Președintele Moldovei M. Snegur s-a adresat către popor cu o cuvîntare, pe care a terminat-o cu asemenea cuvinte: «Jos liderii separatiști! Jos mancurții! Nici un petec din pămîntul străbunilor noștri pentru satisfacerea ambițiilor autonome ale veniticilor! Să păstrăm integritatea statului Moldova și să apărăm demnitatea noastră națională!...». Zeci de mii de voluntari s-au declarat gata să apere integritatea republicii.
Pe de altă parte, la Tiraspol și la Comrat au fost create de urgență comitete pentru apărarea formațiilor statale proclamate. În Comrat, în genere, totul se ținea numai într-un fir de ață — pînă la nenorocire rămăsese un singur pas, care, spre fericire, n-a fost făcut. Situația se complică cu diferite zvonuri. Spre exemplu, în Tiraspol vorbesc, că la Chișinău, se crează un careva batalion de șoc feminin, iar în Chișinău ca și cum 200 de voluntari din Comrat sînt gata să săvîrșască acte teroriste împotriva parlamentarilor — fiecăruia, chipurile, îi este rezervat un terorist personal. Și mai departe în acelaș fel...
În această situație excitantă sesiunea extraordinară a Sovietului Suprem al Moldovei a adoptat o hotărîre rezonabilă: a-și întrerupe lucrările, a forma grupe și a le trimite pe teren pentru analiza cauzelor situației create. Deputații au avut nevoie doar de trei zile, pentru a ajunge la concluzia: trebuie să se vorbească despre anumite greșeli, comise de parlament.
Deoarece, dacă zeci de mii de locuitori ai republicii trăiesc cu frică și neîncredere, se simt lezați, apoi aceasta e o realitate, de care nu se poate să nu se țină cont.
Un șir de legi, adoptate în ultimul timp de Sovietul Suprem, pur și simplu, nu sînt sesizate de o mare parte din populație, inclusiv și de cea moldovenească. Mulți nu acceptă noul drapel de stat al republicii — «tricolorul», nu toți sînt gata să treacă la alfabetul latin. Aproape complect lipsește baza materială pentru studierea limbii moldovenești — nu ajung învățători, manuale, literatură. Deseori se încalcă legea cu privire la limba de stat, adoptată de parlament, care și fără aceasta a tensionat situația. Adică, e de față o mulțime de probleme reale, ci nu născocite, care nu pot fi rezolvate cu ajutorul Codului penal.
Deputații la sesiune au vorbit despre aceea, că trebuie conțentrate eforturile la principalul — păstrarea păcii civile, despre necesitatea concesiilor judicioase, tratativelor, folosirea diplomației populare. Însă atmosfera în sală s-a schimbat brusc, cînd spre sară au început dezbaterile la microfoane: «Acesta e un complot împotriva Moldovei!», «Au sosit la noi colonizatorii, iar noi în genunchi cerem la ei milă», «Consolidarea nu poate fi înfăptuită pe baza capitulării în fața separatiștilor...», «Ne fură pămîntul, limba...». Și în sfîrșit, «trebuie întrodusă starea excepțională...».
M. Snegur de data aceasta într-o cuvîntare foarte liniștită a explicat, că limba, simbolica națională, ca și cum, ar fi cauzele crizei. Dar cauza adevărată este împotrivirea restructurării din partea forțelor distructive. Această apreciere și se repetă fără sfîrșit în mijloacele de informație în masă. Dar deputații, care au fost pe teren, au dovedit și faptul, că problema nu se epuizează cu «intrigile puterilor întunericului». Și nimeni n-a exprimat neîncredere aprecierilor lor. Oficial arăta așa, de parcă n-au plecat nicăieri nici un fel de comisii...
Iar dacă neoficial, apoi, cred, conducerea republicii și fără orice comisii își închipuie tabloul adevărat al situației. Vreau să citez un fragment nu prea mare din convorbirea înscrisă pe dictofon cu vicepreședitele Sovietului Suprem al Moldovei V. Pușcaș:
— Noi ne grăbim, sînt de acord. Uneori hotărîrile noastre depășesc nivelul cugetării multor oameni. Dar trebuie cumva să învingem forțele conservative. Dacă le-am îndupleca, restructurarea se va întinde ani în șir. Din păcate, cînd vorbesc despre conservatism, apoi am în vedere nu numai organizatorii împotrivirii: majoritatea covîrșitoare — poporul — este conservativ singur de la sine...
Nu ne vom anina de cuvinte, este important sensul. Iar sensul constă în aceea, că Victor Stepanovici foarte bine înțelege natura greutăților de astăzi ale parlamentului, natura crizei create. Numai că poate oare fi învins «conservatismul poporului» cu forța, cu presiunea politică, administrativă ș. a.
Da, întotdeauna poate fi deschisă fereastra în cabinet și de arătat cu mîna spre stradă: uitați-vă, poporul așteaptă, poporul cere, noi nu putem să înșelăm aspirațiile lui. Doar în tocmai la fel deschid fereastra și liderii, cum vorbesc la Chișinău, «așa numitei republici Transnistrene». Mai mult decît atît, aici în grabă se organizează pretutindeni referendumuri, care, chipurile, demonstrează consimțămîntul majorității oamenilor de a trăi aparte de Moldova. Însă voi îndrăzni să cred, mulți din ei nu manifestă acea hotărîre fermă de a se separa, pe care o arată liderii «separatiștilor». Și nu toți sînt încredințați, că au fost încercate pînă la capăt și alte căi de apărare a intereselor Transnistriei.
Cu toate acestea, la ședința Prezidiului Sovietului Suprem provizoriu la Tiraspol unul din cei prezenți, numindu-se reprezentant al «păturilor de jos», vorbea insistent despre aceea, că oamenii nu simt situația excepțională, nu înțeleg, că punțile sînt tăiate, chema să fie luate măsuri detaliate, ca pentru fiecare să devină clar: punțile de bună samă sînt tăiate, înapoi nu e drum. Dar a terminat așa: «La noi se uită cu speranță. Și pe malul drept poporul așteaptă de la noi biruință». Ce fel de biruință? Asupra cui? Și ce, în genere, înseamnă biruință în condițiile create, ce înseamnă chemările de a manifesta principialitate, de a se determina? Cînd toți se vor determina pînă la urmă și «vor manifesta principialitate», va rămîne, probabil, numai să pornească unul spre altul...
Cu mult mai mult bun simț, decît în asemenea «principialitate», e în îndoielile vicepreședintelui Sovietului de orășel al satului Hlinaia, raionul Slobozia R. Chiblic, aproape moldovancă după naționalitate. La referendum ea a votat pentru separarea Transnistriei, însă în suflet nu crede în această încercare. Ea, în genere, este «pentru o Moldovă unică, dar să fie pace». Raisa Dmitrievna a povestit, că după o adunare ordinară «pentru autodeterminare», femeile-colhoznice cereau: «Ne-am săturat de acum de politica voastră, nouă ne este totuna, ce republică va fi. Dați-ne numai să lucrăm normal, și să putem cumpăra ceva pe banii cîștigați»...
Și în satul găgăuz Tomai nici unul din deputații, care s-au adunat să discute situația, n-a chemat să fie tăiate punțile și să meargă «pînă la urmă». Oamenii nu sînt încredințați în viitor, se află în încordare permanentă, ei sînt extrem de departe de aceste jocuri periculoase — cu detașamentele de autoapărare, stanțiile de radio portative, semnalele de recunoaștere și altele, care, se vede, cuiva foarte mult le sînt pe plac. Eu am fost nevoit să stau de vorbă cu mulți conducători în Comrat, Ceadîr-Lunga. Și majoritatea din ei au exprimat gînduri constructive, judicioase: despre necesitatea concesiilor, despre concluziile făcute ș. a. Dar iată am citit hotărîrile congresului deputaților găgăuzi de toate nivelurile ce a avut loc după aceasta — nici vorbă de concesii...
O influență de destabilizare foarte mare exercită asupra sferei relațiilor dintre națiuni relațiile economice. În Comrat mi s-au prezentat calcule, din care urmează, că Chișinăul «exploatează cu impertinență» raionele de la sud. Calcule analogice am văzut și în Tiraspol. Pe de altă parte, la Chișinău vorbesc, că pe toți îi jefuiește centrul. Aceste vorbe se aud în stradă, în rîndurile mari, în fiecare casă. Ele au devenit obișnuite și tot mai mult capătă o nuanță extraieconomică, iar dacă mai precis, naționalistă. Părțile oponente atribuie una alteia năzuința de a sustrage masele de la rezolvarea problemelor economice de toate zilele în numele intereselor proprii. Dar cum să fie rezolvate problemele economice, dacă nu e pace în republică? Cînd în casă strică oalele, nimeni nu se gîndește la venituri.
Păcat, incendiul dintre națiuni deseori este stins cu benzină. La Tiraspol — miting, la Chișinău — antimiting. În Tiraspol — congres — în raionul Dubăsari — anticongres. În raionul Dubăsari — Marea Adunare Națională — în Comrat — congresul alegătorilor și deputaților de toate nivelurile... Atmosfera la aceste măsuri este încordată la extrem, la ele întotdeauna domnesc punctele de vedere extreme, orice deosebire de păreri este exclusă. Și nici un cuvînt aprins nu va ocoli scopul. Cum mi-a spus unul din deputați, chiar și acei, care gîndesc altfel, aplică capul și ridică mîinile.
Cu toate acestea, la mitinguri nimeni nu are de gînd să rezolve problemele economice, sociale și internaționale. Ele dau organizatorilor lor un capitol politic și îndreptățire morală pentru orice acțiuni — doar «poporul cere»! La acea sesiune extraordinară a parlamentului Moldovei cineva din deputați a spus în disperare: «Trebuie decorat cu Premiul Nobel omul, care va ajuta să ieșim din situația creată». Parcă se cere o careva minune. Deși e clar, că trebuie să se vorbească numai despre dorința de a găsi o ieșire judicioasă din criză și un anumit curaj, pentru a rezista la evenimentele extreme.
În Moldova nu există probleme naționale de nerezolvat, dar există realități, de care trebuie să se țină cont. Prima realitate: 35 procente din populația, care locuiește în republică, le constituie naționalitățile nemoldovenești. Și dacă toți acești oameni vor manifesta de odată dorința de a pleca din Moldova e imposibil de a înfăptui marea migrație. Pe lîngă aceasta, majoritatea din ei pe acest pămînt nu sînt oaspeți — ei l-au scăldat cu sudoarea lor — aici zac străbunii lor.
Din prima realitate pornește a doua: în statul multinațional întotdeauna există obiectiv contradicții internaționale. Mi s-a memorizat o frază auzită la Tiraspol: «Există două dreptăți — una pe malul drept, alta pe cel stîng». Și aceasta într-adevăr e așa. Numai că fiecare dreptate, luată aparte de cealaltă, este o mare nedreptate.
Da, poporului, care a dat denumire republicii, i s-a pricinuit o mare pagubă, s-a dovedit a fi sub pericol existența culturii lui, limba este înlăturată din sfera folosirii de stat și băgată la bucătărie. În raionul Slobozia, spre exemplu, unde jumătate din populație o constituie moldovenii, avînd un tiraj total al gazetei raionale de peste 14 mii exemplare, în limba moldovenească se tipăresc numai 392 de exemplare. Cei sosiți la Chișinău, simțeau, că ei au venit în capitala republicii, ci, să spunem, nu în Omsk, mai degrabă după condițiile climaterice, decît după particularitățile naționale.
E clar, că se cere un program energic al renașterii naționale, poate extraordinar, dar foarte chibzuit. Paradoxul constă numai în aceea, că el, de fapt, nu poate fi realizat fără respectarea scrupuloasă, corectă a drepturilor și intereselor minorităților.
Astăzi au loc discuții încordate în jurul încheierii unui nou contract unional. Evenimentele din Transcaucasia, Asia Mijlocie, Moldova arată, că contractul se va transforma într-o ficție, dacă fiecare republică suverană nu va lua asupra sa obligațiile ce garantează asigurarea suveranității personalității independent de apartenența națională și dacă nu vor fi elaborate forme stricte de control asupra respectării acestor obligații.
A fost un timp, cînd campania pentru apărarea drepturilor omului era numită propagandă burgheză și intervenție în afacerile interne ale statului nostru. Astăzi, cînd pe harta țării noastre sînt mai multe puncte ferbinți, decît degete la ambele mîini, apoi alarma comunității mondiale despre drepturile omului era dictată, în primul rînd, de grija despre securitatea proprie. Deoarece în lumea contemporană totul e legat reciproc și orice criză locală amenință să se transforme în catastrofă globală.
Sursă: Drapelul Biruinței, Nr. 117, 3 octombrie 1990, pagina 1, coloanele —.
