În stînga Nistrului separatiștii au închis școlile, au închis și acel lăcaș de carte, cu care întotdeauna se mîndrea Transnistria — Institutul Pedagogic «T. Șevcenko» din Tiraspol. Miile de studenți alungați, iar asupra celor care au mai rămas prin cămine se trage cu pistolul automat noaptea. Lectorii sînt terorizați, locuințele lor sînt atacate de haidamaci ai «O.S.T.K.». Separatiștii au închis și Teatrul dramatic din Tiraspol, care, unică instituție de acest nivel în Transnistria, funcționa chiar în limba celor de la «O.S.T.K.», în limba rusă. În foarte frumoasa clădire a Teatrului dramatic acum, din ordinul lui Smirnov, păstrează gardiștii și cazacii armamentul... Teatrul devine depozit. Cum erau pînă mai ieri bisericile — tot depozite, din ordinul proletarilor roșii...
Se întoarce oare înapoi pericolul roșu al lumpen-proletarului, care nimic nu știe, nu vrea să știe, afară de «vintovka» și «avtomat»? Oare nu ținem minte foarte bine, ce era cultura pentru tovarășul proletar roșu? Cum se uita el la «intelighent»? Cu cît dispreț și ură îl numea «svoloci» pe un scriitor, un învățător, un profesor universitar... Mitocanul-proletar roșu avea automatul în mînă, avea puterea de brută asupra tuturora, asupra societății și asta îl satisfăcea pe deplin. Și aici el semăna leit cu fascistul «ideolog» Goebbels, care spunea pe vremea culminării hitlerismului: «Cînd aud cuvîntul «cultură», pun mîna pe revolver».
Precum vedem între mitocanul roșu analfabet-semidoct și fascistul brun semidoct «deosebirea» e doar că unul are predilecție pentru «automat», celălalt — pentru revolver. Pentru ambii însă școala, cultura e a cincea roată la căruță...
Ați văzut, desigur, mutra înfiorătoare a cazacului-mercenar la televizor. Cu fața acoperită de păr ca pîsla, el cu o bravură sălbatecă se fălea că și-a izbit soția proprie cît colo, cînd aceea îl rugă să rămînă acasă, să-și crească, să-și educe copiii proprii. «Ia kazacuiu» a zis bruta asta păroasă, care și-a lepădat familia și a venit cu «avtomatul» pe pămîntul nostru. Și nici nu te poți dumiri, de unde a luat el un asemenea verb «kazacuiu». Pe românește ad literam «eu căzăcesc», dar ca să fie clar omenește ar însemna «mă ocup cu căzăcia». Pe un asemenea mitocan-proletar roșu o să-l intereseze soarta școlii, soarta copiilor din Transnistria, dacă proprii lui copii și-i leapădă? Cazacul și gardistul din Transnistria au tras de acuma și în copii, care se jucau în natură. Sînt copii morți și răniți de gloanțele proletarului roșu. Mitocanului roșu să nu-i spui despre școală, despre cultură, despre omenie. El nu înțelege și nici nu vrea să înțeleagă asemenea noțiuni. Inima lui nu vibrează la vederea mamelor moldovence, care cu lacrimi în ochi și cu copiii de mînă lăsau și casă și masă refugiindu-se. Mitocanul roșu cu pistolul automat de-a umăr rămîne rece și la vederea mamelor rusoaice, de același neam cu dînsul, căci multe și din acestea au lepădat casă și masă și s-au refugiat cu copiii spre Odesa.
Printre mitocanii roșii cu pistolul automat sînt și moldoveni — gardiști ai Transnistriei, ei au și în conducere consîngeni — alde Maracuța și Caraman. Mitocanii roșii sînt anaționali, ei sînt, pur și simplu, brute sălbatice, calcă în picioare, crapă, beau, fură, dau foc, jefuiesc, dărîmă. Lor puțin le pasă de neam, de țara Moldovei, de frați, de tați. Ei știu același lucru ca și frații lor mai «mari» — cazacii sau rusofonii locali, alde Galina Andreeva: automatul înseamnă putere, automatul, mitraliera, tancul, dar nu școala, cartea, cultura, omenia.
Năpăstuită, întreaga țară independentă a Moldovei este nevoită să soarbe și această cupă cu pelin amar. Și de data aceasta Președintele republicii dl Mircea Snegur, Guvernul, Parlamentul aleg varianta păcii. Varianta păcii apără feciorii noștri, lasă speranțe pentru prosperitate, totuși, căci noi cu speranțe spre mai bine am trăit și Dumnezeu ne-a ajutat în multe, inclusiv să ieșim din gulagul roșu. Varianta păcii va deschide, desigur, tot la mai mulți mintea ca ei să vadă ce înseamnă pericolul roșu în frunte cu mitocanii roșii. Varianta păcii e bunătatea și omenia noastră, dar această variantă mitocanii roșii o înțeleg, pe cît se vede, drept o prostie a noastră. Răbdarea are și ea un capăt...
Pericolul roșu în frunte cu mitocanii roșii înseamnă reîntoarcerea imperiului răului și pentru Basarabia, și pentru Transnistria, și pentru românii-moldoveni și pentru rușii care sînt omenoși din Moldova, pentru ucrainenii de aici, pentru găgăuzi, bulgari, pentru toți.
Pericolul roșu cu mitocanii roșii înseamnă gulag, kaghebism, turtirea personalității umane, șovinism velicorus, sau șovinism local, fascism, exterminarea tuturor eterodocșilor, alinierea la ideologia conducătoare, servilism total, obscurantism, înapoiere economică, sărăcie lucie, dominația tembelismului, ura față de carte și cultură, vulgaritate omniprezentă, mituire, mistificare, impostură, înfricoșare, prostie, urmărire, «vintovka-avtomat-pulemiot», «slavă partidului», oroare, cimitir...
Cimitir, da, înseamnă mitocanul roșu proletarul roșu, cimitir, la care vor să aducă țara Moldovei separatiștii și inspiratorii lor șovini de mare națiune, care se află și de data aceasta tot la Moscova.
Să deschidem bine ochii asupra culorii roșii, dragi locuitori ai întregii Moldove suverane, inclusiv ai Transnistriei.
Sursă: Făclia, Nr. 13 (2296), 27 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
