Aflîndu-mă la Tiraspol pe data de 16.10.92, mi s-a acordat o întrevedere cu fratele meu Andrei Ivanțoc, tras la răspundere penală de către procuratura orașului Tiraspol.
În timpul întrevederii am înțeles că fratele este bolnav, se află într-o stare psihică gravă, nefiind capabil să perceapă corect lumea din jur, sistemul său nervos e dereglat, fratele are idei fixe, tremură într-una, plînge, vorbește incoerent, alogic. Vorbirea îi este încetinită, producînd impresia unui om grav bolnav. Fratele are nevoie de un tratament imediat în condiții de staționare. Despre ce fel de mărturii poate fi vorba, ce fel de judecată se poate face unui om bolnav? Și prin ce metode antiumane trebuia să se acționeze pentru a-l aduce la o asemenea stare?
Înainte de a fi arestat fratele era un om absolut sănătos, lucra în calitate de șofer și era supus sistematic unor examene medicale. Nu există nici un fel de temeiuri pentru detenția în continuare a fratelui meu, cu atît mai mult cu cît el a fost arestat de către organele unei republici nerecunoscute de nimeni. Acest fapt îl demonstrează o dată în plus ancheta care durează de 6 luni.
Rog să-l salvați de fratele meu, Andrei Ivanțoc, dîndu-i posibilitate să se trateze în condiții de staționar și punîndu-l în libertate.
18.10.92.
Sursă: Țara, Nr. —, 17 noiembrie 1992, pagina 1, coloanele —.
