Cor.: Domnule comisar, vă citesc pe față oboseala mai multor nopți nedormite.
V. Gusleacov: De 18 zile n-am fost acasă, nu mi-am văzut soția și copiii.
Cor.: Sper că se află în securitate.
V.G.: Relativ.
Cor.: Poate îi adăpostiți undeva?
V.G.: Ce-ar crede lumea despre mine și despre subordonații mei, dacă într-un moment de slăbiciune ne-am ascunde familiile?
Cor.: Astăzi n-am văzut prin oraș nici un polițist. Ce se întîmplă?
V.G.: Secția de poliție e în stare de asediu. Activitatea noastră a fost zădărnicită de atacurile gardiștilor asupra polițiștilor, care începînd cu 2 martie, curent, au încetat abia acum vreo două zile. Neavînd nici un sprijin din partea conducerii orașului, de la 7 martie încoace nu putem să ne îndeplinim obligațiunile de serviciu. Am ocupat poziție de apărare, fiindcă gardiștii pot purcede în orice moment la asaltul sediului.
Cor.: Sînteți în stare să le opuneți rezistență?
V.G.: Dispunem de forțe suficiente, dar ar fi cazul ca să ne ajute și mass-media oficială.
Cor.: Ce aveți în vedere?
V.G.: Atît eu, cît și colectivul condus de mine pledăm pentru o republică integră și suverană, sprijinim întru totul Parlamentul și Guvernul legitim. Dar eforturile noastre îndreptate spre reinstaurarea legalității vor fi zadarnice atîta timp cît radioul, televiziunea și în special ziarele «Nezavisimaia Moldova» și «Sfatul Țării» nu vor lua o poziție mai diplomatică în ce privește problema Unirii cu România (de săptămînalul «Țara» nu vorbesc, deoarece e organul F.P.C.D., scopul politic al căruia îl cunoaște toată republica). Trebuie să înțelegeți că procedînd astfel faceți jocul separatiștilor transnistreni. Cred că nu e tocmai momentul cel mai potrivit pentru atare propagandă în prezent, cînd ideea respectivă n-are priză la majoritatea moldovenilor, nemaivorbind de populația rusofonă din Tighina și Transnistria. Vă rog să nu mai turnați gaz pe acest foc mistuitor. La noi își fac serviciul oamenii de 12 naționalități, care sînt patrioți ai acestui pămînt, dar care au și ei dreptul la opinie. Unii, după ce citesc materiale cu conținut unionist, se apropie de mine și mă întreabă: «Za cito voiuem?» Pe mine această întrebare mă pune în gardă din motive lesne de înțeles și într-un anumit mod mă derutează. Sfătuiți-mă, ce să le răspund.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 19 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
