Conform înețelegerii prealabile a părților, în ziua de 1 septembrie, la Moscova, a avut loc o întrevedere a Președintelui Federației Ruse, B. N. Elțin, cu Președintele Republicii Moldova, M. Snegur, cu scopul înaintării cît mai grabnice pe calea reglementării pașnice a conflictului din zona nistreană a Republicii Moldova și dezvoltării colaborării dintre ambele țări în diferite domenii.
Președinții și-au exprimat satisfacția în legătură cu realizarea în bune condiții a măsurilor prevăzute de Convenția din 21 iulie a. c. cu privire la principiile reglementării prin mijloace pașnice a conflictului armat, de asemenea, au apreciat înalt sprijinul internațional față de aceste măsuri din partea O.N.U. și C.S.C.E. Ca urmare a acțiunilor concertate ale reprezentanților Rusiei, Moldovei și Transnistriei a fost oprită vărsarea de sînge, a fost reinstaurată pacea și au fost create premise favorabile pentru realizarea reglementării politice pe baza principiilor consfințite în comunicatul asupra întrevederii anterioare. În acest context s-a subliniat necesitatea ca părțile aflate în conflict să procedeze cît mai curînd posibil și fără să înainteze condiții prealabile la negocieri privind reglementarea politică la a cărei bază trebuie să stea stabilirea unui statut special pentru zona nistreană a Republicii Moldova. B. N. Elțin a exprimat disponibilitatea Federației Ruse de a contribui la desfășurarea unor astfel de negocieri și la încheierea lor cu succes.
În cadrul întrevederii a fost examinat de asemenea mersul tratativelor dintre delegațiile interguvernamentale ale celor două țări în probleme militare, în cadrul cărora s-au realizat deja rezultate concrete. Tratativele vor continua. Președinții au convenit asupra unui apel comun către Președintele Ucrainei, L. M. Kravciuk, de a contribui la asigurarea condițiilor de viață normale și la evacuarea ulterioară eșalonată a unităților Armatei a 14-a a Forțelor Armate ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, prin teritoriul ucrainean.
Președinții au fost unanimi în ideea că întărirea contactelor de lucru la diferite niveluri, după cum a arătat întîlnirea de lucru de la Moscova, din 7 august a. c., a delegației guvernamentale a Moldovei, condusă de primul ministru A. Sangheli, și a conducerii Guvernului Rusiei, cu participarea lui E. T. Gaidar și a miniștrilor unor ramuri de cea mai mare importanță, va contribui la o mai eficientă colaborare a Federației Ruse și Republicii Moldova în interesul popoarelor ambelor țări. S-a convenit că conducătorii guvernelor ambelor țări vor ține sub un control permanent activitatea pe diferite direcții ale relațiilor bilaterale în scopul soluționării cît mai grabnice și reciproc acceptabile a problemelor concrete existente.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 3 septembrie 1992, pagina 1, coloanele —.
