Decretarea stării excepționale în Republica Moldova este o măsură necesară pentru a face în sfîrșit ordine în casa noastră. Dar nu și suficientă. Complotul forțelor proimperiale a devenit prea masiv, îndîrjit și extrem de militarizat pentru a ne da seama că nici noi pași de «conciliere», nici acțiuni cu forțe mici din partea noastră nu mai au sorți de izbîndă. În decretul prezidențial, după părerea mea, lipsește punctul principal - mobilizarea forțelor patriotice suficiente (circa 100 mii de oameni) pentru a da o ripostă decisivă bandelor lui Smirnov.
Nu exclud tratativele cu cei interesați în soluționarea conflictului pe cale pașnică, dar aceste tratative nu pot fi ținute de pe poziții de slăbiciune. Trebuie, în sfîrșit, să înțelegem că inamicul știe numai limba forței. Aceasta ne-a demonstrat-o istoria nu o dată. Forța noastră principală și de neînvins este Poporul. Trebuie însă ca el să fie bine organizat și unit printr-un avînt patriotic suprem. Segmentul istoric tragic prin care trece Republica noastră este de aceeași natură ca și pe vremurile lui Ștefan cel Mare. De fapt, sîntem confruntați cu o agresiune bine pregătită și dirijată a forțelor imperiale procomuniste, susținută cu egală osîrdie de Kremlin, de venetici favorizați în toate privințele pînă mai ieri și de vînzătorii de neam de tipul lui Maracuța, Caraman, Iakovlev ș.a. De aceea, numai printr-o mobilizare masivă a forțelor patriotice și prin acțiuni hotărîte, rapide și îndrăznețe i-am putea sili pe separatiști să renunțe la politica lor agresivă, lipsită de orice perspectivă. Tărăgănarea luării acestor măsuri nu de deloc în favoarea noastră. Astfel puciștii numai capătă răgaz suplimentar pentru a-și consolida forțele. Problema Transnistriei trebuie rezolvată numai acum și pînă la capăt. Bandiții smirnoviști trebuie aruncați definitiv din Patria noastră, iar liderii lor - Smirnov, Maracuța, Rîleakov, Caraman, Iakovlev, Topal, Burgugi ș.a. - condamnați la mulți ani de pușcărie, acă nu la pedeapsa capitală, așa cum o merită. Desigur, toate acțiunile noastre nu trebuie să afecteze «neutralitatea» armatei a 14-a rusești. Pericolul implicării în conflict a acesteia - și poate, și a altor armate ale fostului imperiu sovietic - este evident și foarte mare. Acest pericol poate fi neutralizat prin tratative cu Rusia și Ucraina care au recunoscut independența și, implicit, integritatea Republicii Moldova. Dacă conflictul din Transnistria este cu adevărat o chestiune de ordin intern a Moldovei, atunci el și trebuie rezolvat numai prin mijloacele noastre.
Sursă: Glasul, Nr. 20 (92), 15 mai 1992, pagina 1, coloanele —.
