De cîteva zile la Cocieri nu se mai trage. E liniște. O liniște apăsătoare.
Dar străzile sînt aproape pustii. Femeile și copiii, speriați de moarte, au fugit din sat. Primarul, Pavel Driga, avea să ne comunice că din numărul total de 4200 de locuitori peste 2500 s-au refugiat...
Poarta lui moș Timofei Tanasev nu era încuiată. L-am găsit în curte, alegînd niște mărar să-l pună la murat.
— Iaca, de cînd sîn[t, n-]am sărat mărar, da acum-s nevoit. Nevasta mi-i plecată...
Îmi povesti apoi cum îl înmormîntaseră pe fratele vecinului Anatol Moșneaga, fiind însoțiți pînă la cimitir de explozii de «Alazan», cum au fost dărîmate casele multor săteni. Anterior văzusem la primar un registru cu numele sătenilor ce au avut de suferit de pe urma conflictului militar: în total 82 de familii. Tristă statistică.
Pe la amiază, după ce mai trebăluiește prin grădină, moș Timofei se coboară în beci și sloboade o cană cu vin. Îi mai trece poarta vreun vecin, singuratic și el. Interlocutorul meu arată cu mîna spre cireșul dinspre vecinul de la vale, doldora de rod:
— În fiecare an ne hîrjoneam cu vecinul. Are trei copii și tot dădeau tîrcoale la cireș. Nu mi-i jale. Mă temeam să nu-i frîngă crengile. Acum le mănîncă ciorile...
În asemenea condiții extreme oamenii din sat nu-și uită menirea sacră — grija pămîntului. Și la trecerea peste Nistru, și la linia întîi am văzut femei și bărbați, revenind pe un timp la casele lor din Cocieri, Corjova, Roghi.
Polițiștii Efim Boico și Valeriu Gandrabura au rămas și ei uimiți de sîngele rece ale unor săteni care nu plecau de pe cîmp nici atunci cînd șuierul de gloanțe devenea îngrozitor.
Și totuși, niciodată nimeni nu se va deprinde cu războiul. Același Efim Boico îmi descrise calvarul prin care trecuse echipajul «Basarabia» în zilele de lupte crîncene. Timp de trei zile membrii lui de 64 de ori și-au schimbat pozițiile și tot de atîtea ori în urma-le au răsunat explozii. Au fost, deci, la un pas de moarte.
În ziua ceea pe pozițiile apărătorilor satului se deplasase un grup de deputați în frunte cu dl Victor Pușcașu, vicepreședintele Parlamentului republicii.
Aici, pe malul înalt și abrupt al Nistrului, e linia de apărare dinspre Roghi. Sînt proaspete urmele exploziilor. La marginea pădurii — o cruce de lemn. E locu lunde a căzut polițistul Ion Iurașco la 21 mai. În spatele liniei de apărare — încă o cruce de lemn. Pe teritoriul neutru se vede cu ochiul liber o blindată de-a inamicului distrusă. Puțin mai la dreapta e și tancul oprit pentru totdeauna de bravii luptători.
Victor Tomenco, ziarist de profesie, dar care timp de două luni se află în rîndurile voluntarilor, povesti cu lux de amănunte despre luptele purtate, apoi despre tratativele cu partea adversă.
— Prima întîlnire a avut loc la 24 mai, dincolo de blocurile de beton armat. Au urmat apoi trei întîlniri. Am convenit să nu tragem. Să le permitem oamenilor să treacă linia de foc, să se ocupe de gospodărie, să repare tehnica agricolă.
Deocamdată acordul cu privire la încetarea focului se respectă aici, deși spontan se aud împușcături. Combatanții, însă, își exprimă teama că partea adversă folosește acest răgaz pentru a-și întări pozițiile.
În cadrul întîlnirii deputaților cu voluntarii au fost abordate o serie de probleme. Mai întîi de toate aceștia sînt lipsiți de informații operative. Pe poziții nu se aduc ziare. Oare să nu fie în stare Ministerul telecomunicațiilor să rezolve această elementară problemă? Cel puțin să le pună la dispoziție abonaților din Cocieri ceea ce li se cuvine? Nu ajunge îmbrăcăminte, lipsesc alte condiții de viață. Problema centrală, însă, e lipsa unui statut al voluntarilor, căci pînă în prezent ei rămîn pe linia de foc mai mult în virtutea propriului entuziasm. Mulți dintre ei n-au primit de cîteva luni salariul. Unora nu le este clar ce va fi cu serviciul. Afirmînd acestea, mă gîndesc și la Victor Ciobanu, care a lăsat temelia casei și a sărit în ajutor fraților de peste Nistru, crezînd că revine curînd. Dar e de trei luni la război. Cît le datorăm acestor oameni? S-ar cuveni să fie adoptată o hotărîre specială referitor la această categorie de luptători. Precum și a întreprinde acțiuni mai energice întru ajutorarea celor ce au avut de pătimit de pe urma conflictului.
...La Cocieri, pe 1 iunie, ziua internațională a ocrotirii copiilor, n-am întîlnit pe stradă nici un copil.
La Chișinău lumea se plimba în voie. Care pe jos, care cu «Mercedes»-uri.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 74 (17944), 3 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
