Știm cu toții că decretul Președintelui U.R.S.S. din 29 ianuarie 1991 cu privire la patrularea în comun a milițienilor și militarilor n-a fost susținut de parlamentul Moldovei. Însă în pseudorepublica Nistreană sînt alte reguli. Aici, ca și în anii de prosperare a sistemului administrativ de comandă și de totalitarism absolut, indicațiile și povețele din centru sînt lege. Și acest decret a fost primit cu brațele larg deschise. Iar pentru realizarea lui cît mai eficientă prezidiurile sovietelor raional și orășenesc au ajuns la concluzia că patrularea în comun e cît se poate de binevenită. Prin urmare, mulțumită grijii deputaților, securitatea populației e pe deplin asigurată. Ce-i drept, nici acum nu-i clar contra căror forțe negre au fost orientate forțele armate sosite în ajutorul ocrotitorilor ordinii publice.
Pentru ca patrularea să dea un efect maxim, e clar că soldații trebuie să se alimenteze la nivel. Fotografia alăturată ne mărturisește că în privința poftei de mîncare a bravilor ostași nu s-au iscat nici un fel de probleme.
Sursă: Vocea Poporului, Nr. —, 19 martie 1991, pagina 5, coloanele —.
