Prin aceste cuvinte șeful Departamentului pentru problemele Comunității Statelor Independente al Ministerului de externe al Rusiei, Vladimir Volkov, la întîlnirea din 22 mai cu reprezentantul permanent al Moldovei la Moscova, I. Ciubuc, și ministrul-consilier A. Andrievschi, a încercat să explice tăcerea lui B. Elțin. Cică, nici nu intră în datoria dlui Președinte al Rusiei să răspundă la telegrame. Există conducerea ministerului de externe, poziția acesteia în conflictul din Moldova e bine cunoscută și prin acțiuni reale a fost demonstrată la întîlnirile din Chișinău.
Șeful secției țărilor C.S.I. din aparatul Președintelui Rusiei, G. Galahov, prezent și el la convorbiri, a intervenit doar o dată timp de două ore, presupunînd cum că dl Elțin ar putea totuși să dea un răspuns la telegramele conducerii Moldovei.
Dar să știți, domnilor, că există probleme și mai importante între R[usi]a și Moldova. Stînd acolo și ascultînd bubuitul tancurilor rusești, nici nu vă dați seama care ar fi fost ele, spre exemplu știați că edificiul ambasadei României la Chișinău e mult mai spațios și cu un teritoriu mai mare decît cel propus pentru ambasada Rusiei? Nu vrem, neapărat acest bloc, — au spus cu modestie domnii diplomați, — dar în nici un caz unul mai mic!
După meditațiile în glas despre prietenia de veacuri între ruși și moldoveni, amintirile dulci despre vizitele de cîndva în Moldova, observațiile precum că Chișinău e un oraș curat, frumos, domnii diplomați au fost cu adevărat șocați de lipsa etichetei diplomatice din partea noastră. Tocmai se schimbau la față cînd auzeau de agresiune din partea Rusiei, de ocupație, de genocid împotriva moldovenilor zicînd că acesta nu poate fi un limbaj al Comunității de parcă cel al tancurilor e mai potrivit.
«Da, ziceați ceva de armata 14. Domnii diplomați trebuie să se consulte cu militarii, dar după cum sînt informați, armata 14 «e un factor de stabilizare, stă pe poziție neutră», iar tancurile au fost blocate de cîteva mii de femei. În ce privește poziția Rusiei, ea rămîne neschimbată: respectă suveranitatea, integritatea teritorială, nu se amestecă în treburile interne ale Moldovei.»
Îmi pare rău că în timpul acela nu veniseră încă la reprezentanță alți «oaspeți». Orele lor de prezență n-au coincis cu vizita persoanelor oficiale. Atunci s-ar fi văzut ce înseamnă clișeele diplomatice în comparație cu listele reale de voluntari din batalioanele «Minin și Pojarski», «Gheorghii Jukov», «Alexandr Nevski» cu amenințările de a stîrpi din centrul Moscovei «cuibul de fasciști», avînd în vedere reprezentanța Moldovei.
În situația arhicomplicată din Rusia, nu se știe cine are mai multă putere și influență: diplomatul Kozîrev sau militarul Ruțkoi, forțele democratice ori cele reacționare, așa numite ultrapatriotice. Un lucru e cert: lui Elțin îi convine succedarea neînduratului Ruțkoi cu amabilul Kozîrev. După cum s-a aflat recent, în ordinul de deplasare a dlui Ruțkoi la Tiraspol semnat de Elțin, era indicat «să acționeze conform înțelegerii». Și el, după cum se știe, a acționat. Iată însă ce se întîmplă mai departe. De abia în drum spre Moscova, vicepreședintele Rusiei află că în Moldova e trimis și Kozîrev. Îi telefonează imediat lui Elțin și insistă ca vizita să fie amînată. Vizita lui Kozîrev totuși nu e amînată. Însă Elțin îi permite lui Ruțkoi să vorbească despre Moldova la congresul deputaților Rusiei. După acest caz «ruțkiștii» au pus rămășag pe o ladă de coniac că ministrul de externe al Rusiei, dl Kozîrev, va fi destituit din post. Ceea ce nu s-a întîmplat nici pînă azi, observă «Nezavisimaia gazeta». Această situație paradoxală din conducerea Rusiei poate fi comentată în fel și chip. Pentru noi însă e important să știm a profita de ea. Apelînd la ajutorul O.N.U., să nu ignorăm nici convorbirile cu conducerea Rusiei. Care ar fi sentimentele noastre acum, fără o înțelegere cu Rusia, tancurile ei nu se vor opri.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 69 (17939), 26 mai 1992, pagina 1, coloanele —.
