Începînd cu 1 iulie, Estonia introduce regimul de vize în volum integral, transmite ETA, citată de Moldova-pres. Vizele, care vor putea fi obținute cu plată, se vor elibera la secția consulară a Ambasadei Estoniei la Moscova, iar apoi și la Consulatele de la Kiev, și din Sankt-Peterburg. Sînt scutite de vize rudele apropiate ale cetățenilor Estoniei, cei născuți în această republică, precum și delegațiile care sosesc la invitația instituțiilor guvernamentale și religioase, cei care însoțesc transporturi umanitare.
Fără vize vor putea traversa frontiera Estoniei doar locuitorii Lituaniei și Letoniei, precum și cei care locuiesc în zonele de frontieră. În informația difuzată de ETA se subliniază că această viză nu se eliberează militarilor statelor străine care nu au acte civile.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 87 (17957), 24 iunie 1992, pagina 1, coloanele —.
