Așa se numește noul ziar al militarilor de la noi. E o realitate ce face inima să salte: avem armată națională, are și un ziar al ei! Vizavi de tragicele momente prin care trecem, crearea armatei naționale nu e doar o doleanță a cuiva, ci-i o condiție dictată de timp. Am fost zilele trecute prezent la o întîlnire de suflet a cadrelor de vîrf de la Ministerul Apărării Naționale al republicii cu un grup de scriitori și redactori-șefi de ziare de la noi. Era în preajma evenimentelor de la Tighina și, după acest groaznic deznodămînt, mai că vroiam să pun știrea în sertar. De, mai are rost să spunem ce-a fost alaltăieri, dacă ieri am murit la Nistru!?
Are rost!
Mă uitam la cei trei generali — Costaș, Creangă, Dabija, la acea echipă de colonei — Bubilici, Vlaico, Popovici, Puiu, Stratan, Ciobanu, Bostan, Epinu, Petrică, Larin, Munteanu, Grosu, și-n gînd îmi înflori parcă un tei rotat și falnic: Slavă Domnului c-am ajuns zile cînd i-aud pe ofițeri vorbind în limba mamei, limba acestui pămînt, cînd ei, în loc de acele șuvoaie nemiloase de sudalme cazone (am făcut serviciul militar la sovietici), vorbesc de neam, de glie străbună, de istorie, de Patrie. Da, da, Ioană, Ioane, Catincă, Gheorghe, ei vorbesc de Patria mea și a ta, vorbesc de pericolul în care se află acel dram de libertate cu care ne-a miruit Dumnezeu, vorbesc de forțele negre imperiale care nu se mai satură de dominație și sînge.
Vorbesc de toate durerile noastre.
N-au tăcut nici scriitorii, care la acest tain de sinceritate au venit cu propuneri prețioase, cu gînduri deștelinite, cu o ghirlandă de versuri, menite să înalțe și să lumineze sufletele obosite și chinuite ale militarilor. L-am înțeles pe Ion Vatamanu, cînd a spus: «Pentru prima dată în viață asist la o întîlnire a intelectualității noastre de creație cu intelectualitatea militară națională!» Aici erau doar cîțiva reprezentanți ai intelectualității militare, dar pe toate meridianele se află la 2.700 de ofițeri moldoveni cu grade superioare, o bună parte a cărora sînt gata să vină acasă, pentru a-și onora drapelul.
Dumitru Matcovschi a lansat posibilitatea și necesitatea creării unui teatru al armatei; Gheorghe Vodă a ridicat problema creării cîntecului militar-patriotic; Lida Istrati: «S-a întîmplat minunea să vă văd, dragii mei. Pentru Patrie nu se moare, pentru Patrie se învie»; Vladimir Beșleagă: «Virtuțile militare ale lui Ștefan cel Mare să ne fie drept reper în viață»; Vasile Vasilachi: «Rusia ne-a făcut slavi, noi nu vrem război, sîntem cu toții viță de plugari. Dar Moldova e acum ca acea fată virgină: va ști pe viitor să nască democrația ori va trece din mînă în mînă rămînînd pe vecie supusă și stearpă!».
La Nistru astăsi se moare. Au căzut cu nemiluita la Tighina flăcăii noștri. E greu, peste măsură de greu tributul de sînge pe care-l plătim balaurului imperial. Ne-au nimicit istoria și umilit destinul odinioară doi canibali — Lenin și Stalin. Acum vorbe de ocară și foc pe nări asupra-ne aruncă Ruțkoi și Elțin, ocupînd două continente și mereu nu le ajunge pămînt, apă, aer. A insulta un popor pentru ei e ca și cum și-ar sorbi vodca, ca și cum ar mînca cireșe. Nici un fel de scrupule, nici o răspundere în fața istoriei. «E drept acela care-i mare, care-i tare!» — acesta le e crezul. Uite că tot ce-au putut face Lukianov, Blohin și K° trece azi drept ștafetă la democrații cu apucături șovine.
Mă uitam la fețele bravilor noștri militari, ofițeri de profesie, mă gîndeam că acești oameni sînt în stare să stea la temelia nouă a statului, să fie exemplu în stabilirea ordinii și a echilibrului social. Ei au o experiență bogată de viață, au dorința de a fi făclieri ai democrației și libertății, au dragoste de virtutea strămoșească și glia străbună. Ei au rupt pentru totdeauna cu acea faimoasă «ordine sovietică», încredințîndu-și destinul și inima micii lor Patrii. Au ales mama dreaptă, care i-a alăptat, părăsind pentru totdeauna mama vitregă. Le vine greu, firește, la început, căci nici nu s-au așteptat la ușor.
La Ungheni, Cahul, Mărculești, Bălți, Chișinău, prind ființă noi detașamente ale oastei moldovenești; se depune jurămîntul, se fac plecăciuni în fața Tricolorului, se însușește tehnica modernă de luptă. Cu o mînă pe plug, cu alta pe armă — așa ne e dat să fim azi, mîine.
Trăiască oastea moldovenească!
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 87 (17957), 24 iunie 1992, pagina 2, coloanele —.
