Întrebare: Domnule Urîtu, după cum [n]i-a comunicat procurorul adjunct al [T]ransnistriei, Boris Lucek, Dvs. sînteți arestat [p]e motivul că ați fi organizatorul unor grupe [d]e teroriști, care «luptă împotriva republicii [n]istrene». Noi, corespondenții ziarului «Za [v]ilnu Ukrainî» și al serviciului ucrainean al [p]ostului de radio «Svoboda», dorim să aflăm [ca]re este starea sănătății Dvs. și condițiile [d]e detenție. Sînteți cumva supus unor metode [i]legale de obținere a mărturiilor? Ne-au permis [s]ă Vă punem numai această întrebare.
Răspuns: Dacă voi fi prea sincer cu [D]vs. s-ar putea să ne vedem pentru ultima [o]ară. Mă tem că vor recurge la trucuri gen [«]tentativă de evadare» sau «sinucidere» și [n]u ne vom mai putea întîlni. Iată și acum [m]-au condus pe coridor doi gardieni cu [a]rme automat: unul în față, altul din spate, [ș]i încă mă țineau de haină. Așa ceva nu mi [s]-a mai întîmplat. În altă ordine de idei [v]reau să vă comunic că pînă în prezent încă [n]u mi s-a dat răspuns la întrebarea: pentru [c]e sînt reținut și ce mi se incriminează? Dvs. ați pomenit de «grupe teroriste», iar [m]ie altfel de învinuiri nu mi s-au adus. De [l]a bun început mi s-a incriminat una, apoi [a]lta, dar toate acestea nu sînt decît un castel [d]e nisip care se năruie pur și simplu. Am [s]cris că refuz să dau careva mărturii în lipsa [u]nui avocat. Am spus asta încă din momentul [a]restării mele, adică la 2 iunie, ora 21.00. [D]upă 4 zile l-am întrebat pe anchetator de [c]e nu mi se dă avocat. Răspunsul a fost: [«E]ste de competența Dvs. să găsiți un avocat. [D]ar unde să-l găsesc între acești pereți de [b]eton? Nu mi s-a permis să o sun pe soție, [p]e prietenii din Chișinău. Azi, luni, am avut [o] întrevedere cu soția care abia aici a aflat [d]espre dorința mea de a găsi un avocat.
Acum despre arestarea mea. Dacă aș fi [d]eschis foc și l-aș fi ucis pe oricine dintre [ce]i care au pătruns la 2 iunie în apartamentul [m]eu, m-ar fi achitat orice instanță judiciară. [P]înă la acea dată apartamentul mi-a fost [fo]rțat de două ori. La 2 iunie am fost arestat, [ia]r a doua zi trebuia să continuie procesul [in]tentat celor pe care i-am reținut în timpul [at]acului precedent. Nu mi-au permis să o [s]cot la capăt cu acest proces, m-au înșfăcat [ș]i m-au adus aici, în această celulă. Iată mai [p]ăstrez pe mîini amprentele arestării, deși [a] trecut deja o săptămînă. Înțelegeam că [o]dată ce l-au luat pe Ilie Ilașcu, trebuia să [vi]nă și după mine, și după toți ceilalți. Cînd [a]u sunat la ușă, am auzit vocea vecinei și [d]in intonația ei am înțeles că ea nu vrea [c]a eu să deschid. M-am gîndit că dacă au [v]enit nu mai este nimic de făcut. Am deschis [ș]i imediat au dat busna 4 tipi, mi-au răsucit [m]îinile la spate și m-au îmbrîncit spre ieșire. [E]ram numai în maiou și în trening. Le-am [s]pus să mă lase să iau niște haine pe mine [c]ă doar nu opun nici o rezistență. Mi-au [ră]spuns: «Pentru orice eventualitate» și m-au [lo]vit în abdomen.
Pînă acum consideram că reprezentanții [o]rganelor de drept, cînd vin să te aresteze, [p]rezintă mandatul pentru arest și percheziție. [Î]n cazul meu n-a fost nici pe departe așa. [M]i tot ziceau ceva de «colaboraționism»...
...Anchetatorul care asista la întrevederea [v]oastră intervine: «Nu lungi vorba. Spune [p]rin ce metode se obțin aici mărturiile?»
...Ei nu dispun de nici o probă împotriva [m]ea. Firește, aș fi putut rămîne acasă și să [v]in, la solicitarea procurorului, ca să depun [m]ărturii. Despre metode... Sînt de o așa [n]atură că orice om poate să-și recunoască [o]rice «vină», chiar și colaborarea cu C.I.A. [I]ată, bunăoară, este adusă o persoană pe [c]are o cunosc, venea la ședințele secției [F]rontului Popular din Tiraspol. E un an și [j]umătate de atunci. Se străduia tot timpul [s]ă nu semneze nici un apel, nici un document [a]l Frontului Popular. Era mereu în umbră. Acum persoana respectivă face depoziții. Spune că ne întîlneam des, că eu îi vorbeam [d]e planurile mele de a aduce din România […] bombe pentru a arunca în aer Casa sovietelor din Tiraspol. Ce alte «probe» le mai trebuie? Ancheta decurge conform principiilor anilor 30: «L-am văzut pe vecinul Ivan ascuțindu-și cuțitul, înseamnă că vrea să-l taie pe președintele colhozului». Apoi este adus un alt «martor». În cabinet intră anchetatorul și milițianul numele cărora îmi este interzis să le rostesc. Anchetatorul ia loc la masă iar milițianul rămîne în spatele celui interogat și repetă mereu una și aceiași: «Acum e timp de război. Nimeni nu se va ocupa de tine prea mult. Un glonte-n frunte și totul s-a terminat». Iar în timpul acesta anchetatorul perorează despre crime «premeditate, foarte grave» și despre infracțiuni comise din neatenție. «Dacă recunoști, te eliberăm și vei fi grațiat». Dacă aș avea un avocat aș putea să le răstorn toată afacerea. În plus, sînt hotărît să mă apăr și singur. Am acumulat deja o oarecare experiență în cadrul comitetului pentru apărarea drepturilor omului.
Mihail Oxaniuk a adresat o întrebare unuia dintre anchetatorii care examinează dosarul Urîtu. Acesta s-a dat drept «Vladimir Ivanovici», refuzînd să-și spună numele de familie. La întrebarea: pentru ce este arestat Ștefan Urîtu, «Vladimir Ivanovici» a răspuns: «Este arestat de procuratură care a avut tot temeiul ca să-l aresteze».
Procurorul adjunct al Transnistriei, Boris Lucek, a spus:
— A fost arestat acum trei zile, fiind bănuit de comiterea unor acte de terorism. Am precizat unele detalii din activitatea lui pe baza depozițiilor unor martori și a corpurilor delicte sechestrate. La momentul de față noi am reușit să dovedim vina lui care constă în organizarea unor acte de terorism pe teritoriul Transnistriei, și anume: omorîrea a doi activiști și o tentativă de omor.
Î. — Dacă nu-i secret, cine sînt acești activiști ai Transnistriei?
R. — Nikolai Ostapenko, președintele comitetului executiv raional Slobozia, tot el membru al guvernului și deputat în Sovietul Suprem, și Aleksandr Gusar, un alt activist de-al nostru, membru al O.S.T.K.-ului din Tiraspol, șeful statului major al formațiunilor de voluntari. Faptul acesta este dovedit definitiv. Dispunem deja și de cererea de grațiere din partea executorului Dobîșco.
Î. — Aveți probe care ar demonstra complicitatea lui Urîtu la cele spuse de Dvs?
R. — Mărturiile ucigașilor pe care le avem întegistrate pe bandă video nu sînt vorbe goale, ci probe directe. Ei au spus totul: unde, cînd, cum, pe cine l-au omorît, unde au ascuns armele...
Î. — Dar ce are cu toate acestea profesorul universitar Ștefan Urîtu?
R. — Iată cum s-au petrecut lucrurile: grupul era condus de Ilie Ilașcu. În ultimul timp însă au apărut niște divergențe. Urîtu a ieșit din Frontul Popular și a prezidat comitetul pentru apărarea drepturilor omului. El a venit și la mine cu această chestiune cu puțin timp înainte de a fi arestat. Eu nu știam nimic despre toate acestea, dar probele obținute pe calea anchetei demonstrează că în ultima vreme el de fapt era capul grupei teroriste. Anume el participa la pregătirea actelor de terorism, dădea indicații. Lui i se raporta despre toate la el în birou.
Î. — În biroul său de lucru?
R. — Da, anume în birou. Mai mult nu pot să spun nimic, trebuie să păstrez secterele anchetei.
Î. — Ca ziarist mă interesează dacă totuși ancheta se bazează numai pe depozițiile celorlalți inculpați sau dispuneți și de probe factologice împotriva lui Urîtu?
R. — Afară de aceste depoziții mai avem ceva și mai și: mărturiile membrilor unei grupe teroriste care activa în Găgăuzia. Cînd un om spune un lucru, cînd altul spune același lucru, cînd totul coincide pînă la cele mai mici amănunte, atunci nu mai poate exista nici o îndoială.
Î. — Oare noi, acești doi ziariști care ne aflăm acum la Tiraspol, nu putem fi arestați în baza unor mărturii care coincid?
R. — Este exculs. Prea multe detalii trebuie să cunoască un martor: de unde și ce s-a luat, ce s-a discutat...
Î. — A recunoscut Ștefan Urîtu că a condus o grupă teroristă?
R. — Deocamdată n-a recunoscut, dar asta e o chestiune de timp. Avem probe destule că în Transnistria activează vreo 30 de grupe teroriste.
Profesorii Universității pedagogice din Tiraspol, cu care a conversat Mihail Oxaniuk, și-au exprimat părerea că Ștefan Urîtu este arestat pentru activitatea lui în cadrul comitetului pentru apărarea drepturilor omului. «La el veneau oameni din toată Transnistria care se rugau să fie ajutați în căutarea unor rude sau apropiați care, așa cum se întîmplă des în ultimul timp, au dispărut fără urmă. La o întîlnire de acest fel am asistat și eu, relatează un lector care a rugat să nu i se divulge numele. O mamă își căuta fiul dispărut cu trei luni în urmă. Numele ei de familie e Jivotkov. Cu puțin înainte de a fi arestat, Ștefan, aflîndu-se în căutarea altui dispărut fără urmă — Konovalov — a obținut permisiunea să viziteze închisoarea K.G.B.-ului din Tiraspol împreună cu soția lui Konovalov. Deseori apărea la radio și televiziune. Dar acum, cînd Transnistria și-a proclamat «independența», liberalismul lui nu mai putea fi tolerat. Este aberantă afirmația că Ștefan Urîtu ar fi organizat grupe teroriste. Aici la noi asemnea grupe există, dar numai de partea lor. Nu demult și noi am fi putut fi victime ale unor acte teroriste cînd au fost arestați medicii din Slobozia. Au bătut, probabil din greșeală, și în geamurile noastre. Aici la Tiraspol nu poți ști după cine vor veni în noaptea următoare».
Sursă: Țara, Nr. 25 (95), 16 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
