O delegație de parlamentari, condusă de dl Mihai Plasiciuc, vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, a sosit la Kiev pentru a informa conducerea acestei țări despre situația social-politică din Moldova și, în special, despre ultimele conflicte, provocate de separatiști în raioanele din stînga Nistrului.
Din componența delegației fac parte deputații Victor Berlinschi, Anatoli Lisețchi, Vasile Costov și Ion Mitcu.
La sosire, delegația Republicii Moldova a fost primită de către un grup de deputați ucraineni, în frunte cu vicepreședintele Sovietului Suprem, dl V.B. Grineov.
În dimineața zilei de 10 martie parlamentarii din Moldova au ținut o conferință de presă pentru reprezentanții mijloacelor de informare în masă atît din Ucraina, cît și din alte state.
La ședința Sovietului Suprem al Ucrainei din aceeași zi, la care au fost invitați oaspeții moldoveni, ei au fost salutați de Președintele Sovietului Suprem al Ucrainei, dl I.S. Pliușci.
Tot în aceeași zi membrii delegației au avut întîlniri de lucru cu conducerea și cu reprezentanții comisiilor ce se ocupă de problemele combaterii criminalității și relațiilor interetnice și interstatale.
În seara zilei de 10 martie parlamentarii Moldovei au informat și conducerea RUH-ului despre acțiunile provocatoare ale separatiștilor rusofoni și a căzăcimii rusofone.
După cum a declarat dl Victor Berlinschi corespondentului agenției Moldova-pres, la toate aceste întîlniri de lucru oficiale, partea ucraineană a declarat fără echivoc că recunoaște o singură Republică Moldova, integră și independentă, stat-membru cu drepturi depline al Organizației Națiunilor Unite. Totodată, ea și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu faptul că în mîinile separatiștilor se află arme și muniții, care pot fi în orice moment îndreptate asupra oamenilor pașnici, astfel încît conflictul din Republica Moldova putînd antrena și alte state, între care și Ucraina, dat fiind faptul că ea se află cel mai aproape de zona respectivă și că frontierele ei sînt, deocamdată, pur simbolice.
Referitor la actele de violență pe care le întreprinde căzăcimea împotriva populației pașnice, s-a arătat că în presa ucraineană a fost publicat un apel din partea cazacilor ucraineni în care aceștia îi cheamă pe cazacii sosiți în Transnistria să se retragă și să nu compromită bunul lor nume.
În cadrul discuțiilor mai mulți deputați din țara vecină au opinat pentru urgentarea elaborării Tratatului interstatal între Ucraina și Moldova, în așa fel ca acesta să poată fi semnat la întîlnirea conducătorilor celor două țări, întîlnirea e priconizată să aibă loc la Kiev, în ziua de 20 martie a.c.
Un alt moment în cadrul întîlnirilor l-a constituit cel privind intensificarea relațiilor culturale ale diasporei ucrainene și a ajutorului necesar pentru renașterea limbii și tradițiilor acestei minorități din Republica Moldova. În acest scop urmează să se deschidă clase și școli ucrainene, să se organizeze diverse manifestări cultural-artistice, diaspora putînd conta în aceasta pe tot sprijinul și pe tot ajutorul Ucrainei.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 12 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
