Misiunea de anchetă a O.N.U., în frunte cu Gilberto Schlittler, care se documentează asupra situației din zona de conflict, a fost supusă unui tir de foc din partea formațiunilor banditești ale separatiștilor pe capul de pod de la Cocieri și în orașul Bender. Cazul e fără precedent.
Apărătorii integrității Republicii Moldova continuă să respecte ordinul de încetare a focului. Acest fapt denotă că liderii separatiști nu controlează situația ceea ce ne face să tragem concluzia că ei au transformat raioanele estice ale Moldovei într-un focar al instabilității transmite Moldova-pres.
* * *
Chișinău 29 iunie (Moldova-pres). Misiunea O.N.U., aflată în Republica Moldova în frunte cu dl. Gilberto Schlittler, locțiitor adjunctului Secretarului general pentru probleme politice al acestei organizații internaționale, a vizitat orașul Bender. Experții independenți au vizitat sediul secției orășenești de poliție.
După aceasta, reprezentanții intenționau să se deplaseze în orașul Tiraspol pentru a se întîlni cu liderii autoproclamatei republici, Grigori Marakuța a transmis prin telefon că pentru trecerea experților din Bender spre Tiraspol acestora le vor fi puse la dispoziție mijloace tehnice blindate. Membrii misiunii O.N.U., i-au pus o întrebare firească: «De ce să nu mergem în raioanele de est ale Moldovei în mod civilizat, cu limuzinele?». Din Tiraspol au răspuns că în aceste mijloace de transport fragile nu li se poate garanta securitatea absolută. Din cauza faptului că liderii separatiști din raioanele din stînga Nistrului nu au fost în stare să le asigure securitatea absolută, experții O.N.U. au renunțat la vizitarea raioanelor respective ale Moldovei.
La 30 iunie experții O.N.U. se vor întîlni cu Președintele Moldovei, Mircea Snegur, și cu președintele Parlamentului, Alexandru Moșanu.
Sursă: Moldova Suverană, Nr. —, 1 iulie 1992, pagina 1, coloanele —.
