Îngropată pînă la gene în pămînt, purtînd o diademă din sîrmă ghimpată, cetatea Tighinei este unica cetate basarabeană în care și astăzi răsună ordine militare. Deși demult era timpul să i se dea un răgaz, căci aceste obosite ziduri au cunoscut tot felul de arme, […] Iar dacă ar fi să se facă o colecție de imnuri care au răsunat în preajma-i, îmbărbătînd ostașii, apoi am obține o culegere unică în felul ei. I-a fost dat să asculte cîntece de luptă moldovenești, turcești, poloneze, suedeze, germane, rusești etc.
E greu de spus cînd moldovenii au potrivit aici pirma piatră cu gîndul de a dura un edificiu de apărare, pentru acest nod vamal de pe malul Nistrului. Precis se știe numai faptul că biserica ce odinioară se înălța lîngă cetate a fost ctitorită de Ștefan cel Mare. O bună perioadă de timp Tighina a fost la cheremul turcilor, ori cum scria cronicarul Miron Costin «s-a întunecat și cetatea Tighina». De la 1812 cetatea a nimerit pe mîinile generalilor țariști care și-au potrivit pitorescul loc pentru cazarmele soldățești. La 1912 scriitorul Nae Dunăreanu face o curajoasă tentativă de a vizita cetatea, riscînd să fie arestat: «Un fior îmi străbate sufletul, cînd santinela de la poartă scoate capul și mă privește. Dacă mă întreabă ce caut, ce-i voi răspunde?... Dar cazacul a tușit, căutîndu-și de treabă.
Odată primul fior trecut mă simt mai bine. Mă uit la șanțurile cetății, care sînt cu mult mai în bună stare ca cele din Acherman. Nu e vorbă, au fost făcute și mai în urmă.
Neculce spune că D. Cantemir, adus de turci ca să termine mai repede cetatea, într-un avînt de entuziasm se coborîse în mijlocul salahorilor și, apucînd cu mîinile lui bolovani greoi, îi rînduia el singur, ca să-i îndemne pe locuitori.»
Dar nu luptele și asalturile au adus celebritate europeană Tighinei, […] al XII-lea al Suediei, însoțit de bătrînul hatman Mazepa, la 1709, după înfrîngerea de la Poltava.
Unul dintre ultimii mari cunoscători ai trecutului basarabean, Gheorghe Bezviconi, scrie în volumul «Profiluri de ieri și de azi»:
Cetatea Tighinei este un manual de istorie scris prin virtute, împletit din noduri și semne care așteaptă să fie citite. Deaceea ni se pare barbară controversa iscată între Ministerul apărării al U.R.S.S. și Ministerul culturii al R.S.S. Moldova pe motivul cedării (poate măcar de astă dată fără luptă) cetății și acoperirii cheltuielilor necesare pentru restaurare. Doar e axiomă ideea că într-un stat civilizat prioritate trebuie să aibă ministerul culturii, mai ales cînd e vorba de un monument al culturii...
Sursă: Glasul, Nr. 6 (10), 28 iunie 1990, pagina 1, coloanele —.
