Luni, 21 septembrie, Președintele Republicii Moldova, dl Mircea Snegur, a acordat un interviu pentru ziarul «Russkaia mîsli», publicație editată la Paris.
Reporterul ziarului a solicitat răspunsuri la întrebări vizînd reglementarea politică a conflictului din estul Republicii Moldova.
Președintele Snegur a relevat că odată cu semnarea Convenției moldo-ruse au fost create posibilități reale de a duce la bun sfîrșit procesul de instaurare a păcii și că autoritățile republicii fac tot posibilul pentru a-l urgenta. Însă acesta nu convine anumitor forțe care încearcă prin diferite mijloace să torpileze discutarea problemei. S-a mai relevat și cu această ocazie că soluțiile propuse de conducerea republicii sînt reale și că ele convin populației din această zonă, însă liderii de la Tiraspol adoptă o poziție neconstructivă.
Vizavi de negocierile referitoare la retragerea armatei a 14-a rusă, staționată pe teritoriul Moldovei, dl. Mircea Snegur a menționat că ele decurg într-un mod civilizat, părțile realizînd progrese, în pofida faptului că unor militari nu le este pe plac însăși inițierea tratativelor. Dl. Snegur a spus că în această ordine de idei contează pe clarviziunea forțelor de orientare democratică din Rusia.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 23 septembrie 1992, pagina 1, coloanele —.
