Numele lui Andrei Niculescu este înscris pe răbojul anilor 20—40 într-un anume loc, aparte (deși au mai fost zeci și sute de cazuri similare!): a dus o viață zbuciumată, luptînd pentru dreptatea urmașilor lui Traian din provincia așezată între Nistru, Bug și Marea Neagră, ca să convingă toată lumea de bună-credință că Transnistria nu poate fi înstrăinată de țara-mamă Moldova. Domnia sa și compatrioții Nichita Smochină, Pantelemon Halippa, Onisifor Ghibu, Ilie Zaftur, Dominte Timonu și atîția alții considerau că «nimeni nu este orfan complet, cît timp își are ideea sa de neam» (Al. Hașdeu).
Actualmente dl Andrei Niculescu locuiește la București, plecat încolo prin 1944, împreună cu mii de transnistrieni, basarabeni și bucovineni, izgoniți fiind de ciuma comunistă. Este descendent din familia Terente Nicolaev (străbunei lor purtau numele de Cotojanu), locuitori de prin părțile Coșniței, Dubăsari. A fost profesor de școală la Gura Calbenă, fostul județ Tighina (1928), secretar general al Asociației moldovenilor transnistrieni (din 1940), redactor la ziarul «Transnistria» din (1941), unul din organizatorii cursurilor pentru cadrele didactice (care se țineau în incinta liceului «Duca Vodă» din Tiraspol), elaborator de manuale pentru școli («Abecedar bilingv», 1942) ș. a.
Pe dl Andrei Niculescu l-am cunoscut nu demult, cînd mă aflam într-o deplasare de documentare științifică în România, unde pe lîngă materialele de arhivă privind evoluția scrisului nostru național am depistat și date despre destinul istoric al Transnistriei. Atunci dl A. Niculescu mi-a înmînat cîteva materiale pentru a fi date publicității la Chișinău. Unul — despre Ștefan Bulat, acel tînăr învățător sub președinția căruia a avut loc Congresul transnistrienilor din 17 și 18 decembrie 1917, la Tiraspol, originar din s. Doroțcaia, Dubăsari; al doilea — despre Nichita P. Smochină, care-i născut în suburbia Mahala din preajma Dubăsarilor, mare publicist, fost președinte al Zemstvei, jud. Tiraspol, inițiatorul lansării la Dubăsari a ziarului «Moldovanul», etc.; al treilea — prezenta povestire documentară «Zăbrița», care reflectă episoade, crîmpeie reale, de-acasă, lucind ca frunzele de pe copacii grădinii (cu acest nume poetic!) din copilăria sa. Citind și alte lucrări publicistice — «Nunta răzășească de la Tighina», «Haiducul Drancea», «Balta» ș. a., — mi-am dat seama că dl Andrei Niculescu e un eseist cu scriitură rafinată, că prin ele, eseurile scrise, Domnia sa își împlinește datoria față de neam, de baștină pînă la capăt.
Sursă: Literatura și Arta, Nr. 42 (2410), 17 octombrie 1991, pagina 4, coloanele —.
