Domnule Președinte,
Subsemnatul, Ilie Ilașcu, de naționalitate român, originar din Basarabia, cu domiciliul la Tiraspol, mă adresez Dumneavoastră pentru susținere și ajutor.
Fiind unul dintre liderii mișcării de eliberare națională din Moldova (F.P.C.D.) și avînd drept scop suprem în lupta noastră sfîntă Reîntregirea României, am fost arestat în mod nelegitim la 2 iunie a.c. de către organele de securitate ale regimului fascisto-comunist rus din Tiraspol, și învinuit pe nedrept de «acțiuni de terorism împotriva puterii sovietice»
A trecut jumătate de an de cînd 5 patrioți ai Basarabiei române îndură cele mai groaznice chinuri în subsolurile staliniste din Tiraspol.
Nu ne adresăm după ajutor nici autorităților tiraspolene și nici celor din Chișinău, deoarece le considerăm comuniste și neocomuniste, și care — a cîta oară — ne vînd sovietelor.
Ne adresăm Domniei Voastre, ca garant al dreptății și libertății pentru toți românii din Țară, inclusiv a celor din pămînturile românești temporar ocupate de cotropitorii ruși.
Vreau să Vă comunic că la Tiraspol, cu ajutorul forțelor reacționare comuniste din Rusia și a celor neocomuniste din Chișinău, s-a născut un regim fascisto-comunist de culoare rubinie, care în viitor ar putea aprinde în flăcări nu numai Moldova, dar și România, și Balcanii și chiar întreaga Europă.
Aici în prezent se încalcă cele mai elementare drepturi ale omului — dreptul la viață. În acest teritoriu nu are acces nici o misiune internațională, chiar Comitetului Internațional al Crucii Roșii i-a fost interzisă vizitarea deținuților politici și a prizonierilor.
Genocidul declanșat împotriva populației române se efectuează cu ajutorul și consimțămîntul conducerii Rusiei.
Domnule Președinte,
Vă mai comunic că și la Tiraspol s-a murit și se mai moare pentru Țară — pentru o Românie Mare. Noi nu ne temem de moarte, dacă nu se reușește a ne elibera. O vom primi cum o poate primi un român neînvins. Și totuși, Vă rugăm ca pe un Președinte al întregii națiuni române să ne luați apărarea. Dacă nu se reușește, Vă rugăm în măsura posibilităților de a ne ajuta copiii care au rămas pe drumuri în pribegie. Știu doar că, în timpul luptelor, cele două fetițe ale mele — Olguța (8 ani) și Tatiana (12 ani) — s-au aflat în refugiu la Deva, în județul Hunedoara. Transmit mulțumiri tuturor românilor din Țară care au contribuit la ajutorarea familiilor noastre.
Cu deosebit respect,
27 noiembrie 1992 Moldova, Tiraspol, Camera pentru detenție preventivă a Secției orășenești a afacerilor interne, celula nr. 12
Sursă: Țara, Nr. 50 (120), 8 decembrie 1992, pagina 5, coloanele —.
