Pînă la referendumul URSS, care va determina soarta de mai departe a țării noastre, au rămas doar cîteva ore. Și în acest timp noi, învățătorii disciplinelor sociale de la ȘMPT-71, considerăm de datoria noastră să ne adresăm către toți pedagogii din oraș și raion și să-i rugăm să apere statul nostru multinațional.
De ce facem aceasta? Deatîta că în ultimul timp devin tot mai aprinse pasiunile. Mereu unele persoane suspuse cheamă cu indignare la boicot general, iar în unele regiuni – chiar și la împotrivire armată. Se face agitație deșănțată împreună cu amenințări, se denaturează unele fapte ale istoriei Patriei noastre, se falsifică însemnătatea rezultatelor referendumului viitor. Astfel se încearcă de a induce în eroare poporul și, în primul rînd, tineretul.
Noi, istoricii, cunoaștem bine concinutul și sensul numeroaselor documente istorice și știm că statul nostru multinațional e cea mai mare realizare istorică în veacul HH, care a devenit posibilă datorită activității adunătoare a poporului rus și a altor popoare din țară pe parcursul secolelor. Iar azi răsună chemări de a-l destrăma. Unii domni «democrați» luptă fără nici o sinchiseală pentru revenirea la timpurile ciopîrțirii teritoriilor din veacurile XII–XIII, ceea ce, în caz de reușită, va duce la o catastrofă deplină națională și statală. Deaceea considerăm de datoria noastră să aducem la cunoștința fiecărui elev, fiecărui compatriot acel fapt, că desființarea Uniunii va da naștere unui mare ghem de tragedii și conflicte, urmările cărora vor fi dureroase. Descompunearea Uniunii va acutiza extrem de mult situația celor peste 72 milioane de cetățeni ai noștri, care azi nu locuiesc pe teritoriile lor naționale, precum și va duce la dispariția federației, ceea ce poate să devină pricină a dispariției nu numai a statalității, dar și a milioane de oameni. Este important ca fiecare să înțeleagă, că statalitatea creată de strămoșii noștri nu trebuie să fie pierdută de dragul ambițiilor politice ale unor persoane sau de hatîrul aventurismului politic.
Sîntem convinși, că de păstrarea Uniunii depinde în mare măsură echilibrul ce s-a stabilit în lume, precum și întregul vitor al nostru. Astăzi Patria s-a pomenit în fața unui pericol atît de mare, cum încă n-au fost pînă acum. Deatîta vă chemăm, dragi colegi, să faceți în timpul ce a mai rămas tot ce depinde de voi pentru ca oamenii să înțeleagă necesitatea păstrării Uniunii și să participe mîine la referendumul URSS.
Sursă: Noutăți, Nr. 33, 16 martie 1991, pagina 2, coloanele —.
