizat poporul și l-au întărit în lupta cu asupritorul. Biserica a reprezentat rezistența neamului la acțiunea permanentă de înstrăinare a asupritorului.
Prof. Otilia Gheorghe (Craiova) a vorbit despre «Biserica basarabeană, stîlp al apărării românismului în teritoriile anexate de Rusia în 1812» analizînd mișcarea de redeșteptare națională inițiată de preoții basarabeni în a doua jumătate a sec. al XIX-lea și în special în 1906, prin reînființarea tipografiei Eparhiale a Chișinăului și reluarea tipăriturilor în limba română, după ce fuseseră interzise în 1871.
Pr. Dr. Paul Mihail și dr. Zamfira Mihail, subsemnata, s-au ocupat de «Tipăriturile în limba română din Basarabia între 1812—1918» pe baza cercetării integrale a cărților apărute la Chișinău în lucrarea pe care o au sub tipar la Editura Academiei Române. Politica țaristă și apoi cea sovietică a urmărit cu consecvență deznaționalizarea românilor și rezistența poporului aflat sub stăpînire străină timp de 100 de ani s-a făcut și prin carte și școală. Prima acțiune a Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni a fost înființarea Seminarului și a tipografiei (în 1813 și, respectiv, 1814). Prin cărțile didactice și de cult a ajuns în fiecare localitate cuvîntul scris în limba română, iar inițiativa sa de tipărire a Bibliei, apărută în 1819, a avut consecințe durabile de asigurare a unității limbii române din toate părțile locuite de români.
Personalități din Basarabia sau care au avut legături cu provincia au fost evocate în cîteva comunicări. Astfel, prof. Al. Firescu a prezentat personalitatea Mitropolitului Nifon Criveanu care într-un alt moment de restriște, în 1944, a ajutat pe slujitorii bisericii basarabene aflați în Oltenia ca și pe refugiații din Basarabia și Bucovina să-și găsească adăpost și să înceapă conviețuirea care avea să se prelungească la peste patru decenii. Prof. Ion Pătrașcu a prezentat «Mărturii craiovene despre Basarabia» din revistele literare și științifice ale vremii. Dr. Ovidiu Clima a prezentat viața și opera prof. Alexandru Boldur — cel mai prestigios istoric al Basarabiei, iar Dr. Luchian Diaconu a vorbit despre activitatea juristului craiovean Emanoil Quinezu, unul dintre apărătorii drepturilor românești în Basarabia.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 104 (17974), 25 iulie 1992, pagina 3, coloanele —.
