În anii 1937 — 1938, pe locul cetății lui Suvorov (orașul Tiraspol), a fost o închisoare înfiorătoare. Închisoare pe care astăzi aș numi-o... «Ciornîi voron». Gîndul acesta mi l-a sugerat Elena Bondarenco. În perioada aceea dînsa a lucrat în calitate de curier al închisorii. Fiind martor ocular al represiunilor N.K.V.D-ului, ea avea să ne relateze următoarele:
— «Ciornîi voron» — așa era numită mașina N.K.V.D. transporta oameni din localitățile din împrejurimi. Mai cu seamă, noaptea. Intra pe porțile închisorii, apoi ieșea și peste puțin timp din nou își făcea apariția. Cei din închisoare, mai întîi, erau supuși unor torturi groaznice. Peste fiecare jumătate de oră, se auzeau țipete, urlete. Ți se făcea părul măciucă. Oamenii erau maltratați, iar apoi — împușcați. Le legau arestaților mîinile la spate, cu sîrmă ghimpată, și îi împușcau. Peste fiecare jumătate de oră. Apoi urma o pauză. Timp în care erau pregătite alte grupuri de oameni. În așa-numitele «clipe de răgaz», executorii consumau spirtoase. Erau bine băuți, cînd împușcau oamenii. Vă rețin atenția asupra unui moment foarte important, în anii 1937—1938, pe teritoriul închisorii au fost împușcați numai cei represați de staliniști. Unii afirmă că aici au fost împușcați și nemți, etcetera. Nu-i adevărat.
Momentul acesta l-a subliniat și A. S. Motriuc, care locuiește la cîțva pași de închisoare.
— Au fost executați oameni nevinovați, — avea să ne relateze Alexandru S. Motriuc, — floarea poporului nostru. Lucrul acesta poate fi constatat cu ușurință după încălțămintea și îmbrăcămintea celor împușcați...
Vă informăm că o grupă de arheologi, în frunte cu Anatol Roșca, au făcut săpături și au descoperit cîteva morminte comune, în care, se presupune, au fost împușcați mai bine de 400 de oameni — militari și nemilitari, printre care erau și femei. În genere, pe teritoriul orașului Tiraspol au fost executați 4900 de oameni.
Dialogînd cu A. S. Motriuc, la un moment dat...
— O clipă, vă demonstrez «pe viu» unde erau împușcați oamenii.
A revenit imediat cu un craniu de om, care era învelit într-un săculeț de polietilenă. Craniul avea șase găuri în ceafă (în fotografie).
— I-am propus Mariei I. Iorjeva, președinte-adjunct al executivului din Tiraspol, — a întrerupt tăcerea interlocutorul meu, — ca pe locul închisorii să nu fie inaugurat muzeul lui Suvorov, ci să fie înălțat un monument în memoria represaților. I-am spus că trebuie să ținem cont de opiniile oamenilor și să nu privim la lucruri de pe poziții partinice. Numai în modul acesta, vom ști ce gîndește poporul. Să fie înălțat un monument, să vină oamenii să cinstească memoria celor represați.
Dar care e poziția doamnei Iorjeva? Ea a fost aleasă în fruntea comisiei, convocată pentru a face cercetările respective privind locul închisorii. Să sperăm că ea nu se va afla în prizonieratul dozei de agresivitate, de care a dat dovadă, cînd am pășit pragul executivului, prezentîndu-mă că sînt de la «Făclia». Oricum, sîntem chemați cu toții să dăm curs numai și numai adevărului. Dar... să revenim la relatările martorilor.
Arcadie F. Saidacov: Pentru a vă imagina cum procedau N.K.V.D.-iștii, am să vă elucidez cuteva cazuri. Din Ananiev a venit un domn în deplasare la Ț.I.K. Trăia în gazdă la bunica. De la un timp, a dispărut. Bunica credea că el a dat bir cu fugiții. Peste o lună, o lună și jumătate, bunica a primit un bilețel: «Dragă Iulia Ignatievna! Mă aflu în închisoare. Ne hrănesc foarte prost. Rog sa-mi aduceți ceva de mîncare. Nu mai pot rezista. Mor de foame. Vă rog!..»
Bunica îi transmitea cîte ceva. Primea bilețele de la el. Peste un an de zile l-au eliberat din închisoare. Omul cela, pare-mi-se, Vlos era numele de familie, povestea lucruri îngrozitoare: cum îi chinuiau, cum își băteau joc de oameni, cum îi împușcau. Mai întîi, în buzunarul hainei le puneau cîte un bilețel: «...po reșeniu tribunala, za izmenu Rodinî prigovoren k rastrelu...»
Eu am învățat în școala nr. 10 (astăzi — nr. 6), ce se află vizavi de Ț.I.K. Într-o clasă cu Rima, fiica lui Starîi, fost prim secretar. El a fost împușcat. Același lucru avea să se întîmple și cu Rima, dacă n-avea s-o ascundă o femeie. În anul 1938 la Tiraspol a avut loc așa-numitul proces intentat colaboratorilor N.K.V.D.-ului. Majoritatea dintre ei, erau de naționalitate evrei. Ei au fost învinuiți că sînt dușmani ai poporului. Au fost împușcați. Direcția N.K.V.D.-ului s-a aflat în clădirea unde astăzi e școala de medicină. În subsolurile clădiriii erau torturați oamenii...
Un lucru nu pot pricepe. De ce pe această clădire a fost instalată o tăbliță cu inscripția: «Zdesi... nahodilsea ștab Moldavskogo pogranotreada». Nu e adevărat. Aici a fost sediul N.K.V.D. Și încă un moment. E vorba de operația Iași-Chișinău. Pe tancul, instalat pe piedestal, era următoarea inscripție: «Tank kotorîi pervîi vorvalsea v Tiraspole». Minciuni. Aici doar lupte nu s-au dat! Mi-i rușine să-i ascult pe acei care în cuvîntările lor «înflăcărate» afirmă că «zdesi bîli rukopașnîe boi». Să rîzi nu alta!
...La Tiraspol cercetările continuă. E de dorit ca în munca aceasta grea și complicată să se încadreze mai activ colaboratorii CGB-uluui, MAI, toți oamenii de bine. Și, cu forțe comune, să lichidăm «petele albe» ale istoriei.
În fotografii: secvențe de pe strada Grenobl, 159. Fotografii de Mihai Roadedeal.
Sursă: Făclia, Nr. 34 (2913), 24 august 1990, pagina 1, coloanele —.
