De mai bine de 7 ani se vorbește despre restructurare, dar pînă azi poporul așa și nu mai are o viață mai bună. Dimpotrivă se consolidează birocratismul, se răspîndește specula. În magazine e pustiu, a venit primăvara și cu ce ne vom încălța noi, țăranii, ca să ieșim în cîmp la lucru?
Toți așteaptă mîncare ieftină și bună din mîinile țăranului, dar nimeni nu se îngrijește de el, de soarta lui. Noi am supraviețuit și războiul, și foametea din '46—47. Prin anii '50 exista la noi un artel agricol din numai 5—10 persoane și lucrul mergea strună. În gospodărie erau doar circa 12 tractoare, 7 mașini și toate muncile se făceau la timp; producția era calitativă. Dar ce se face azi?
Dacă înainte vreme se reușea să se are pămîntul de cu toamnă cu numai 7 tractoare, apoi acum cu 80 nu se reușește. În schimb așa-zișii specialiști și conducători de toată teapa și-au majorat salariile și acum nu mai încetează să se roage: «Dă-ne, Doamne, sănătate și mulți ani de domnie, iar robii las-să muncească». Și-i păcat că se întîmplă așa. Doar numărul celor ce lucrează pămîntul se reduce an de an. Unde vom ajunge?
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 53 (17923), 16 aprilie 1992, pagina 1, coloanele —.
