În ziua de 29 mai a.c. dl Mircea Snegur, Președintele Republicii Moldova, a acordat un interviu dlui Stefen Gram, corespondent al televiziunii din Danemarca. Întrebările reporterului au vizat evoluția evenimentelor din zona conflictului și modalitățile de redresare a situației ce s-a creat din vina separatiștilor.
Estimînd că armata a 14-a a Federației Ruse constituie, de fapt, principalul obstacol în calea păcii și că ea blochează procesul de instaurare a ordinii constituționale în raioanele din partea stîngă a Nistrului, dl Mircea Snegur a menționat că deja din rîndul militarilor se fac auzite voci care se pronunță împotriva declarației lui Boris Elțin potrivit căreia trupele vor fi retrase de pe teritoriul Moldovei. S-a subliniat că pentru a nu admite escaladarea conflictului se impune susținerea activității observatorilor militari din cele patru state: Moldova, România, Ucraina și Rusia, care au pus deja bazele concilierii. Dl Mircea Snegur a dat drept exemplu orașul Tighina, unde a fost întronată liniștea. În acest context Președintele Moldovei și-a exprimat speranța că omologul său, Boris Elțin, va rămîne ferm în decizia luată, după cum speră că și Andrei Kozîrev, ministrul rus de externe, este sincer în căutările sale și va face dovada unei înțelegeri corecte a pericolului pe care l-ar constitui internaționalizarea conflictului, precum și a consecințelor pe care le va avea de suportat Rusia în cazul neîncetării amestecului flagrant în treburile interne ale unui stat independent.
Fiind întrebat cum va proceda conducerea Moldovei dacă clica smirnovistă nu va renunța la planurile diabolice vizînd federalizarea republicii și va continua să terorizeze și să exercite presiuni asupra cetățenilor, dl Snegur a declarat că este imposibil ca oamenii, în temei băștinașii, cei de au stropit cu sudoarea și sîngele lor acest pămînt, să nu vadă cine le distruge casele, utilizînd armamentul și tehnica primită în dar de la mai marii armatei a 14-a, să nu se convingă că rîvnitorii de fotolii au dezlănțuit o campanie isterică de românofobie, o campanie, de fapt, nejustificată în condițiile în care atît Moldova, cît și România sînt state independente, și sînt recunoscute ca atare de comunitatea mondială. Dl Mircea Snegur a afirmat că înlăturarea de la conducerea republicii fantomă a cîtorva pretinși lideri farisei, rău certați cu legea, ar reinstaura liniștea în casele oamenilor din stînga Nistrului.
În cadrul aceluiași interviu s-a arătat care este impactul ostilităților asupra reformelor economice: refuzul separatiștilor de a înfăptui privatizarea conform legilor Moldovei, de a introduce moneda națională etc.
În aceeași zi dl Mircea Snegur a acordat un interviu și dlui Ion Gonța, corespondent special al săptămînalului «Glasul Națiunii». Aria lui tematică a cuprins modalitățile de unire a tuturor forțelor democratice pentru a da o ripostă hotărîtă forțelor proimperiale ostile independenței Moldovei. Interviul va fi publicat în numărul viitor al hebdomadarului.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 73 (17943), 2 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
