Un an și jumătate în urmă, cînd am acceptat să conduc direcția cultură a Chișinăului, am auzit un fel de suspiciuni-precizări-reproșuri: că sînt din echipa lui Costin!
Acum sînt sunat pe la ora 12 de noapte, sînt sunat la serviciu, sînt oprit pe drum și intervievat pentru radio și TV sub imperiul aceleiași întrebări sacramentale: din ce echipă ești?
În afară de echipa de fotbal a satului meu natal Sofia, echipa de fotbal a Institutului Pedagogic din Bălți, echipa TVC a aceluiași institut și echipa de fotbal a Academiei, pentru care m-am produs cu pasiune, în alte echipe... nu joc.
Nu sînt în nici o echipă. Sînt dintr-o mare tristețe, provenită din împărțirea neamului nostru în echipe. O mînă de oameni pe-o palmă de pămînt nu mai ostenesc cu împărțeala; o mînă de oameni, un neam cu un pumn de cenușă trasă în toate părțile la turta lipsă...
S-a întors o lume spre noi acum cîțiva ani, cînd — la apelul scriitorilor întruniți în acele adunări de pomină, cînd s-a declarat vot de blam guvernului, — neamul întreg s-a deșteptat și a realizat o consolidare de care nu mai credea că e în stare. Atunci, la acele spectacole de consolidare, s-a întors lumea către noi.
La «net-net-netul!» lui Bondarciuk au urmat «jos Bondarciuk! jos Grosu! jos C. C.-ul! scriitorii și poporul!...» și toate celelalte tot în aceeași cheie pînă în binecuvîntata zi cînd — cu ochii înlăcrimați către tricolorul arborat pe Parlament! — tot neamul îl legăna pe dl Mircea Ion Snegur în refrenul de dragoste «Mircea Snegur și poporul!».
Dar sportu-i sport, jocul de-a echipele e potrivit unde e potrivit, «sus!» și «jos!» sînt exerciții fizice care nu pot continua la nesfîrșit, căci sîntem ridicoli în fața lumii, care parcă-parcă să ne bage-n seamă, dar nu pricepe ce-i cu noi.
Criticăm bolșevismul, care ne-a adus acest «sus-jos!», dar în fond tot bolșevici rămînem.
America, Germania, Anglia, Japonia etc., după ce-și schimbă prin alegeri conducătorii, nu încetează să-i prețuiască pe cei destituiți. Să ne amintim de Margaret Thatcher, Willy Brandt, Giscard d'Estaing, Richard Nixon (cu tot Watergate-ul lui!), Ronald Reagan... De la Lenin la vale toți conducătorii socialiști au condus pînă la moarte, pînă la închisoare ori pînă la răsturnare.
Noi, cu felul nostru de a fi, cam pe unde sîntem? — în Europa ori în miezul imperiului, care nu mai găsește un cuvînt de bine pentru cei dinainte?
E haos, e încurcătură, e neliniște în sufletele oamenilor noștri și e puțină mîngîiere că e haos, e încurcătură, e neliniște și-n sufletele altor oameni și țări din jur și de pe mai departe.
În jurul cui s-ar încrede și s-ar înălța lumea noastră, amăgită de atîtea ori? Care-i bărbatul acestui neam care-ar mai putea scutura neîncrederea acestui popor pățit?
«Mircea Snegur și poporul!...» Sună unanim refrenul. Nu mai e valabil? Poate apanajul emoțional e mai greu de reprodus, dar Mircea Snegur e cu poporul. De față-s toate semnele, dar m-aș referi la două, pentru că ele fac parte din categoria situațiilor în care omul se vede cu tot ce are în el mai virtuos ori mai josnic.
În fața Tiraspolului în fierbere s-au perindat toate figurile de odinioară ale conducerii Moldovei... Vă amintiți mulțimea de lume — specific tiraspoleană, amestecată cu găgăuzi, care nu contribuiau deloc la conciliere?... În fața zecilor de mii de tiraspoleni nu era deloc simplu să prezinți argumentele pe care — de la zeci de poște se vedea! — tiraspolenii nu vor să le audă! Și cum să te audă cel cu degetele în urechi?
În fața Tiraspolului agresiv (și la direct!) dl Mircea Ion Snegur a strigat afirmarea ceea încrîncenată: Sînt fiul acestui neam și nu mă lepăd de el orice s-ar întîmpla! (Mă iertați dacă nu citez întocmai!)
A zis-o cu demnitate și cu tact în același timp și nu a fost nevoit să fugă de mulțimea ațîțată... E vorba de al doilea semn care ni-l indică pe Mircea Snegur candidat potrivit să ne treacă prin acești ani de multe încercări de tot felul...
Trăim un timp în care mulțimea se adună și se ațîță foarte repejor — o ducem greu. Problemele pe care ni le-am propus să le rezolvăm și pe care trebuie să le rezolvăm, ca să devenim cu adevărat independenți și să dispunem ulterior cu demnitate de destinul nostru, sînt din categoria celor în care-și bagă codita și marele dirijor — CENTRUL... Să numărăm pe degete și să vedem că cel puțin în trei cazuri felul de a fi al dlui Mircea Snegur ne-a salvat de vărsări de sînge mai spornice decît în Tbilisi.
Nu mai punem preț pe viața omului?... E una să declari grija pentru om și e alta — aceste semne de grijă reală.
Sînt clare jocurile fariseice din Transnistria și din sud — e la mijloc același dirijor pe jumătate nevăzut... Prin forțarea evenimentelor adeseori sîntem nevoiți să facem și noi jocul acesta al CENTRULUI. Oare chiar nu se vede?
Intelectualitatea de creație nu face jocul nimănui — au de lucru și scriitorii, și actorii, și compozitorii. În toate aceste polemici rostul intelectualității ar fi poate să vegheze sau să stimuleze cultura acestor polemici, cultura pluralismului de opinii care nu are nimic comun cu nerespectarea legilor, cu încălcarea oricărei bune-cuviințe, cu atacurile neadmise în cele mai deșănțate probe sportive.
«Adresarea» scriitorilor, pe care am semnat-o alături de majoritatea confraților mei, e foarte înrudită cu «adresarea» scriitorilor de acum patru ani, cînd tot la consolidare vă chemam. Astăzi acest element de consolidare a mai multora e dl Mircea Ion Snegur, pe care-l prezint cu toată considerația și pe care vă îndemn să-l susțineți în continuare, ca să ne susțină!
Ce-ar mai fi de precizat?... Personal, după o tentativă șugubeață din ultima preelectorală, m-am convins că nu pot realiza o carieră politică — îmi lipsesc foarte multe calități strict necesare unui politician. Nici nu mi-am făcut un hobby din a fi persoană de încredere în zilele fierbinți ale preelectoralelor, și dacă am răspuns la cîteva invitații, am făcut-o pentru că am crezut și cred în oamenii politici care au devenit Ion Druță, Nicolae Dabija, Ion Hadârcă, Ion Borșevici și Lida Istrati. Acum vorbesc ceea ce cred despre domnul Mircea Ion Snegur...
Referitor la ceea ce crede altă lume despre domnul Mircea Ion Snegur... E firesc să existe și alte păreri — sînt semne dintr-o democrație pe care o deprindem cu greu. Sînt semne salutabile, dacă toate provin din grija pentru neam și converg spre același sentiment suprem de patriotism. Și dacă lucrurile-s de proveniența asta, atunci autorii profețiilor sumbre își doresc — ei în primul rînd! — să nu li se împlinească aceste fatale gînduri și neamul să aibă noroc de PREȘEDINTE.
Pentru că numai aceste năzuințe ne înnobilează actuala campanie preelectorală: vrerea de bine neamului.
Alte gînduri și alte năzuințe nu am avut nici eu.
Sursă: Literatura și Arta, Nr. 49 (2417), 5 decembrie 1991, pagina 2, coloanele —.
