De doi ani sîntem hărțuiți și batjocoriți. Acuma de un timp sîntem ostateci. Noi, [b]ăștinașii, sîntem ostatecii unor teroriști, [u]nor elemente declasate, unor pușcăriași. [O]rice om cu mintea întreagă știe că arma [n]u poate fi dată unui pușcăriaș. Smirnovul Tiraspolului, veneticul care nu are nici minte, nici inimă, nici Patrie, care nu are altă grijă decît grija propriului «tron», le-a încredințat arma pușcăriașilor, pe care i-a botezat gardiști, iar în ultimul timp s-a înrudit cu alte scursori ale societății ruse - cazacii mercenari, unica profesie a cărora e asasinatul. Și pe unii, și pe alții i-a îmbrățișat [p]ărintește, plătindu-i din gros, spre invidia miniștrilor, și blagoslovindu-i la fapte «eroice» - la exterminarea băștinașilor [ca]re se opun politicii demente de separatism, smulgerea din trupul multpătimitei Moldove a unei fîșii de pămînt, populate [î]n majoritate de moldoveni, de ucraineni și ruși cu domiciliu stabil, care nu au problema alegerii altei patrii.
Și ca orice venetic, dornic de putere, [pr]ofitînd de analfabetismul majorității [po]pulației, îndobitocite de dogmele comuniste [în]tr-așa grad, încît nici de numele propriu nu-și mai [a]minteşte, darămite de numele strămoșilor, el, [ve]neticul, procedează la cele mai josnice și [mî]rșave mijloace - minciuna și intimidarea, pen[tr]u a-și face republicuța lui. Care bătrîn umilit, [ce] femeie neputincioasă va rezista în condițiile [mi]zeriei cumplite, lipsei cărbunilor și a lemnelor [de] foc, dacă i se aduce la prag butelia de gaz și, [în]tre două mitraliere, aceasta i se propune în [s]chimbul votului pentru republica nistreană și [pe]ntru președintele ei?
Care țăran moldovean va recunoaște că-i român, cînd din zori pînă-n miez de noapte radioul local îl învață că românul e dușmanul nr.1? Care intelectual de la țară nu va sta la îndoială, cînd nu are acces la mijloacele de informare republicane, iar ziarul «Dnestrovskaia pravda», difuzat pe gratis, ponegrește conducerea Republicii Moldova în termeni atît de categorici, iar mass-media de la Moscova confirmă scornirile demenților tiraspoleni?
Iată cum s-a «împroprietărit» cu ocină smirnovul tiraspolean. Prin minciună și vicleșug. Prin zăngănit de arme, prin susținerea tacită a fostei armate sovietice și a forțelor ostile din capitala comunismului.
Ne-am bucurat mult de declarația independenței Republicii Moldova. Credeam că, în sfîrșit, se va face și la noi, în Transnistria, ordine. Credeam că vor fi puși la punct separatiștii și vom reveni la normal. Dar timpul trecea și se adeverea faptul că independența e doar pe hîrtie. Și atunci ne-am pus toată speranța în președintele Republicii Moldova.
Am avut mare încredere în președintele Snegur. Numai noi știm cîtă umilință și frică am tras în perioada campaniei electorale. Și cu toate acestea, la 8 decembrie, trecut, ne-am strecurat printre gloanțele mitralierelor și șenilele de tanc spre salvatoarele urne pentru a ne manifesta încrederea și speranța în președintele Snegur. Și, iată, ne-am văzut cu președinte ales de întregul popor. Dar aceasta i-a înrăit și mai mult pe impostorii tiraspoleni. Știți ce a urmat: dezlănțuirea unei campanii furibunde masive de batjocorire, înjosire și maltratare a băștinașilor și, culmea, lupta fățișă cu apărătorii ordinii publice-polițiștii. Dar în acest război nedeclarat apărătorii noștri au intrat cu mîinile legate - ei nu au dreptul să tragă. Să nu provoace vărsare de sînge. Apărătorii noștri, în lipsa ordinului de a trage, nu-și pot salva propria viață. Și se duc - unul după altul. Pușcăriașii descreierați și cazacii criminali, văzînd care-i treaba, se simt ca'n sînul lui Dumnezeu în casa și gospodăria noastră fără stăpîn. Ziua fac orgii, cutreieră satele, ne răscolesc casele, ne cotrobăiesc prin poduri, beciuri, iar noaptea, după ce s-au ghiftuit cu mîncarea și băutura noastră, ies la vînat. Și ne ucid bărbații. Îi prind și-i schingiuesc. Îi aresteaza. Și îi duc la Tiraspol, unde-i bat, îi îngenunchează și, cu arma la tîmplă, îi forțează să treacă de partea lor.
Acuma, știți, la Dubasari i-au luat pe vreo 30 de polițiști laolaltă. De ce să nu-i ia, dacă nu întîmpină împotrivire. Că doar polițistul nu are ordin să tragă. Și dacă n-are ordin, pleacă capul și se predă. Și sînt luați laolaltă, ca mielușeii. Să nu fie vărsare de sînge.
Ne-am săturat de atîta calm din partea președintelui. Ne-am săturat de telegrame de protest, de vorbărae și promisiuni de-ale Parlamentului. Ne-am săturat de atîtea comisii de conciliere. Și de observatori străini ne-am săturat. Acuma nu mai credem în nimeni.
Vrem să fie eliberați bărbații noștri. Vrem să rămînă în viață tații copiilor noștri. Vrem să ne fie eliberat pămîntul de lighioanele venetice, de canibalii înfometați care, dînd de bine în casa noastră, pare că nu se vor mai duce în veci. Vrem să ne lucrăm pămîntul care nu hrănește. Vrem să ne creștem copiii care nu frecventează grădinițele, nu merg la școală, nu se mai joacă de-un timp ca toți copiii. Vrem să trăim în casele noastre, vrem să nu ne ascundem prin alte sate, vrem să nu fim refugiați, vrem să revenim cu copiii la cuiburile părăsite. Vrem să știe întreaga lume de fărădelegile comise de teroriștii tiraspoleni sub îndrumarea «înțeleaptă» a comuniștilor de la Moscova. Vrem și noi să fim protejați de stat ca toți oamenii, vrem să ni se respecte drepturile de cetățeni ai Republicii Moldova, suverană și independentă, membră a O.N.U.
Vrem liniște și pace în casa noastră.
Cam atîta au avut a-mi spune femeile unui grup de refugiați din Transnistria cu care m-am întreținut recent într-un cămin din Chișinău. Aș mai adăuga doar că în ochii copiilor, ce se lipeau docil de mamele refugiate, se făcea observată o nedumerire: de ce să nu se joace și ei nestingheriți pe acasă ca semenii lor din Chișinău?!
Sursă: Făclia, Nr. —, 20 martie 1992, pagina 1, coloanele —.
