Tiraspol. (Moldova-pres). Odată cu venirea generalului-maior Alexandr Lebedi în funcția de comandant al armatei a 14-a, la Tiraspol și în alte localități transnistrene a sporit brusc interesul față de viitorul trupelor militare dislocate în zonă. Iar pentru a nu admite scoaterea armatei a 14-a din Moldova, fapt pentru care s-a pronunțat și congresul SUA, pledînd în acest sens și participanții la forul mișcărilor democratice ale Rusiei, liderii separatiști au inițiat un nou soi de referendum — colectarea de semnături pe textul unui apel adresat Președintelui Rusiei Boris Elțin, argumentînd necesitatea de a se lăsa în stînga Nistrului armata a 14-a, ca garant al securității republicii-fantomă și al creatorilor ei.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 95 (17965), 9 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
