Și eu, Ion Midoni, deputat al sovietului orășenesc din Tighina, ca și mulți consîngeni de ai mei în aceste zile, cînd îmboldirile de eliberare națională sînt atît de dureroase, îmi dau mie însumi un șir de întrebări la care nu întotdeauna le pot da răspuns.
Nu-i pot înțelege nici de cum pe oponenții mei, fiindcă după evenimentele din 18-21 august ce au avut loc la Moscova ei au cam luat-o ca vaca prin străchini.
Aș vrea să-i întreb: cine sînt ei și ce vor? Care le este cauza socială? Care le este Patria? Dacă Rusia, atunci de ce au trădat-o în cele mai grele clipe cu tot cu președinte?
Dacă Moldova, atunci eu le-aș spune, că au trădat-o îndoit, ba nu – întreit.
Aș vrea să fiu înțeles drept, că nu vreau să-i învinovățesc pe toți conlocuitorii noștri din Tighina. Mulți dintre ei au înțeles și s-au convins că hunta comunistă va exista în mărimile istorice tot atîta cît există un balon de spumă pe suprafața apei și că tot atîta va exista și așa zisa RSSMN.
Eu vreau să-i învinovățesc pe acei, care și-au trădat țara și neamul împreună cu președintele URSS și după aceea mai cer de la el să fie luați sub aripă și apărați.
Mă miră faptul, că mulți «nepoței» de-ai lui Ianaiev și Luchianov nu sînt arestați și continuă să distrugă economia Moldovei, ducînd o politică anticonstituțională.
Opresc trenurile, săvîrșesc crime economice, după care au de suferit nu numai populația Moldovei, ci și din celelalte republici. Oare pentru ei nu există lege? Ce ne facem dacă aceste rămășițe fanatice ale imperiului comunist mîine își vor muta șatra cu iurtele sale de pe calea ferată la conductele de gaz natural, iar poimîne le va trăsni prin cap să deconecteze energia electrică, cerînd să fie eliberați pușcăriașii din închisori ori altceva? Așa și vom sta cu mîinile în șolduri?
Ei nici de cum nu se împacă cu faptul, că Moldova a ieșit de sub talpa cizmei imperiale, care s-a învechit așa de tare, încît n-o mai pot salva cîrpelele politice.
E greu să fii un popor mic. Cei puternici întotdeauna se stăruie să-i înghită pe cei slabi. Așa e legea naturii. Mi se pare, că mica noastră Moldovă s-a transformat într-un ceaun mare în clocot, iar monștrii politici de la Moscova, care dispun de putere și-au luat rolul de fochiști, aruncînd neîncetat sub ceaun combustibil, eliberînd reprezentanții poporului său de orice îndatoriri morale.
– Totul e adevărat, cu excepția unui singur lucru, cel mai esențial, de care nu țin cont acești monștri politici: sînt puse la bătaie destinele popoarelor.
Dragii mei consîngeni, fraților: păziți pojghița subțire a independenței, păziți-o de «eliberatori» ca pe ochii din cap. Păziți-o de provocațiile lor mîrșave, care sînt declarate drept dorință a populației din Tighina și întrebați-vă: cine sîntem noi, acei peste 30 mii de moldoveni «independenți» din oraș, dacă sîntem? De ce cerșim de la ei să nu ni se zmulgă limba din fundul gurii, cerșim școală moldovenească și grădinițe, cerșim tricolor, cerșim denumiri de străzi moldovenești, cerșim încăpere pentru a face o casă mare națională în oraș, cerșim aer, cerșim viață? De la cine?...
– De la mica Rusie, care s-a creat în mica noastră Moldovă?
Aflîndu-mă în nucleul bucătăriei șovine, de multe ori am fost martorul ideilor dobitocești, de care se conduceau oponenții mei la ședințele prezidiului sovietului orășenesc, tălmăcind hotărîri anticonstituționale cu o mîrșăvie înfiorătoare și țipînd în gura mare mereu, că sînt jigniți, strîmtorați, răniți, striviți, insultați, ofensați, chinuiți ș.a.m.d. de moldoveni.
Mi-am dat întrebarea: cine doamne, dintre noi este jignit? Ei, străinii, care nu vor să vorbească în limba casei, pragul căreia îl pășiseră și cu pîinea și vinul cu care se ospătaseră din plin, ori eu, un moldovan între 15 șerpi veninoși, eu, cel care rup cuvinte din graiul trecătorilor?
Vă mărturisesc fraților, toate acestea, fiindcă mă doare sufletul ca un dinte putred, clocotesc de ură și mă chinuie mereu setea de răzbunare.
La Tighina s-a creat o situație extrem de grea. Situația critică în care ne aflăm mă îndeamnă să apelez din partea alegătorilor mei la susținerea tuturor oamenilor de bună credință din oraș, cărora le este scumpă independența Moldovei, să cerem urgent:
1. Retragerea trupelor militare ale URSS de pe teritoriul Moldovei
2. Luînd în considerație că comuniștii în sovietul orășenesc constituie 2/3 din numărul de deputați și duc o politică de dictatură antidemocratică și anticonstituțională, cerem parlamentului Moldovei ca la Tighina să fie desfășurate din nou alegerile în Sovietul orășenesc. Pînă la alegeri, cerem să fie întrodusă și oraș conducerea prezidențială.
3. Cerem să fie trași la răspundere penală liderii care săvîrșesc crime economice de stat și blochează calea ferată la Tighina.
Sursă: Tighina, Nr. 26, 18 septembrie 1991, pagina 2, coloanele —.
