Am fost sigură, acum trei ani cînd m-am aflat pentru întîia oară la școala nr. 1 din orășelul Grigoriopol, școală cu reputație bună condusă de doamna Claudia Sainsus, pedagog cu inimă mare, am fost sigură, zic, că aceste zile posomorîte vor veni cîndva în orășel. Zile triste, da, trăiesc astăzi la Grigoriopol pedagogii și elevii români. Elevii ascultă lecții memorabile. Lecții de cruzime, fariseism și fărădelegi nepedepsite. Lecții pe care le predau pretinșii cetățeni de onoare ai Rusiei. Dar pedagogii români de la Grigoriopol nu se supun ordinelor vădit dușmănoase ce vin de la Tiraspol, ei nu renunță la grafia latină, grafie introdusă în școlile noastre acum trei ani și pe care elevii o acceptă cu plăcere. Și elevii, și părinții lor, și pedagogii sînt în grevă la Grigoriopol. Și se vor afla în greva de protest atîta timp cît va trebui pentru a le demonstra forțelor distructive de la Tiraspol că pedagogii români nu sînt sclavi și ei nu vor îndeplini orbește niște ordine staliniste.
Noțiunea de «Limbă română» a fost și este la Grigoriopol, ca și în toată regiunea Nistreană, o sperietoare. Cu chiu-cu vai, au fost deschise aici vreo două grădinițe cu instruirea în limba maternă, iar pedagogii români de la școala nr. 1 nu au decît neplăceri, înghit numai amărăciune, după cum mi-a mărturisit doamna Claudia Sainsus. Cei care au optat pentru grafia latină au fost totdeauna maltratați, prigoniți, persecutați. Și sprijinul de nădejde al tuturor reacționarilor rusofoni au fost, în primul rînd, veteranii de război, bătrînii care, s-ar părea, ar trebui să aibă acea înțelepciune, pe care o dobîndește omul spre declinul vieții. Nu, veteranii de la Grigoriopol îi îndrumau astfel pe copiii lor: bate-l, pentru că-i român! — întrucît, român, în concepția unor conservatori transnistrieni, înseamnă fascist. În România, vedeți, fascismul a fost și este la putere. Cine le-a insuflat această idee? Oare nu se știe că poporul român a suferit crunt din cauza dictaturii comuniste a lui Ceaușescu? Oare poporul român nu a ridicat sus drapelul Revoluției în decembrie 1989, doborînd odioasa dictatură? Dar anume aceasta nu e pe placul retrograzilor tiraspolieni care și-au ticluit minuțios planurile de [o]fensivă antimoldovenească [d]upă ce în august 1989 în [M]oldova au fost adoptate is[t]oricele Legi cu privire la [f]uncționarea limbilor în repub[l]ică. Legi pe care dușmanii [l]ibertății și renașterii noastre [l]e-au numit discriminatorii, [d]eși nimic discriminatoriu în [e]sența acestor legi nu era. Și nu sînt cu atît mai mult astăzi, după ce au fost revăzute, rectificate, «pieptănate» de nenumărate ori făcîndu-se multe concesii transnistrienilor rebeli. Și care-i rezultatul? Rezultatul e același: rezistența diabolică a forțelor reacționare de la Tiraspol, nedorința de a accepta grafia latină, dezrădăcinarea ei acolo unde a fost implantată, renunțarea insistentă la tot ce vine de la Chișinău: nu ne trebuie nimic de la voi, românilor, noi avem republica noastră! Faimoșii internaționaliști de la Tiraspol, Rîbnița, Tighina, Dubăsari, Camenca, Grigoriopol nu recunosc o altă limbă decît cea rusă, declarînd mai întîi greve de protest, iar apoi declanșînd și un război fratricid, în care și-au pierdut viața mai mult de 600 cetățeni din raioanele estice ale republicii. E o absurditate? Nu. Căpeteniile de la Tiraspol nu sezizează nuanțele absurdului, ei continuă să se numească apărători înverșunați ai drepturilor omului, deși anume ei lezează drepturile populației românești și opinia publică mondială s-a convins demult de minciunile sfruntate ale tiraspolienilor. Și înflăcărații regizori ai evenimentelor sîngeroase continuă astăzi războiul rece, obligînd școlile românești din regiune să se întoarcă la acea limbă-vinegretă care a fost predată aici relativ nu demult. Limba română le inspiră separatiștilor o groază mai mare decît dacă s-ar vedea înghițiți de valurile uraganice ale oceanului. Cam de ce să nu fie bine așa cum a fost pînă acum, zic separatiștii, pe care nu-i putem învinui de lipsă de perseverență. A fost bine, da, pentru că poporul moldovenesc a fost depersonalizat, cîntam prietenia de nezdruncinat a popoarelor sovietice, blagoslovindu-l la fiecare pas pe marele popor rus, iar limba băștinașilor era un hibrid moldo-rus-ucrainean. Nu, cu această stare de lucruri, poporul român din Transnistria nu se mai împacă. Și nu se va mai împăca niciodată, după ce a cunoscut frumusețea și muzicalitatea limbii materne autentice, după ce elevii, pedagogii au cunoscut hotarele frumoasei noastre țări, România. După ce toți patrioții plaiului au cunoscut crinii latini.
— Ne-am considera niște oameni de nimica, niște suflete mărunte dacă ne-am supune criminalilor de la Tiraspol, mi-au mărturisit elevii, adolescenți din clasele VI—VII de la Grigoriopol și Dubăsari, refugiați în timpul verii la sudul republicii. I-am întîlnit în timpul unei deplasări, am început să vorbesc cu ei și am rămas surprinsă de maturitatea lor precoce de judecata lor sănătoasă, de profunzimea gîndurilor pe care nu le ascundeau. Nu ascundeau nimic, pentru că au văzut cu ochii lor grozăviile săvîrșite de cazaci și gardiști, i-au văzut pe cei care, rînjind, țineau în mîini automate, fiind gata să tragă în cel, cu care ieri au șezut în aceeași bancă. Astăzi, la început de an școlar, îi văd din nou, fără măști, îi văd înrăiți și scrîșnind din dinți — așa le predau lecții cei care au fost instruiți în spiritul pedagogiei staliniste. Ascultă cu luare aminte aceste lecții și copilașii din clasele primare, chiar și micuții de la grădinițele de copii, le ascultă și adolescenții, și toți înțeleg prea bine nepotolita ură a reacționarilor rusofoni împotriva poporului român. Paradoxal, dar tot noi sîntem numiți fasciști, iar ei se numesc pe sine internaționaliști nobili și umaniști... Interzicerea grafiei latine e cea mai elocventă dovadă a urii lor bestiale împotriva noastră. O lume întreagă înțelege că pretinsul lor internaționalism nu e decît o mască în politica de cucerire a altor popoare. E lucru cert că nici elevii și nici adulții de la Grigoriopol, îmbărbătați de curajul și solidaritatea pedagogilor din întreaga republică nu vor îngenunchea în fața forțelor negre, nu se vor lăsa călcați în picioare de către uneltitorii șovini.
— Vom fi în grevă atîta timp cît va trebui, declară cu fermitate și elevii, și părinții lor, și pedagogii de la școala nr. 1 Grigoriopol, deși în fruntea școlii se află un trădător de neam, Savelii Morarenco. La Grigoriopol, cu părere de rău, sînt mulți trădători de neam. Dacă la început tovarășul Leontiev primarul raionului, mai ezita, plutind în două luntri, acum el este cel mai înflăcărat adept al clicii smirnoviste. Același lucru poate fi spus și despre I. Bradu, inspectorul raional școlar...
* * *
Intrînd relativ nu demult într-o școală rusă din Transnistria, domnul Oleg Bujor, vice-ministrul, a dorit să stea de vorbă cu o învățătoare în vîrstă. Învățătoarea nu a dorit să se întrețină cu oaspetele de la Chișinău și l-a apostrofat cu toată rigoarea: pojaluista, ostavite nas v pokoie i ne posîlaite nam svoi tanki... Iată cu ce propagandă sînt alimentați elevii de la Grigoriopol și din toată Transnistria — Chișinăul, vedeți Dumneavoastră, e gata să trimită iarăși tancuri dincolo de Nistru, tancuri pe care Moldova nu le-a avut niciodată și de aceea nici nu a putut să le trimită undeva...
* * *
De ce, de ce impostorii nu ne lasă în pace se întreabă populația pașnică a Transnistriei, obosită și de confruntare, și de războiul rece. De ce clica de la Tiraspol nu încetează uneltirile împotriva românilor? Răspunsul e simplu: pentru că ei se simt înaripați de victoria, pe care au obținut-o în război. E victoria lor, de asemenea, și Convenția care a fost semnată la Moscova. Și de ce să nu fie victorie, dacă acea Convenție i-a obligat doar să nu mai împuște, în rest — au dreptul să-și facă toate mendrele cum și le-au făcut și pînă acum. Adică, să interzică tot ce-i românesc, să batjocurească intelectualii, ca aceștia să nu propovăduiască spiritul românesc. Și de ce, de bună seamă, să nu triumfe rebelii de la Tiraspol, dacă se știu susținuți cu credință de atîția generali — «roi», de Moscova și de oștirile căzăcești din toată Rusia? Mai ales ultimii sînt atît de bine echipați, sînt înarmați pînă-n dinți și, principalul, ard de dorință să apere vechile hotare ale Rusiei Sovietice. «Slăviții» cazaci împînzesc de acum și sudul Ucrainei și Basarabiei, după cum ne-a informat recent ziarul «Nezavisimaia Moldova». În orașul Belgorod-Dnestrovsc a avut loc întrunirea generală a oștirilor căzăcești, la inițiativa Uniunii cazacilor din Rusia și, desigur, a entuziaștilor locali. Să fie oare o glumă a istoriei? Cazacii, pe care scriitorul Mihail Șolohov i-a descris cu atîta simpatie, încă pe cînd aceștia erau dușmanii înverșunați ai sovietelor, iată că acum ei se autoproclamă apărători vehemenți ai socialismului pornind campania de apărare a pămînturilor rusești. Sudul Ucrainei și Basarabiei? Da, e și el «iskonno-russkaia zemlea» și trebuie apărat cu prețul sîngelui. Se iscă nu știu de pe unde toți moștenitorii nobilimii ruse care intenționează să desfășoare o amplă activitate în domeniul agriculturii pe teritoriul dintre Dunăre și Nistru. Mă rog, este «iskonno russkaia zemlea...» Și chiar dacă populația aici e foarte densă, dacă nu fiecare cetățean poate să primească o parcelă de pămînt ca să-și îndestuleze cît de cît familia, s-au găsit totuși 70 de hectare de pămînt lîngă liman pentru un oarecare conte Argutinski... Repet, cum să nu le crească aripile celor de la Tiraspol, dacă se știu susținuți și de cazacii militarizați, și de Moscova, unde bat pentru ei atîtea inimi comuniste... Iar noi? Ce facem noi? Noi capitulăm. Capitulăm încet și cu cumpătare, în fața celor care doresc să ne vadă în genunchi. Le permitem să persevereze în activitatea lor de troglodiți moderni...
— De ce acești criminali nu sînt pedepsiți conform legii, m-au întrebat adolescenții de la Grigoriopol și Dubăsari, care au avut o vacanță plină de dureri și suferințe. — Noi, de exemplu, la școală, dacă încălcăm normele de conduită, sîntem aspru pedepsiți. De ce dar adulții care ne fac atîta rău sînt lăsați fără pedeapsă?
De ce?
Aș dori ca persoanele responsabile din forurile conducătoare ale republicii să dea un răspuns concludent la întrebarea, pe care copiii o pun cu glasul tremurînd copiii care suferă prea mult la o vîrstă atît de fragedă...
Sursă: Făclia, Nr. —, 2 octombrie 1992, pagina 1, coloanele —.
