COR: — Domnule Petru Tolocenco, mijloacele de informare în masă ale separatiștilor susțin că Universitatea din Tiraspol a rămas și activează acolo, la Tiraspol, iar la Chișinău au plecat doar o mînă de profesori și studenți ce nu vor să recunoască autoproclamata republică. În drum spre cabinetul Dumneavoastră m-am convins însă că nu e chiar așa. Curtea și coridoarele fostei școli normale, unde vă aflați acum, sînt pline de studenți, pe ușe am dovedit să citesc și denumirile catedrelor, facultăților... Mai întîi v-aș ruga să precizați totuși ce efectiv de studenți și profesori au venit împreună cu Dumneavoastră la Chișinău..
P. Tolocenco: — Cei care afirmă că Universitatea a rămas la Tiraspol ar avea dreptate în sensul că partea materială a rămas pe loc, n-a putut fi evacuată. Mai bine zis a fost acaparată cu forța. Institutul a fost ocupat în cel mai barbar mod. Au pus santinele înarmate la toate cabinetele, laboratoarele. Nici cărticelele de muncă n-am putut să le luăm. Au fost întrerupte și examenele din cadrul sesiunii de vară. Studenții sînt nevoiți să le susțină zilele acestea aici la Chișinău paralel cu lecțiile. Cîți studenți s-au prezentat la Chișinău? Mai mulți decît ne-am așteptat... Bănuiam că, vor rămîne acolo integral grupele rusești, moldovenii din stînga Nistrului. Calculasem la vreo 1700 de persoane. Dar au venit deja circa 2 mii și continuă să mai vină.
COR: — Cîți studenți ați avut în total?
P. Tolocenco: — În total am avut în anul trecut 2700 de studenți. Din ei 600 au fost diplomanți. În noul an de studii au fost admiși puțini, numai vreo 300 de persoane. Grupele cu studiere în limba română sînt toate la Chișinău. Mai puțin numeroase sînt grupele ruse, dar s-au păstrat și ele. Avem studenți ruși și din Tiraspol, și din Bender, și din Rîbnița. O bună parte din studenții noștri, în virtutea evenimentelor, au fost nevoiți să părăsească studiile sau să se transfere la alte instituții.
COR: — Dar profesorii?
P. Tolocenco: — Din cele 320 de persoane ale corpului didactic aici se află 170. Mulți au plecat la pensie, alții s-au înrolat în alte sfere de activitate. La Universitatea lui Iacovlev a rămas să lucreze o grupă mică de lectori rusofoni. Forțele principale se află aici, la Chișinău. De exemplu la facultățile de biologie, matematică și geografie avem 70 la sută din fostul efectiv. Asta nu înseamnă că 30 de procente au rămas la Iacovlev. Călătoresc aproape în fiecare zi la Tiraspol și cunosc bine situația. Universitatea separatiștilor se află într-o situație grea. N-au profesori și nici studenți nu prea au. Admiterea s-a efectuat fără examene. Toată vara au umblat prin sate, agitînd tineretul. Toți doritorii au fost înscriși la universitate în baza unei conversații.
COR: — Cum vă simțiți în regimul de evacuație? Lecțiile în noul an de studii au început la timp?
P. Tolocenco: — La 1 septembrie și-au reluat activitatea studenții tuturor facultăților. La dispoziția corpului didactic a fost pus un cămin ce aparținea fostului tehnicum tehnologic. Toți cei 170 de profesori au fost cazați, dar fără familii, ele au rămas la Tiraspol. În privința cazării studenților problema e mai complicată. Dar sîntem mulțumiți, toate instituțiile de învățămînt din Chișinău ne-au venit în ajutor, oferindu-ne un anumit număr de locuri. În căminuri au fost repartizați 70 la sută din numărul total de studenți. De notat că procentul de cazare nu este mai mic decît cel de la Tiraspol.
COR: — Blocurile ce v-au fost puse la dispoziție corespund măcar cît de cît cerințelor procesului didactic?
P. Tolocenco: — Nu prea, dar deocamdată ne aranjează. Guvernul ne-a repartizat suma necesară pentru reparație. Nu găsim materiale, dar îmblăm, căutăm. Avem puține auditorii, din care cauză lucrăm în două schimburi. N-avem laboratoarele respective, dar cu ajutorul colegilor din Chișinău ieșim din situație. Facultatea de pedagogie se află în același bloc cu școala normală din Chișinău, care ne pune la îndemînă materiale didactice inclusiv instrumente muzicale. Ne aranjează și pe noi și pe ei, deoarece pregătim aceeași specialiști. În sensul dat ei se vor afla sub tutela noastră. Cei de la facultatea de filologie își fac lecțiile la Universitatea de Stat.
Am convenit să ne folosim și de laboratoarele respective ale Universității pedagogice «Ion Creangă», ale Academiei de Științe. Firește, n-avem comoditățile de care dispuneam la Tiraspol dar strict necesarul este. Înțelegem cu toții situația și putem constata cu satisfacție că nu dau semne de panică nici studenții, nici profesorii.
COR: — Cum credeți, cît timp vă veți afla în evacuație?
P. Tolocenco: — Nu chiar atît de mult. Sînt sigur că în curînd lucrurile se vor limpezi și noi ne vom întoarce acasă.
COR: — Sînteți optimist. Dar mie mi se pare că Transnistria am pierdut-o pentru totdeauna, judecînd după cum evoluează evenimentele la Tiraspol și în alte localități. Smirnov își face structurile sale, vamă, armată, în școli e interzisă grafia latină...
P. Tolocenco: — Situația în Transnistria nu e chiar atît de complicată cum stăruie să ne-o prezinte unii, Vreau să spun că propaganda separatiștilor e mult mai puternică decît cea a Republicii Moldova. Războiul informațional ei deocamdată îl cîștigă la toate capitolele. Cu toate acțiunile grabnice ale lui Smirnov la Tiraspol realitatea e alta. Vorba e că Rusia nu-i mai susține. Ea nu are acum nevoie de Transnistria căci arde din toate părțile și e amenințată să rămînă fără credite din partea Statelor Unite ale Americii, altor țări europene. Deci fără susținere ei nu vor putea exista. Problema poate fi rezolvată.
De altfel conflictul armat, vărsările de sînge puteau fi evitate dacă noi am fi dat dovadă de mai multă perspicacitate încă în luna august a anului trecut, cînd a fost înăbușit puciul. Tot Tiraspolul se afla în panică și ar fi fost suficiente cîteva echipe de polițiști pentru a pune stăpînire deplină pe oraș.
Încă o șansă ni s-a oferit în timpul evenimentelor de la Bender din vara trecută, cînd din Tiraspol plecase 60 la sută din populație. Ce să-i faci, strategia ne-a dat de sminteală.
COR: — Cum poate fi apreciată situația în Tiraspol la momentul actual?
P. Tolocenco: — Tiraspolul în aceste zile pare a fi un oraș muribund. Fețe triste, fără zîmbete, oameni deziluzionați. Un barometru în acest sens ar putea servi și schimburile de locuințe între Tiraspol și Chișinău. Dacă mai înainte puteai schimba două odăi în Tiraspol pe patru la Chișinău acuma s-a terminat, situația e alta. Rusofonii chișinăuieni nu mai pleacă la Tiraspol, preferă centrele din Rusia. Au pierdut încrederea în aventurile autoproclamatei conduceri separatiste. S-au convins că acțiunile lor nu sînt decît niște ambiții politice.
COR: — După cîte sînt informat ei nu sînt chiar atît de săraci ca să le plîngem de milă. Finanțe au berechet, pe care, pare-mi-se, le primesc totuși din Rusia.
P. Tolocenco: — Tot posibilul. Dar vreau să spun că pe Rusia n-o costă nimic să le arunce un vagon de bancnote. Da, ei sînt bogați. În sensul că au pămînturi din cele mai roditoare, o industrie dezvoltată. Toată Moldova, abia acum ne dăm seama a lucrat pentru Transnistria. Au vin mult, coniac, spirt. Dar iată în privința pîinii e greu, nu-s lactate, magazinele-s pustii. Oamenii simt acest lucru.
COR: — Ziceați că problema poate fi soluționată ușor pe cale politică. Cum?
P. Tolocenco: — Da. Repet, peste vreo săptămînă-două vor interveni modificări spre bine. Aceasta se simte și din comentariile politice difuzate la Tiraspol. Ei vorbesc deja despre necesitatea tratativelor cu Moldova, găsirea căilor de compromis, despre care cu cîteva luni în urmă nici nu vroiau să audă. Zilnic îl critică pe Elțin pentru «trădare».
COR: — Ce statut pentru Transnistria ar putea accepta liderii din Tiraspol?
P. Tolocenco: — E greu de spus. Dar zonă economică liberă, oraș liber despre care se vorbește acum, nu mai prezintă importanță. E un anacronism. În condițiile economiei de piață fiecare sat poate stabili relații economice cu cine dorește, inclusiv cu firme de peste hotare. Deci nu e nevoie de acordat cuiva prin lege statut de zonă economică liberă. Eu cred că Tiraspolului și altor orașe cu populație compactă rusească li s-ar putea acorda autonomie culturală. N-avem încotro, trebuie să recunoaștem, orașul e populat în temei de ruși. Eu chiar de la bun început am prezis că Legea cu privire la limbi se va împiedica în primul rînd de Tiraspol, Bender și Rîbnița. Ceea ce s-a și întîmplat. Exemplul acestora de a nu învăța limba română poate fi luat de Chișinăul și Bălțul rusificate și ele. Ce înseamnă să-l impui pe om prin lege să învețe o limbă? E absurd. Deaceea rușii țipă în gura mare că le sînt lezate drepturile. E nevoie mai întîi de creat fonul lingvistic necesar, la care rușii cu timpul vor adera benevol. Noi ne mîndrim cu faptul că în Caucaz și în Extremul Orient avem sate moldovenești care și-au păstrat nu numai limba ci și tradițiile. Prin analogie putem judeca și despre localitățile de ucraineni, ruși, găgăuzi, bulgari din Moldova. Cu ce sînt vinovați aceștia care alcătuiesc 36 procente din populație că în virtutea timpurilor au nimerit aici în Moldova?
Îmi amintesc de sesiunea Parlamentului Republicii Moldova cînd erau confirmați judecătorii. Pentru Tiraspol a fost propusă o rusoaică, pe care o cunosc bine, e un jurist principial, onest. Dar, păcatele noastre, au întrebat-o dacă cunoaște limba de stat. Și, convingîndu-se că nu posedă limba, a fost răsturnată, au votat împotriva ei. Atunci ne-am pîrlit noi rău. Mă întreb și vă întreb: ce era dacă un judecător rus avea să-i judece tot pe ruși?
COR: — În privința limbilor e clar. Dar imnul nostru, Tricolorul vor putea fi acceptate peste Nistru?
P. Tolocenco: — De baștină sînt și eu din Transnistria și cunosc bine opinia publică de acolo. Tricolorul poate fi acceptat. Dar cu imnul «Deșteaptă-te, române!» majoritatea populației nu va fi de acord. Ca filolog îi cunosc bine creația lui Andrei Mureșanu. Dar mie mi se pare că poezia aceasta era actual» atunci în perioada pașoptistă. Acum nu mai corespunde. Imnul unui stat trebuie mai întîi să conțină în sine date despre denumirea statului, să exprime tendința întregului popor, proslăvindu-i faptele. «Deșteaptă-te, române!» ar putea rămîne numai ca un imn național.
COR: — În privința imnului eu sînt de altă părere și consider că versurile lui Andrei Mureșanu ar fi actuale și în ziua de azi. Ce să ascundem, ne mai aflăm în adormire și e nevoie să trezim sentimentul național, să ne deșteptăm.
P. Tolocenco: — Sînt de acord, dar ce ne facem cu cele 36 de procente de rusofoni, cum ne-am obișnuit să-i numim? Dacă vrem să avem regulă și liniște în Moldova noastră să nu uităm nici odată că alături de noi trăiesc peste un milion de nemoldoveni.
COR: — Eu cred că timpul, fiind cel mai bun învățător, ne va demonstra unde am avut dreptate și unde nu. Numai de-a Domnul ca greșelile noastre să iasă cît mai curînd la suprafață. Ca să le vedem și să nu le mai repetăm. Sînt sigur, suferim mult nu numai din cauza agresivității externe, a șovinismului local (de mancurtism nu mai zic nimic), ci și din cauza greșelilor noastre. Politice și economice.
Vă mulțumim pentru amabilitatea cu care ne-ați răspuns la întrebările noastre. Și nu ne rămîne decît să ne raliem la dolianța Dumneavoastră: de a se limpezi cît mai curînd lucrurile și a vă întoarce fericiți acasă în localurile legitime ale Universității din Tiraspol.
1. Blocul școlii normale din Chișinău, str. Cubani, 5, unde activează Universitatea.
2. O grupă de studenți din anul III ai facultății de fizică și matematică la lecții.
3. Din grupa cu predarea în limba rusă a anului IV, facultatea biologie, au părăsit Tiraspolul numai trei studente, dar și lor li se citesc toate lecțiile conform programei.
4. Rectorul Universității din Tiraspol P. Tolocenco.
5. Dacă zilnic mai continuă să vină studenți înseamnă că Universitatea e aici, la Chișinău, nu la Tiraspol.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 22 septembrie 1992, pagina 3, coloanele —.
