Noi, femeile din Dubăsari, Corjevo, Cocieri, Molovata, Roghi, Lunca ne adresăm vouă, mamelor din Transnistria și din întreaga Moldovă, ne adresăm Parlamentului și Guvernului.
Sîntem profund indignate de faptele mîrșave, săvîrșite de tot felul de ucigași veniți de prin Rostov și din alte regiuni ale Rusiei, de gardiștii din Transnistria și alte elemente criminale pripășite pe aici. Sîntem torturați și amenințați zi de zi chiar la noi acasă.
Noi, cei ce ne-am născut pe această palmă de pămînt unde ne-am crescut și ne-am crescut și ne creștem copiii, unde ne zac strămoșii, nu mai avem parte de el. Sîntem amenințați cu moartea dacă nu ne vom supune. Răbdarea și înțelegerea pe care le-am avut s-au spulberat căci în acești ani am fost torturați, alungați de la serviciu, speriați, am sperat că cu răbdarea poți trece și marea, acum, însă, nu mai credem.
Ne-au speriat cu venirea românilor, ca să ne aducă cazaci, care, cu o obraznicie nemaivăzută vor să împartă acest pămînt după bunul lor plac.
Oameni buni, din Țibulăuca și Harmațcoe, din Camenca și Rîbnița, oare chiar nu vă mai doare sufletul de acest pămînt? Nu așteptați să vă ajungă cuțitul la gît!
Nu credeți minciunilor ce le toarnă radioul din Tiraspol și cel din Dubăsari.
Noi, cei ce locuim aici la Dubăsari, știm cu adevărat prețul acestor vorbe. Sîntem indignați de falsificarea nerușinată a evenimentelor ce se petrec aici în preajma noastră de către presa din Moscova și cea din Dubăsari și Tiraspol.
Ne adresăm Parlamentului și Guvernului Republicii Moldova, Președintelui ei, dl Mircea Snegur.
Cînd vom avea și noi parte de apărare din partea dvs., căci 80 la sută din populație ne-am dat voturile pentru dvs. V-am dat ascultare și ne-am condus de îndemnurile pe care ni le-ați spus în toți acești ani. Acum, noi, femeile din partea stîngă a Nistrului, Vă rugăm să ne luați apărarea, căci gardiștii și cazacii ce au sosit aici circulă cu tanchetele prin sate, torturează pupulația, ne omoară bărbații și fiii noștri.
Sursă: Sfatul Țării, Nr. —, 11 martie 1992, pagina 3, coloanele —.
