Ne-a adunat Soarta în această zi, la această oră, cînd au bătut clopotele Istoriei. A strigat îngerul din cer și ne-a chemat să ne oprim din mers pentru o clipă, ca să ne gîndim, fiecare în parte, și toți împreună, la ceea ce s-a întîmplat cu noi, la ceea ce se întîmplă, și la ceea ce se poate întîmpla în viitor.
Momente din acestea le are fiece popor, odată într-o sută de ani, sau și mai rar, cînd trebuie să se adune cu sufletul și cu cugetul, să-și cheme strămoșii la sfat și cu gîndul la urmași, să-și hotărăscă mersul său de mai departe, să-și decidă soarta.
Care va fi destinul nostru? — Iată întrebarea ce ne-o punem astăzi cînd ne întîlnim moldovean cu moldovean, frate cu frate, soră cu soră, și așteptăm răspunsul, uitîndu-ne în ochi. Iar ochii noștri sînt plini de îngrijorare adîncă, de dureri, și incertitudini. Noi greu ne închipuim cît de grav este momentul. Poate abia peste o jumătate de secol ne vom da seama ce-am pierdut, cît am pierdut, și care au fost șansele de a nu pierde. Ca să evităm această catastrofă a neamului, trebuie să fim lucizi acum, în clipa de față.
În primul rînd, trebuie să ne dăm seama ce s-a întîmplat cu noi, cu moldovenii din partea stîngă a Nistrului. În cei cincizeci de ani de la urmă, am fost asimilați vertiginos și în modul cel mai barbar. Cu alte cuvinte ne-a înghițit Balaurul, începînd cu satele de lîngă Bug, apoi a continuat să ne înghită cu postate mari, cu jumătăți din fosta republică autonomă, cu trei sferturi, cu orașe mari: Balta, Nani, Bîrzu... Apoi a ajuns Balaurul la malul Nistrului: la Camenca, Rîbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia — ultima fășie de pămînt moldovenesc pe malul stîng al Nistrului.
Știm bine cum a fost organizată migrația pe care o comparăm cu fenomenul din povești «Balaurul». Au fost aduși cu zeci și sutele de mii de oameni de alte naționalități. Moldovenii n-au avut stăpîn și au ținut casa cu ușile deschise: a intrat cine a vrut și cui nu i-a fost lene. Și ne-am pomenit într-o bună zi că stăpîni în casa noastră au devenit «oaspeții» care ne spun acum: «Cărați-vă de aici!»
Fostele guverne ale Republicii, în frunte cu partidul comunist, au promovat o politică antinațională, n-au putut să ne apere și nici n-au avut de gînd. Ba, dimpotrivă: au adus în Rîbnița, Dubăsari și Tiraspol întreprinderi unionale, împreună cu așa-numiții specialiști, și le-au dat toate drepturile de a fi stăpîni în casa noastră. Și iat-o realitatea de azi: stăpîni în orașele noastre au devenit Smirnov, Volkov, Akulov, Bogdanov, Emelianov, Aristov, Pologov veniți din Habarovsk, Krasnoiarsk, Altai și Ural cutreierători în turnee, căutători de noroc, aciuați în Moldova care de un an, care […] doi, care de zece. Mai mult decît atît: ei au pus mîna pe toată postata de pămînt moldovenesc din partea stîngă a Nistrului și au declarat-o proprietatea lor, adică o republică a lor, căreia i-au dat și nume, de parcă noi pînă acum n-am avut nici nume!
Balaurul a trecut Nistrul și a început să înghită orașe basarabene. Balaurul nu se va sătura, căci el n-are măsură. Pologov, din Nijnii Taghil, nu se mulțumește numai cu Tighina, el vrea să pună stăpînire și pe satele din jur ale raioanelor Căușeni și Anenii Noi.
În această situație ne întrebăm: care ne este viitorul? E clar că nu vom găsi scăpare nici la Cahul, nici la Ungheni: Balaurul ne va găsi și acolo.
Este o singură scăpare: să ne apărăm!
Pe vremuri, Ștefan cel Mare a trimis pe cei mai credincioși oameni ai săi în cîmpiile pustii ale Transnistriei ca să apere Țara de cotropitorii tătari de la răsărit. Strămoșii noștri și-au făcut cu cinste datoria. Acum trebuie să ne-o facem și noi. Trebuie să apărăm Țara de cotropitorii de la răsărit, de smirnoviști și pologoviști.
Ne adresăm fraților noștri din satele noastre de dincolo de Nistru să-i trezim din somnul de moarte, să le explicăm care este pericolul ce s-a abătut asupra satelor nistrene, să-i organizăm pentru apărarea baștinei: în ziua de 8 decembrie 1991, în ziua alegerilor prezidențiale.
Noi ne putem apăra prin trezirea conștiinței naționale. Aceasta este o singură scăpare a noastră. Și dreptul nostru. Și datoria noastră!
Dreptul la viitor îl au cei nedreptățiți. Dreptul la apărare îl au cei amenințați cu moartea. Separarea raioanelor nistrene de Republica Moldova este moartea moldovenilor din acele localități.
Să ne ridicăm în apărarea Patriei și neamului cu votul pentru Mircea Snegur!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 29 noiembrie 1991, pagina 2, coloanele —.
