După o perioadă de urcuș în conștiința contemporanilor, după ce a emoționat și a indus în eroare, după ce a făcut treabă de comunist-opoziționist și de naționalist velicorus, Boris Elțin începe să nu mai suporte libertatea, se răstește la colaboratorii apropiați, își îmbracă fața de țar și psihologia de prim-secretar. Prea curată nu fusese istoria vieții lui nici înainte de urcarea pe tron, prea clare nu apar nici împrejurările din august 1991 cînd a respins lovitura de stat împotriva lui Gorbaciov ca să ia el puterea, prea bine nu-i șade Rusiei, cerșind și primind, de exemplu, de la Germania, pe care tocmai o învinsese în cel de-al doilea război mondial, și de la America, pe care toți liderii sovietici au anunțat că o vor întrece, dar insuportabil devine noul președinte rus prin felul cum se poartă cu Republica Moldova, căreia armata lui îi însîngerează hotarele, îi îndoliază familiile și-i amenință liderul și integritatea. Dar cui să ne plîngem? Cele mai recente declarații insolente ale lui Elțin sînt făcute de el cu gura abia încălzită în S.U.A., unde a fost ovaționat și aclamat pentru înaltele dovezi de fidelitate și pentru toată demagogia lui anticomunistă. De ce demagogie? Pentru că Elțin n-ar trebui să uite că el a ajuns ceea ce este numai pentru că a existat un Partid Comunist al Uniunii Sovietice, care l-a descoperit, l-a crescut, l-a susținut și avansat. Desigur orice despărțiri sînt posibile, dar nimeni n-are dreptul să se prefacă inocent, cînd urmele steagului roșu îi mai rătăcesc încă prin biografie și pe sînge. Însă probabil că e la modă lipsa de caracter.
Nu poate fi negată prezența, și altădată în istorie, a unor personalități care nu se sfiesc să treacă lesnicios de la o orientare la alta. Dar chiar de la roșu la antiroșu nu prea a trecut nimeni într-un timp atît de scurt. Nu fac aici acest portret al lui Boris Elțin penrtu a mă mira de contradicțiile lui lăuntrice, ci pentru că un asemenea vecin, chiar îndepărtat, trebuie avut în vedere în toate circumstanțele istorice și geografice.
Elțin îl amenință pe Snegur. Elțin are tupeul de a amenința Moldova. Cine să-l oprească? El a obținut de la americani, după cîte ne dăm noi seama, o anumită libertate de mișcare regională, după ce le-a lăsat acestora o nesperată libertate de mișcare planetară. Elțin șantajează poporul român cel blînd și omenos din Basarabia. Armata a 14-a trece prin foc Tighina, însîngerează Coșnița, Doroțcaia și Cocierii, ocupă brazde largi din Transnistria, aparținătoare de Republica Moldova. Și nimeni nu propune nici un embargo la adresa Rusiei invadatoare, ba din contra abia acum obține Rusia de la marile puteri occidentale cea mai favorabilă încadrare morală și cele mai bogate făgăduințe economice. Politica embargoului nu funcționează decît cînd vor marii planetei. Ea nu pedepsește fapte, ci idiosincrazii. Ea nu sancționează fărădelegea, ci consacră fărădelegea. Cu ce e mai puțin vinovată, în fața Comunității internaționale, Rusia decît Serbia? Dar e vinovată Serbia? Și chiar dacă e vinovat cineva din Serbia, e vinovată țara, e vinovat poporul? Și dacă există o regulă a embargoului, de ce nu se aplică ea și Rusiei, care nu în Moldova prima oară își folosește abuziv armatele împotriva altor popoare? Dar cine are autoritatea morală să judece și să pedepsească pe alții? America? Recentele hotărîri cu privire la dreptul american de a răpi, din interiorul unor țări suverane, persoane pe care autoritățile americane le consideră ca atare, consacră, și el, nu legea, ci fărădelegea. O asemenea enormitate nemaiîntîmplîndu-se în istoria contemporană.
Și-atunci, bineînțeles că Elțin poate liniștit amenința și însîngera Moldova. Mai mult decît atît, el o face invocînd legitima apărare. Elțin anunță, iar agențiile de presă preiau comunicarea sa că trebuie să pună la punct Moldova agresoare, vinovată de moartea a zeci și zeci de oameni!!! Deci Rusia ocupă cu una din cele mai puternice armate din lume pe teritoriul Transnistriei, care face parte din Republica Moldova, sate și orașe aparținînd Republicii Moldova, sînt bătute cu tunul, cu rachetele și cu toate armele de foc de către armata a 14-a, de către separatiștii rusofoni înarmați de ruși și de către voluntari mai mult sau mai puțin cazaci, plătiți împărătește pentru mercenariatul lor, iar Boris Elțin amenință Moldova, acuzînd-o pe ea de toate acestea.
Doza de cinism a fiecărei perioade istorice a rămas intactă. Contemporanul nostru Boris Elțin concurează privilegiat cu cei mai mari cinici ai istoriei. Și se bucură de ajutorul celorlalți cinici, cu care sîntem contemporani, în bătălia criminală cu țările mici și lipsite de ajutor. Aproape că e de mirare întîrzierea cu care Rusia cere sau va cere un embargo împotriva Moldovei. Dar poate Elțin are alte socoteli. Poate el dorește să elibereze încă o dată Moldova și să-și spele mașina de bărbierit (popoare) în apele Prutului. Sau ale Mureșului. Sau ale Crișului. Cam pînă aici are deocamdată Boris Elțin libertatea de mișcare. Dar are. Și-atunci țarul e nervos.
Pe Elțin, dacă nu azi, mîine, îl vor pedepsi elținii. Ei au și apărut la orizont, mai radicali sau mai blînzi, dar tot periculoși pentru noi, comuniști sau anticomuniști.
Și-acum o întrebare pentru cei care împart România slăbind-o și făcînd-o incapabilă de replică la amenințările obraznice ale țarului unidimensional. Merită să ne divizăm noi după criterii politice (comuniști, anticomuniști, liberali, antiliberali, țărăniști, antițărăniști) cînd fostul comunist Elțin obține credibilitatea clamoroasă a Congresului american prin declarații anticomuniste spectaculoase pentru ca, o zi mai tîrziu, întors la Moscova, să șantajeze, să amenințe, să jignească o țară liberă mai nenuanțat, mai antidemocratic, mai deșănțat decît orice lider comunist din istoria țării sale? Să mă ierte Boris Nicolaevici, să mă ierte anticomuniștii, care ne fac mai mult rău decît comuniștii, dar eu îl prefer, în situația aceasta, pe Vladimir Ilici Lenin, cel din 1917, cînd dădea decretele pentru pămînt și pentru pace. Bineînțeles, că nici Lenin nu e mai breaz decît Elțin, pe total. Dar în vremea lui Lenin, Basarabia s-a putut uni cu România. Ceea ce a îndrăznit Boris Nicolaevici în declarațiile sale războinice din iunie 1992 seamănă, ca două picături de vodcă ruskaia, cu ultimatumul lui Stalin din 1940. Ultimatum este și ceea ce ne-a făcut să auzim Boris Elțin. Un ultimatum nedemn de liberalismul pe care-l afișează conducătorul rus în toate prilejurile. Și încă un paradox: toți politicienii ruși de anvergură, indiferent de concepțiile politice, au față de Republica Moldova aceeași atitudine dușmănoasă. Și nu e întîmplător că e așa. Pentru că problema nu ține de comunism, de neocomunism sau de anticomunism, ci e de natură imperială. Comunismul a fost o mască ideologică și politică pe chipul imperiului în veșnică expansiune. Nu comunismul a inventat Imperiul de la Răsărit, ci Imperiul de la Răsărit a inventat comunismul, pentru o perioadă istorică. De-aceea lupta noastră pentru supraviețuire, ca stat unitar român, nu trebuie să fie ideologică — nu poate fi ideologică și politică! — ea trebuie să fie națională. Ni s-a dat să mestecăm un drog de ocazie: anticomunismul. Dar anticomunismul este acum o diversiune, la fel de periculoasă ca și comunismul, pentru că divizează poporul, provoacă revanșe și schizme. Nu despre asta este vorba, ci despre subjugare economică, socială și națională. Cer încă o dată anticomuniștilor să-mi arate o singură mișcare politică din Rusia, care luptă pentru libertatea altor popoare sau care măcar se solidarizează, de exemplu, cu Moldova, aflată sub agresiunea armatei rusești cu numărul 14. Atît doresc: un exemplu. Din păcate, acest exemplu nu poate fi dat, decît eventual ca o anomalie, respinsă de organismul vital al Rusiei care nu se poate mulțumi cu un rol secund în istorie. Și-atunci de ce să sfărîmăm noi România în lupte politice, de ce să fim noi mai catolici decît papa și mai ideologizați decît turnurile de expansiune ale ideologiei veacului? A fost Elțin consacrat ca anticomunist și ca demolator al comunismului în țara sa, în aplauzele, ovațiile și aclamațiile celei mai anticomuniste societăți, care este societatea americană? A fost! Cum se comportă el față de dreptul legitim al Moldovei de a fi ea însăși, dacă nu parte a României Mari? Care e atitudinea anticomunistului Elțin față de armata rusă care a îndoliat Tighina? Eu știu că Elțin nu ca anticomunist face gravele erori pe care le face, ci ca țar rus, dar să nu ni se mai spună că vinovăția este ideologică și că de tot ce se întîmplă numai comuniștii sînt de vină. Elțin n-a amenințat și n-a șantajat Moldova ca anticomunist, desigur, dar nici ca și comunist. Concomitent, în Rusia au loc mișcări anticomuniste și comuniste de protest la adresa slăbiciunii lui Elțin de a contempla destrămarea Uniunii Sovietice. Și de la stînga, și de la dreapta este regretat un abuz, iar Boris Elțin este nedreptățit de criticii lui, care nu vor să observe că micul țar revine la condiția tuturor liderilor care l-au premers. Din linia a doua, Ruțkoi și ceilalți abia așteaptă să-i ia locul. Cu o nerușinare, la fel de prost disimulată, Ruțkoi acuză Moldova că ar fi atacat orașele de pe malul stîng al Nistrului. Declarație apocaliptică! Un stat să atace propriile organe legale ale puterii... A nu se uita, aceasta e declarația unui înalt personaj al scenei politice moscovite, cu privire la o situație de pe pămîntul altei țări, unde Moscova păstrează și manevrează armata sa. Pare absurd, dar eu cred că este purul adevăr: Rusia vrea să transforme Moldova într-o Serbie demnă de condamnarea ei internațională, căci Elțin declara, la întoarcerea din America: «Noi acționăm pentru apărarea oamenilor și ca să înceteze vărsările de sînge». Deci de-aia omoară armata rusă oameni, ca să nu moară nimeni. Și de-aia varsă armata de sub comanda lui Elțin sînge, ca să înceteze vărsările de sînge. Cinism în stare pură, numele tău este Boris Elțin! Moldova nici n-are armată. Moldova se apără aproape cu mîinile goale, iar Elțin teoretizează crimele sale, la adresa Moldovei, prin umanismul armatei lui de ocupație și prin dorința de a înceta vărsările de sînge. Dar ce căutați acolo, domnilor ruși? Cu ce prilej prin Moldova? Ce prerogative v-ați asumat, de-l judecați voi pe Mircea Snegur? De ce Comunitatea internațională și, în primul rînd, America, mereu justițiară, nu cere acestor barbari să se retragă în granițele lor?
Iar dacă există un interes adevărat pentru păstrarea granițelor, de ce se privește cu ochi orbi călcarea zilnică în picioare a teritoriului unei țări suverane de către o armată agresoare a Moscovei? Sau principiile durează numai cît le convine stăpînilor nemiloși ai lumii? Ce ne va aduce proiectata întîlnire la vîrf a liderilor din jurul acestui nucleu de foc? Cum se concretizează declarațiile de dragoste și sprijin ale Statelor Unite față de Basarabia? Ce zic și mai ales ce fac teroriștii, fals unioniști, care au forțat în permanență lucrurile, acuzîndu-l pe Mircea Snegur că nu face ceea ce-i cer ei? De ce nu se duc ei acum pe frontul transnistrean, să proclame unirea? Adevărul e că Mircea Snegur s-a dovedit conducătorul cel mai potrivit al Republicii Moldova, în acești ani. Situația lui e grea, adică e mai mult decît imposibilă. Am vorbit mult despre toate (la sfîrșitul lui mai 1992) cu acest om curajos, cinstit și animat de cele mai curate sentimente românești, care mi-a devenit foarte drag. Mi-l închipui acum frămîntat de îndoieli și căutînd soluția cea mai oportună. Și dînsul știe, cum știm toți, că situațiile, prin care trecem, nu se repetă la o prea scurtă distanță în timp. Ceva trebue făcut. Dumnezeul Basarabiei se află deasupra ei. Poate că el îi va spune lui Snegur ce trebuie făcut imediat și ce trebuie făcut în timp. Poate că soluția va apărea, într-una din zilele acestui început de vară, incendiat de ultimatumuri și de crime împotriva românilor din Transnistria. Noi trebuie să facem ceva concret și important pentru Basarabia. Neamul românesc este îndoliat cînd mor flăcăii basarabeni pe Nistru. Să-mi fie îngăduit să reiau aici opinia cea mai recentă, a luptătorilor din linia întîi a Transnistriei, în legătură cu atitudinea României și a președintelui Iliescu. «În sfîrșit vă simțim ca frați, ziceau ei. Iliescu nu ne-a lăsat să ne împuște ăia ca pe iepuri. Mulțumiți fraților români!».
Dar trebuie și mai mult. Cu aceeași cumpănire, dar fără frică! Elțin și Ruțkoi și armatele lor nu sînt mai puternici decît Brejnev și armatele lui în 1968, cînd Ceaușescu li se opunea cu vehemență. Dar comunitatea internațională trebuie din nou sensibilizată. Ajutoarele pe care le acordă ea Rusiei devin o sfidare la adresa tuturor țărilor abia scăpate de sub teroarea sovietică.
Pare că Mihai Eminescu scrie iarăși, de data aceasta pe Nistru, a treia Scrisoare a sa. Ca-ntr-o fatalit[ate …] se repetă președintel[e …] are de răspuns «DA[…] întrebări: «Tu ești […] Da, el e Mircea și n[…] frații lui. Cît de-ade[văr …] de asemănător poate […] din interiorul textul[ui emi]nescian, președintele [Moldo]vei: «N-avem oști, d[ară iubi]rea de moșie e un z[id …] nu se-nspăimîntează […] faimă...», dragă do[mnule El]țin Boris, domnule […] Leonid! Și totuși tr[…] avem oști, trebuie […] țară puternică. Oric[a]re ar fi, un imperi[u] de contradicții e m[…] decît o țară unită. […]tem noi o țară un[…] cumva uneltirile imp[…] destinează dezunirii […] pentru a ne remorc[a …] aceea eu nu cred c[ă …] prioritate mai urg[…] Unirea. Unirea în fi[…]ră română, ca minim[…]ție a Unirii tuturor ț[…]mânei! Și mai e ceva. […] sîngeratele tranșei al[e Trans]nistriei nu sînt resim[…] fiecare dintre noi, cei [din]coace de Prut, ca niște […] de apropiate ale grăd[…]ecăruia dintre noi, atu[nci …] merităm să ne numim r[omâni]. Am sentimentul și aș […] am certitudinea că una [din] acele tranșee transn[istrene] traverzează Cabinetul [prezi]dențial, podeaua Const[ituției] și Piața Victoriei. Tot […] va hotărî, cu privire l[a Ro]mânia, nu poate să n[u …] seama și de realitatea […] tragice tranșei.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 92 (17962), 4 iulie 1992, pagina 2, coloanele —.
