Rezultatele definitive ale alegerilor, din 8 decembrie a. c. pentru desemnarea de către întregul popor a Președintelui Moldovei au fost comunicate în cadrul conferinței de presă care a avut loc la Comisia Electorală Centrală. Președintele comisiei, dl. Vladimir Chictenco, le-a adus la cunoștință ziariștilor că pe listele electorale au fost înscriși 2.347.364 alegători. La alegeri au participat 1.945.533 persoane, ceea ce a constituit 82,88 procente. Pentru dl. Mircea Snegur au votat 1.909.995 alegători — 98,17 la sută. Împotriva acestei candidaturi s-au pronunțat 34.867 persoane, sau 1,79 procente din participanții la scrutin.
V. Chictenco a menționat, că din cauza piedicilor puse desfășurării alegerilor pe malul stîng al Nistrului și în sudul Moldovei, unde trăiește populația găgăuză, pe listele electorale n-au fost înscriși circa 600 mii de alegători. El a subliniat, de asemenea, că la alegerile precedente, de desemnarea deputaților poporului din republică, pe liste figurau 2.900.000 alegători, iar în scrutinul actual numai 2.347.364. Prin urmare, dl. Mircea Snegur a întrunit 67 la sută din sufragiile întregului electorat. Aceasta constituie o dovadă concludentă că președintele a fost într-adevăr ales de întregul popor.
Răspunzînd la întrebările ziariștilor, membrii Comisiei Electorale Centrale au subliniat că ei nu dispun de documente care ar atesta anumite încălcări în timpul desfășurării scrutinului. Numai în Transnistria s-au constatat încercări ale partizanilor așa-zisei republici nistrene de a împiedica desfășurarea alegerilor, de a picheta sectoarele electorale create. Cu toate acestea, mai bine de jumătate din populația Transnistriei a participat la alegeri.
Cît privește cazurile de încălcare a drepturilor omului de către partizanii separatiștilor, care au încercat să împiedice exprimarea liberă a voinței cetățenilor, concluziile lor să și le prezinte observatorii din republicile suverane și țările străine.
Șeful Biroului de presă al Ministerului Afacerilor Interne al Moldovei, dl. Dumitru Corlăteanu, a relatat asistenței despre amestecul militarilor din unitățile Armatei Sovietice în treburile interne ale Moldovei suverane și despre măsurile pe care le întreprind organele de conducere pentru prevenirea acestor provocații.
Sursă: Literatura și Arta, Nr. —, 12 decembrie 1991, pagina 1, coloanele —.
