[…]au o prestanță marcantă, încît nici cel mai inveterat dușman al moldovenilor din «Interfront» nu și-ar permite să susțină că au avut pînă în prezent (primăvara anului 1990) detestabilul nume de extremiști (autor — fosta componență a biroului în frunte cu S. Grossu).
Deși nu au făcut figurație, deși au deplina înțelegere a faptului că la microfon «nu se năvălește», nu pot proceda altfel, deoarece prea agresivi sînt oponenții, prea grave problemele cu care se confruntă republica, multe dintre ele neavînd o soluție concretă chiar și peste 20 de ani datorită eșalonului aristocratic alcătuit din partocrație, cinovnici de la ministere și miniștri, etc.
Nici vorbă, timpul le așează la locul lor pe toate, sloganurile vor fi înnoite permanent. Însă există aceste forțe tinere, care au «revoluționarizat» deja, o bună parte din deputații parlamentului, nepermițîndu-le să întindă coarda. De altfel, ea se poate rupe, și atunci consecințele sînt imprevizibile. Pe mulți «tulburările» tineretului îi pot costa fotoliul. Aceasta e cert, după cum cert e că forțele democratice din parlament au obținut victoria scontată, iar la făurirea ei au «pus umărul» Anatol Șalaru, Vitalie Ciorap și Andrei Baștovoi, deputați ai poporului, care nu au nevoie de prezentări. Deopotrivă cu alți deputați de bună credință, ei întregesc în cel mai fericit mod prezența unei raze de speranță și încredere în mai bine, legată de năzuința fierbinte a moldovenilor de a se vindeca de complexul «fratelui mai mare», omniprezent în acest imperiu al minciunii.
Ne-am întîlnit cu Anatol, Vitalie și Andrei tîrziu de tot. Veneau de la Tiraspol surmenați, nedumeriți și... hotărîți: Lidia Decusară, deputat al poporului, are dreptate.
«În baza căror argumente?», am ținut să aflu.
A. Ș.: Am fost incluși în prima comisie creată de Sovietul Suprem al Moldovei, comisie care s-a ocupat cu cercetarea cazului deputatei Lidia Decusară, care a susținut în cadrul unei luări de cuvînt în parlament că la Tiraspol au loc acte anticetățenești ce lezează demnitatea națională a moldovenilor, după cum s-a exprimat domnia sa, care... «mărginesc cu genocidul».
V. C.: Deși concluzia finală nu e formată, noi trei punem mîna drept inimă și spunem că faptele prezentate de doamna Decusară se adeveresc.
A. B.: Puteți considera că facem opinie separată, dar nu putem să nu ne folosim de prilej pentru a reda scenele și momentele de la Tiraspol care ne-au îndurerat, împingîndu-ne revolta pînă la limită.
V. C.: Bunăoară, despre ce fel de consolidare putem vorbi, dacă într-o seară, cînd eram deja gata să ne întoarcem în capitală, de noi s-a apropiat A. Vasiliev, deputat al sovietului orășenesc, și într-un mod inopiat a început a ne da de grijă: «Vași ciornîe delișchi! Zdesi ne Moldavia! Ni odin zacon vaș ne proidiot, cotorîi nam ne nravitsea! U vas svoi zaconî, u nas svoi zaconî...» etc. Am sesizat cît se poate de clar că fără legile respective care ar prevedea atît pedeapsa pe cale administrativă, cît și sancțiunea penală, unii cetățeni din Tiraspol nu se vor liniști și nu ne vor permite să procedăm la o consolidare reală.
— Totuși, ați întrezărit măcar o cît de mică dorință a factorilor de decizie de a redresa situația, de a-i face pe cetățenii rău intenționați să înțeleagă că «problemele sînt ale noastre» și în această ordine de idei ei trebuie să renunțe la tradiționalul «niet», să facă dovada unei înțelegeri juste a momentului de evadare a poporului care a dat nume republicii din cătușele imperiale?
A. B.: În acest context se vehiculează termenul «masele». La sovietul orășenesc Tiraspol acesta este un argument forte. Adică, noi vedem și singuri, ba chiar ne dăm seama care-s circumstanțele, dar ce putem face dacă poporul «vrea». După umila mea părere, diriguitorii orașului pot modela orice situație, o pot face să lucreze pentru ei...
— Ca de exemplu...
A. B.: ...insistau să plecăm în acele colective de muncă unde moldovenii se află în minoritate, numai nu la Institutul pedagogic «T. Șevcenko», unde influența și puterea lor este mică, neînsemnată.
A. Ș.: Avem declarații, mărturii, care denotă cu prisosință că atacul declanșat asupra moldovenilor de la Tiraspol este masiv, brutal și trebuie curmat cu toată insistența posibilă. Să-mi spună un cetățean rus că la școlile în care sînt cîteva clase moldovenești totul se desfășoară în albia normală a procesului de studii dacă are, desigur, rușine! În una din clase învățătoarea a adus un mic tricolor pe care a ținut să-l atîrne pe tablă. Ca la comandă elevii de altă naționalitate au început să bată în ușă. Cînd pedagogul, mirat de purtarea obraznică a tinerilor leniniști, a lăsat ușa deschisă să-i vadă pe eroi, aceștia s-au deplasat la geam și au început să bată, desigur, și să bîiguie «aberații» auzite din stradă sau de la părinți. E normal oare ca părinții elevilor moldoveni să facă serviciu pe rînd, să asiste la lecții, altfel spus, pentru a veghea ca pe copiii lor să nu-i maltrateze copiii fraților mai mari, să nu le ia copeicile cele de prînz sau înghețată, ori ca să se distreze, să-i bată, pur și simplu. Dar doamnele care au fost atacate în troleibuz de niște bandiți? Veneau de la Marea Adunare Națională și aveau cîte un mic tricolor. Tipii le-au luat servietele, au căutat în ele, le-au smuls insignele și, oprind troleibuzul, le-au dat afară. Dar doamna căreia i-au dat foc la ușă pentru faptul că a votat împotriva referendumului? Plîngea și-mi spunea că bunelul ei a fost ars pe rug pentru participarea la evenimentele de la Tatarbunar și ea nu vrea să aibă aceeași soartă pentru faptul că a procedat potrivit convingerilor. Iar miliția între timp nu vrea să examineze cazurile. Le mușamalizează, trecîndu-le cu tăcerea ca pe unele ce nu au suficiente dovezi.
V. C.: «Am cinci copii, — ne spunea o femeie. — Dar mi-i teamă să vorbesc cu ei în limba mamei cînd mă aflu dincolo de pereții casei. Zice-se că la Chișinău vin familii de azeri, că li se dau apartamente... Pe noi ne veți primi, cînd ne vor da afară din Tiraspol?»
A. Ș.: Am mers la Lidia Decusară și am văzut un tablou ce m-a sguduit pînă în srtăfundul ființei. Pe peretele casei dumisale «interfrații» scriu niște obscenități de ți se ridică părul măciucă. Doamna le șterge, însă peste noapte ele apar iarăși.
Să nu uităm de cazul unui lider al Frontului Popular de la Tiraspol care a fost concediat (este economist de profesie) și care, deși există o serie de scrisori de la organele de resort ce combat decizia conducerii unității ca una nevalabilă, nu poate să-și preia activitatea. Este nedreptățit de legile «zămislite» de cei mai proletari dintre toți proletarii Rusiei.
Cît privește activitatea desfășurată de «faimosul» ziar «Dniestrovscaia Pravda», precizez că peste o lună și ceva el va apare numai în limba rusă.
— Poate «granzii» publicisticii distructive «internaționale» au o altă atitudine față de tricolor?
A. Ș.: Da de unde? Ziarul găzduiește un articol al unui trăitor din Chișinău (nu prezint numele lui de familie, deoarece poate constitui o invenție, eu nedeținînd originalul), care declară: (citez din «op») «A tricolorî, trezubțî! procie mogut tolico raziediniti liudei. Tac neujeli mî pozvolim citobî riadom s flagom nașei rodinî, flagom S.S.S.R., razvivalsea flag național — separatizma, simvol nienavisti co vsemu russcomu, sovietscomu. Neujeli mî budem spocoino jdati poca porajennîi virusom naționalizma Vierhovnîi Soviet Moldavii obiavit prisoedinenie c Rumâniei, i mî, grajdane S.S.S.R. ocajemsia za graniței svoiei Rodinî?»
Iată o mostră de miopie politică, care ne dovedește cît de mult ne urăsc acești pseudointernaționaliști, împrăștiați de un vînt puternic, de un ciclon sau taifun din Oceanul Pacific ce a luat tot ce era mai rău în Rusia, împrăștiindu-i pe aceste pămînturi mănoase.
Autorul materialului din care am prezentat citata declară în încheiere: «Ia ubejdennîi communist, hotia ia bespartiinîi».
Dacă toți comuniștii sînt așa, nu avem nevoie de un asemenea partid. Și dacă autorul învinuiește Sovietul Suprem de naționalism, afirmînd că tot ce avem mai sfînt — tricolorul — este un simbol al antisovietismului, atunci eu mă încăpățînez să concep cumva internaționalismul promovat cu insistență de mafia șovină. De-aceea declar (fără actul final al comisiei noastre) că doamna Lidia Decusară are dreptate și au dreptate românii din Tiraspol care au arătat prin exemple elocvente că împotriva lor este promovat un genocid bine pus la punct.
— Fac opinie separată, raliindu-mă la cele spuse de voi, domnilor, exprimîndu-mi speranța că veți alege în cele din urmă un ministru de interne care să fie capabil de a soluționa litigiile, de a acționa prompt, avînd pe retina memoriei imprimat doar un singur cuvînt «EGALITATEA DE FACTO ȘI DE IURE», care va ști bine «ca pe tatăl nostru» CINE E STĂPÎN PE ACEST PĂMÎNT ȘI CINE OASPETE. Ignorant și agresiv, specific.
În plus, sînt de părerea, că dacă vom obține suveranitatea, nimic nu ne va împiedica să aplicăm exemplul prezidentului țării, exemplu detestabil (opinie personală!), care a instituit asupra Lituaniei dornice de libertate un embargou echivalent cu blocada economică. Dar autohtonii preferă să moară decît să se afle în robie.
Interesant, cum vom reacționa noi cînd vîntul șovin va amenința tricolorul și neatîrnarea. Vreau să cred că actualul parlament în formula sa «democrat-centralistă-conservatoare» — nu va da greș. În mare, deoarece în el activează tineri deputați ca acei pe care i-am avut interlocutori și pe care îi vom antrena în discuție în numărul viitor. Vom vorbi despre problemele tineretului și ale comisiei pentru problemele cu care se confruntă el.
Sursă: Adevărul Nistrean, Nr. 121, 25 mai 1990, pagina 1, coloanele —.
