Probabil, nu e om pe care să nu-l doară ziua de mîine a republicii. Evenimentele din raioanele de sud și din Transnistria se află în centrul atenției oamenilor muncii. În zilele de la urmă, cu scopul de a aplana situația de conflict, acolo s-au deplasat mulți activiști sindicali. Pe unii dintre ei i-am rugat să-și împărtășească impresiile. Scopul a fost și rămîne unul: de a depăși situația de criză.
Ion Crigan, președintele comitetului republican al sindicatului lucrătorilor din informatică și telecomunicații:
— Am fost la Grigoriopol unde m-am întîlnit cu colectivul centrului raional de informatică și telecomunicații. A fost o vizită de lucru ca multe altele, pe care le organizam și anterior cu anumite ocazii. Ca să fiu sincer, nu m-am deplasat pentru a dialoga în mod special despre evenimentele social-politice din Transnistria, deși unii au înțeles că anume acesta a fost scopul. Dar asta e altă întrebare. După o discuție de cîteva ore noi toți am ajuns la concluzia că, orice s-ar întîmpla, sindicatele trebuie să rămînă unite, deoarece numai așa pot fi puternice. Mai mulți au exprimat gîndul că sindicatele sînt poate unica organizație care trebuie să contribuie la consolidarea oamenilor. Toți s-au pronunțat împotriva ideii promovate de unii separatiști de a forma o organizație profesională în partea stîngă a Nistrului. Consider că acesta e un lucru foarte important, or absoluta majoritate a oamenilor muncii din Transnistria sînt membri ai unui sau altui sindicat republican. Și dacă eu nu admit fărîmițarea Moldovei, înseamnă că va fi așa precum doresc ei.
Ar fi naiv să cred că toți împărtășesc acest gînd. Spun așa, deoarece nu sînt sigur că fiecare lucrător în parte a fost sincer atunci cînd și-a expus punctul de vedere. Vreau să mai spun că foarte mulți membri ai colectivului analizează treaz lucrurile. Nu i-am tras de limbă atunci cînd ziceau că despre ce fel de separare de Moldova poate fi vorba, dacă interurbana telefonică, poșta centrală și alte «noduri» îi «leagă» de Chișinău? Totuși, o bună parte din oamenii cu care am discutat nu sînt deciși în acțiunile lor, nu știu ce să facă, ei rămînînd dezorientați. Am mai înțeles și altceva: mulți lucrători s-au săturat de politică și ar vrea să-și concentreze atenția asupra problemelor economice. Revenind la ideea unora de a fărîmița republica, trebuie să spun că marea majoritate a lucrătorilor centrului raional de informatică și telecomunicații au condamnat-o, dar n-au încercat să caute vinovații. Le-am pus și o întrebare fără înconjur: dacă vor participa sau nu la alegerile din Transnistria, care se preconizează? Răspunsurile au fost diametral opuse, deși foarte mulți încă nu știu cum vor proceda. În același timp, de la nimeni n-am auzit o motivație cît de cît convingătoare. Mai pe scurt, lumea e speriată, nu e informată și acționează mai mult mînată de emoții. De fapt, și noi, activiștii sindicali, am comis greșeli, declarînd că sindicatele nu se vor ocupa de politică. Așa credeam și eu mai înainte. Dar acum sînt de altă părere, deoarece omul, cum ar fi el, nu poate trăi în afara politicii. Nu demult m-am întors dintr-o vizită de lucru în Japonia și acolo toți oamenii, într-un fel sau altul, participă la activitatea politică. În țara Soarelui Răsare sindicatele colaborează cu toate partidele politice, dar le simpatizează pe acelea, ale căror programe au mai multe tangențe cu problemele ce frămîntă sindicatul. Impresiile cu care m-am întors de la Grigoriopol sînt foarte contradictorii. Am simțit că sînt oameni care oficial parcă condamnă acțiunile separatiștilor, ideea ca atare, dar nu știu dacă nu vor participa la alegeri. Am spus-o și mai repet: lumea e speriată, dezorientată și nehotărîtă. Cu toate acestea, sînt aproape convins că oamenii, indiferent de convingerile lor, vor continua să asculte și să slujească autoritățile locale. Faptul că pe clădirea centrului de informatică și telecomunicații fîlfîie un singur drapel — cel roșu — cred că vorbește despre ce vorbește. Firește, sindicatele ar fi putut contribui mai mult ca oricare altă organizație la stabilizarea situației. Asta pentru că, vrem noi sau nu vrem, poporul are mai mare încredere în sindicate, decît în partidul comunist sau în alte partide. De aceasta trebuie să ținem cont. Și încă ceva. Ar fi fost mai bine dacă toate organele și organizațiile din republică acționau nu separat, ci în front comun. La urma urmei, unde-s mulți — puterea crește. Inclusiv puterea de convingere.
Nicolae Stratilă, președintele comitetului republican al sindicatului lucrătorilor din industria chimică și petrochimică:
— La Rîbnița am vizitat mai multe colective. În primul rînd, am observat că oamenii sînt derutați. Pe o bună parte din ei îi frămîntă viitorul republicii. Unii chiar mi-au spus: [ș]tim că și Președintele Moldo[vei] și șeful Guvernului sînt pentru intrarea republicii în federația sau confederația unională a statelor suverane, dar nu cunoaștem poziția parlamentului în această problemă. Mai pe scurt, continuă să fie vehiculată ideea unirii cu România. Am mai înțeles că foarte mulți sînt de acord ca Moldova să devină o țară suverană ca toate statele civilizate. Deși nu demult parlamentul a adoptat stema de stat a republicii, pe o bună parte din rîbnițeni îi sperie drapelul, motivînd că în lege nu e scris că pe tricolor va fi și Stema Moldovei. Aceste îndoieli le-am auzit de la lucrători ai bazei de petrol din Rîbnița, combinatului de ciment și ardezie, comitetului raional al sindicatului lucrătorilor din complexul agroindustrial. În colective atmosfera e foarte încordată, părerile oamenilor sînt contradictorii, mulți se tem să și le expună deschis. Am înțeles însă că […] sînt predispuși să participe la alegerile în organele puterii de stat din Transnistria. Oamenii mi-au spus că dacă parlamentul va lua o decizie […]mă și convenabilă lor referitor la viitorul republicii, ei […] își vor schimba poziția și acțiunile. La o bază auto din oraș mi s-a spus că dacă Congresul II al deputaților poporului al U.R.S.S., condamnînd Pactul Molotov — Ribbentrop, l-au considerat nevalabil, înseamnă că în baza hotărîrii Sfatului Țării de la 1918, Moldova de acum e în componența României. Ei au făcut analogie cu Republicile Baltice care au declarat că pentru ele al doilea război mondial nu s-a încheiat, deci, ele sînt state suverane în comunitatea europeană. Mulți oameni nu pot înțelege nici în ruptul capului de ce și la Moscova, și în parlamentul republicii problema a fost discutată numai sub aspect istoric. Ce mai la deal, la vale, oamenii sînt induși în eroare de propaganda locală, care, trebuie să spun, folosește toate metodele și mijloacele posibile, dar mai ales presa raională. Dacă cineva care nu e la curent cu situația social-politică din Rîbnița ar citi ziarul raional, el ar rămîne convins că, într-adevăr, locuitorii din Transnistria sînt neîndreptățiți. Te apucă groaza cînd citești materialele despre evenimentele din 2 noiembrie de la Dubăsari. În ele totul e axat pe emoții și asta îi exaltează, îi înrăiește pe cititori. E regretabil că se întîmplă așa, deoarece ancheta încă nu s-a încheiat și nimeni, afară de judecată, n-are dreptul să pronunțe sentința. M-a mirat că și oamenii din veriga de conducere se lasă convinși de această propagandă. Chiar și conducătorii comitetului raional al sindicatului lucrătorilor din complexul agroindustrial se tem că mîine-poimîine ne vom uni cu România. Că, chipurile, nici despre unirea celor două state germane nu s-a prea vorbit, dar pînă la urmă ele au format o țară. Ce să mai vorbim atunci despre convingerile lucrătorilor de rînd. Nu știu de ce, dar foarte mulți sînt convinși că în cel mai rău caz vor forma o regiune autonomă, deși mai degrabă ar accepta ideea unei republici în componența Republicii Moldova. Eu rămîn la gîndul că încă nu e tîrziu să-i convingem pe oameni, mai ales pe cei de la sate. Mulți oameni din Transnistria, au insistat ca domnul Grigore Eremei, președintele Consiliului republican al Federației sindicatelor independente din Moldova, să se ducă la sesiunile parlamentului și să se pronunțe în privința viitorului republicii. Oamenii nu înțeleg că aceasta nu ține de competența domniei sale. Am mai înțeles un lucru, care m-a bucurat. Oamenii consideră că sindicatele sînt una din puținele organizații care îi leagă de republica Moldova și ei nu sînt predispuși să adereze la așa-numita federație a sindicatelor din Tiraspol.
Anatolie Bantaș, președintele comitetului republican al sindicatului lucrătorilor din transportul auto și gospodăria rutieră:
— Împreună cu Serafim Fonari, președintele comitetului republican al sindicatului lucrătorilor culturii, am fost în unele organizații din Dubăsari. Chiar de la bun început am întîmpinat greutăți: nu ni s-a permis să trecem peste podul de la Lunga și am fost nevoiți să facem înconjurul pe la Vadul lui Vodă. Primul lucru care ne-a indignat e că, în pofida deciziei parlamentului despre dizolvarea detașamentelor de voluntari, în drum spre Dubăsari am fost opriți de reprezentanți ai detașamentelor de autoapărare de trei ori. În centrul raional ne-am întîlnit cu colectivul bazei de turism «Dnestrovskii sad». Am înțeles că oamenii sînt foarte indignați de cele întîmplate în ultimul timp. Încordarea relațiilor interetnice a influențat și rezultatele activității colectivului. Vorba e că pînă nu demult foarte multe echipe de sportivi din Bielorusia, Moscova și din alte regiuni ale U.R.S.S. în această perioadă a anului de obicei se antrenau la Dubăsari, beneficiind de serviciile bazei de turism. În ziua vizitei noastre aici erau cazați numai 27 de oameni, adică de cîteva ori mai puțini ca înainte. De la conducătorii acestei organizații așa și n-am putut afla pe cine îi consideră ei vinovați de toate cele întîmplate, care au fost motivele conflictului. Totodată, ei n-au susținut și nu susțin acțiunile extremiste ale Sovietului orășenesc Dubăsari de deputați ai poporului, care într-una din zile, la ora 5 diminea[ța …]
Sursă: Vocea Poporului, Nr. 33, 20 noiembrie 1990, pagina 1, coloanele —.
