În ziua de 17 decembrie ne-am înmormîntat morții. Morții «noștri» — Gheorghe Cașu, Valentin Mereniuc, Ghenadie Iablocikin și Mihai Arnăutu. Am venit la funeralii conștienți de faptul că moartea lor este o jertfă adusă pe un altar pătat cu sînge. «Ei», pe partea cealaltă, i-au înmormîntat pe morții «lor», la fel de conștienți că și defuncții lor sînt victime. Au ars lumînări și pe un mal, și pe celălalt al Nistrului. Îndoliați și pe partea dreaptă, și pe stînga fluviului, triști. Fiindcă nici pentru ei și nici pentru noi asta nu este o victorie. Ci este o înfrîngere. Cu șapte morți — patru «de ai noșri» și trei «de ai lor».
Ce le pasă acum dacă au murit pentru «integritatea Moldovei» sau pentru «egalitatea în drepturi indiferent de naționalitate»? Ei nu aud condoleanțele, apelurile și decretele noastre. Ei pur și simplu nu mai sînt; pentru dînșii nu importă tratativele, comisiile de conciliere, țipetele isterice ale «nașistului Nevzorov». Nici o putere din lume nu este în stare să le întoarcă ceea ce le-a fost răpit — viața.
De moartea lor nu sînt vinovați doar acei care au apăsat pe trăgaci. Pentru că cele întîmplate la Dubăsari n-au fost imprevizibile, aceasta fiind a doua ciocnire pe pod.
Concilierea este binevenită. Precum și găsirea soluțiilor pașnice. Ele s-au și înfiripat din umanismul medicilor chișinăuieni față de răniții transnistreni, trei dintre aceștia în secția de reanimare a Spitalului republican, aici «ai noștri» îngrijindu-i la modul omenesc și creștinesc pe «ai lor».
...Am putea pune punct, dar nu înainte de a medita asupra cugetării scriitorului Ștefan Zweig care susținea că motivul tuturor relelor este de cele mai multe ori lașitatea, nu răutatea și nici cruzimea.
...Plîngi, Moldovă, căci de plîns este!
Sursă: Agricultorul, Nr. 17, 21 decembrie 1991, pagina 1, coloanele —.
