Duminică, 22 martie, circa 200 de locuitori ai Tighinei au pichetat pentru a doua oară în ultimul timp edificiul executivului orășenesc. Reprezentanții forțelor patriotice au chemat autoritățile să înceteze escaladarea propagandei antiromânești, să pună capăt o dată și pentru totdeauna dezmățului gardiștilor și cazacilor. S-a cerut cu insistență reluarea în volum deplin a emisiunilor radioului republican și sistarea difuzării emisiunilor radiofonice din Tiraspol.
Deși adepții STK au făcut încercări de a-i provoca pe manifestanți, pichetarea, care a durat 2 ore, s-a încheiat fără incidente serioase. A fost reținut doar fotoreporterul ziarului independent «Tighina» și dus sub escortă la sediul din preajma comitetului muncitoresc, de unde peste un timp a fost eliberat.
- Moldovenii din Tighina, a declarat o participantă la demonstrație care ne-a rugat să nu-i divulgăm numele, încep să se trezească, să-și dea seama că sîntem la noi acasă. Alcătuim circa o treime din populația orașului și ar fi cazul ca nu numai o mînă de pichetiști, ci toată populația băștinașă să se ridice pentru redobîndirea dreptului de a trăi într-o Moldovă liberă și independentă.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 24 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
