Alexandru But, președintele Societății ucrainenilor din Transnistria, deputat al poporului din Republica Moldova, ne-a zugrăvit în culori sumbre actualitatea din Transnistria: refugiați, sînge, cadavre... După părerea dumnealui, principalele cauze ale tragediei le constituie atît încercările Chișinăului de a alipi la România străvechile pămînturi ucrainești din Transnistria, cît și neutralitatea Ucrainei în conflict. Chipurile, noi, frații voștri, sîntem omorîți de moldoveni-români, iar dumneavoastră urmăriți calmi acest tablou.
Nodul transnistrean tot mai mult se aseamănă cu cel din Karabah. Acolo, apărîndu-și frații consîngeni, întreaga Armenie a pornit la război cu Azerbaidjanul. La fel și aici, liderii Transnistriei împing Ucraina în război. Însă această analogie e amăgitoare. Doar niște nebuni pot opta pentru antrenarea Ucrainei în conflict.
Să ne amintim cum au început toate. R.S.S. Moldovenească a fost creată de Iosif Giugașvili (Stalin) prin alipirea unor teritorii aparținînd la acea oră României. Nici populația Basarabiei anexate, nici ucrainenii din Transnistria nu poartă vreo vină de ceea ce s-a întîmplat. Tiranul croia harta cum îi venea la socoteală, despărțind sau amestecind popoare întregi: azerbaidjeni, coreeni, nemți... Ba le mai împărțea în popoare socialiste și burgheze, conștiente și inconștiente, înfloritoare și aflate în putrefacție. Tot așa a procedat «conducătorul popoarelor» cu românii din Basarabia și Bucovina, răpindu-le pămînturile strămoșești și convenind acest lucru cu un alt «conducător» — Adolf Schiclgruber (Hitler).
Din acel moment noua putere a început să-i mîie cu o mînă de fier pe românii rupți de Patria lor în «țara fericirii» — U.R.S.S. Ei au fost rebotezați în moldoveni, li s-a luat scrisul — grafia latină, astfel fiind pus în aplicare programul de asimilare forțată. În același timp ucrainenii, care au populat din timpuri srtăvechi aceste locuri, au fost transformați în «populație rusofonă» fără de neam și rădăcini etnice.
Restructurarea a trezit Moldova. Poporul ei s-a ridicat din genunchi, dorind libertate. Românii Moldovei n-au mai dorit să pășească în «țara fericirii», ei redobîndindu-și treptat limba, grafia latină, demnitatea națională.
Cît privește hotarele Republicii Moldova, acestea reflectă realitatea politică de azi, ele fiind inviolabile ca și hotarele oricărei alte țări a lumii. În mod firesc limba română a fost proclamată limbă de stat și în Transnistria, ea fiind parte componentă a Moldovei suverane. Atunci a și început aici fierberea. Folosind nedorința, ba chiar și lenea așa-zisei «populații rusofone» de a însuși limba română, cît și lipsa de respect față de legile și obiceiurile ținutului în care trăiește ea, liderii transnistreni s-au opus cu vehemență «separatiștilor» de la Chișinău, militînd pentru «indivizibila, neclintita» Uniune Sovietică. De aceea au și întîmpinat cu atîta entuziasm complotul ghekacepist din 19 august 1991, susținîndu-l concret. De aceea, după destrămarea U.R.S.S., ei au creat Republica Nistreană și au pornit lupta armată contra puterii legitime.
În felul acesta ucrainenii din Transnistria au devenit ostatici ai unor aventurieri politici. Aceștia din urmă i-au năucit și îi năucesc în continuare cu vestea că românii iată-iată vor începe genocidul populației ucrainene în Transnistria. Speriați și derutați, bieții oameni au pus mîna pe arme, fără să-și dea seama că astăzi ucrainenii din Moldova au nevoie nu de pistoale automate, ci de ziare, teatre, școli și facultăți ucrainești de tot ce constituie noțiunea de autonomie culturală. Doar ucrainenii din Canada nu luptă contra anglo-saxonilor sau cei din Cuban contra rușilor, deși locuiesc acolo de multe secole.
Dacă Ucraina e în stare și vrea să-i ajute cumva pe descendenții ei de la Nistru, ea ar trebui, întîi de toate, să le limpezească văzul, ajutîndu-i să deosebească adevărul de minciună și demagogie, să vadă sub masca apărătorilor ucrainismului urîcioasa fiară imperială, care își menține existența doar în sînge — în fine, să-i facă să înțeleagă cine, pentru ce și încotro îi duce pe ucrainenii din Moldova.
Smirnov și clica lui nu au de pierdut nimic, de aceea vor merge pînă la capăt. Însă acest capăt al lor va veni cu atît mai repede și va fi cu atît mai rușinos, cu cît mai curînd și mai bine vor înțelege ucrainenii Transnistriei, că sîngele și moartea de pe malurile Nistrului le este convenabilă doar celora ce tind să reanime cu orice preț imperiul.
(Ziarul «Golos Ucrainî», 16 aprilie, 1992).
(În românește de Boris Marian).
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 29 aprilie 1992, pagina 2, coloanele —.
