Moldoveni de dincolo de Nistru! Către domniile voastre vin de data aceasta. Cu o durere vin, a mea și a tuturor moldovenilor-basarabeni.
Ce se întîmplă cu neamul nostru în ultimul timp? Ne «separăm», ne închidem în propria găoace, fugim unii de alții, ca și cum am fi copil al nimănui și nu al pămîntului, ca și cum n-am vorbi același grai, n-am avea aceleași datini, sărbători, ca și cum noi, moldovenii, am fi străini la noi acasă.
Tot ce se întîmplă astăzi în Moldova — se cuvine să ne dăm seama, în sfîrșit, ține de un complot al bubei, bine pus la cale de către niște răuvoitori, de către niște Iude, în stare să-l vîndă și pe Hristos. Iudele astea n-au Patrie; Patria lor este acolo unde le este bine, unde au folosit fotolii înalte și portofolii mari.
Cum poate un om, — mă întreb — să-și lase casa părintească la Tambov, Sverdlovsk, Ircutsk... și să se stabilească în Tiraspol, Dubăsari, Rîbnița?.. Credeți că tipul ăsta vine să ne ajute să trăim omenește? Ba bine că nu. Vine să chefuiască, să ne înrobească, să ne scuipe în obraz... Știu că printre cei veniți sînt și oameni de omenie, dar eu vorbesc numai despre cei care duc poporul cu zăhărelul, cu minciuni, adică, considerîndu-l prost. Da, da, sînt sigur, mulți dintre cei veniți anume proști ne consideră. «Biki» — vorba lor.
Veneticii au pus stăpînire pe moșia străbuneilor noștri, moldoveni de peste Nistru. Și tocmai asta n-o să ne ierte niciodată nepoții și strănepoții. Ei, răuvoitorii, au știut să vă toarne venin în suflet, să vă pornească împotriva fraților voștri drepți, să vă trezească repulsie față de tot ce e național, dar mai ales față de limbă și istorie. «Basarabenii, — zic veneticii, — vor unire cu România, cine o să fiți voi acolo?». De ce zic anume așa, se întreabă. De aceea, că voi, moldoveniitransnistreni, nu cunoașteți de fel istoria voastră. Voi, dar și noi, am învățat la școală o istorie falsă, mincinoasă, care istorie nu era a Moldovei, ci a Rusiei. Conform acestei istorii Rusia începe de la Prut și sfîrșește la Sahalin, Moldova fiind astfel o «gubernie» rusească. Credeți că întîmplător a fost invitat la Tiraspol liderul de azi al șovinilor agresivi V. Jirinovski? L-au invitat dușmanii poporului nostru, care dușmani s-au cuibărit dincolo de Nistru, prin orașe îndeosebi, ca năpîrcile. Ăștea niciodată n-au să înțeleagă durerea noastră. Cea mai mare durere a un[u]i popor a fost dintotdeau[na] înstrăinarea. Ei, veneticii, [a]nume asta și vor — să rupă T[ra]nsnistria de Moldova, chi[pu]rile formînd o republică [a]parte. Care republică, oa[me]ni buni? Nistreană? Voi nu [v]edeți că și denumirea e [ag]ramată? Nu vor mai locui [mo]ldovenii dincolo de Nistru? După lege, voi veți fi «nis[tr]eni». Vă convine? Moldov[en]ii sînt popor între popoare. De poporul «nistrean» [n]-a auzit nimeni, și nici n-[o] să audă.
Cu fel de fel de minciuni șovine v-au îmbuibat capetele veneticii, înrăindu-vă nu știu cum și îndepărtîndu-vă de noi, basarabenii.
Din surse demne de încredere am aflat că astăzi vă supără mult cuvîntul «Basarabia». De ce v-ar supăra? Înainte vreme Basarabia includea doar cîteva județe de la sudul Moldovei. Numirea aceasta de către ruși a fost extinsă pe tot teritoriul dintre Nistru și Prut, extinsă, ca să poată pune mîna pe ea — nu numai pe cele trei județe de sud, care i se dădeau, ci pe tot teritoriul dintre Nistru și Prut pînă la rîul Răchitna.
«A pronunța cuvîntul Basarabia, — spunea în secolul trecut Mihai Eminescu, — e una cu a protesta contra dominațiunii rusești». Străinii, vasăzică, au de ce se teme. De ce să vă temeți voi, moldovenii? Basarabia este o parte a Moldovei. Fără ea, fără Basarabia, nici o Moldovă dincolo de Nistru nu poate să existe. Mai ales una «nistreană».
Păcat, mare păcat, că n-am studiat istoria Patriei noastre decenii în șir. Abia astăzi, la o sută de ani după apariție, în Moldova de dincoace de Prut se editează, carte aparte, studiul sociologic al marelui Eminescu «Basarabia». Trebuie să faceți rost de el și să-l citiți neapărat. Poetul vorbește și de unele localități din Transnistria (Transnistria și nu republică nistreană) — Dubăsari, Grigoriopol, Mălăiești etc. M-a prins invidia cînd am citit: cel mai mare poet al neamului puțin de tot a vorbit de satele basarabene, iar din cele din Transnistria... mai mult și cu mai multă durere. Iese, că voi îl desconsiderați pe marele nostru poet național. Nici un rus n-o să-l desconsidere pe Pușkin, nici pe Lermontov, nici pe Esenin... Dar tocmai unul dintre ei a spus, cînd a spus: «Proșciai, nemîtaia Rossia...» Dacă ar fi spus Eminescu, rușii l-ar fi blestemat de-a pururi. Eminescu, însă, respecta poporul rus, citea literatura rusă, ziarele rusești.
Nu vă convine, fraților, nici limba română... Voi, susțineți, vorbiți moldovenește și nu românește. Limba moldovenească, trebuie să știm odată și pentru totdeauna, nu e. Este grai moldovenesc. În Transnistria se vorbește mai românește decît în Basarabia. La voi s-au păstrat cuvinte vechi de tot, care cuvinte în Basarabia demult au dispărut. De exemplu: voi spuneți pită-chită la pîine, fereastră și nu geam, ca și noi. Geam e turcism, iar fereastră vine de la latinescul fenestra. Voi spuneți «anină» (nisip). Atunci, dați-mi voie să vă întreb, cine e român și cine nu? Răuvoitorii știu durerea voastră și tocmai de aceea pun vreaguri pe fir. Să nu-i credeți. Obraznicul mănîncă praznicul — spuneau străbunii noștri. Ne vom descurca în toate și fără avocați. Mai ales, că avocații vor să muncească pentru ei. Moldovenii de dincolo de Nistru au fost întotdeauna foarte buni legumicultori, grădinari: buni au rămas și astăzi, dar unde se duc legumele și fructele pe care le creșteți, v-ați întrebat? Le cară dincolo de hotarele Moldovei străinii. Asta numai frăție nu se cheamă.
Cuvîntul «român», fraților, să nu vă sperie. De Transnistria nu e străin legendarul Marinescu — eroul războiului trecut, de la submarine. Printre altele, în unele «autobiografii», scrise de mîna eroului, la rubrica «naționalitatea» citim «român». Hitler a promis solemn: «Dacă iau Rusia întîi pe Levitan și pe Marinescu îi spînzur». Astăzi în Vilnius există o uzină «Marinescu». Dar ce există dincolo de Nistru? O stradă măcar, dar ce fel de stradă la Tiraspol îi poartă numele?
Transnistria a dat și alte personalități de vază. Astăzi, de exemplu, fac cinste republicii noastre dnii Doga, Moșneaga, Soltan, Beșleagă, Ioviță, Dudnic, — răposații, Codru, Pogolșa... Eugen Doga, — mi-a mărturisit, — la finele anului trecut a vrut să viziteze cimitirul din sat, unde are, înmormîntate, rude, colegi, amici... și nu i-au permis să treacă «hotarul». A fost nevoit să se prefacă străin, că vine din Ucraina, chipurile, nu de la Chișinău. Cum se numește obrăznicia asta, fraților? Pentru toți moldovenii din lume, dar și pentru toți românii din lume Eugeniu Doga înseamnă mai mult decît orice Smirnov — Ivanov — Iakovlev — Belitcenko — Pologov — Rîleakov — Volkov luați împreună. Și tocmai Eugeniu Doga să nu se poată apropia de casa părintească din cauza unor, spuneți-le voi pe nume.
Ăștia, ultimii, vă mint în cel mai nerușinos mod. Ei nu sînt defel cinstiți, precum credeți voi, precum vor ei să pară. La procuratura Moldovei au fost întocmite dosare penale asupra lor. În afară de aste dosare oficiale au întocmit «dosarele» lor și unele ziare, avînd tot dreptul să întocmească. Mi-a fost dat să iau cunoștință de aceste «dosare». Recunosc: mi-am pus mîinile în cap. Tovarășii susnumiți sug într-adevăr laptele țării. Unii au cîte două-trei case, de exemplu. Ca să nu credeți, că vă mint, voi aduce un exemplu — Ghimn Pologov, care e tot un «lider-separatist». Cînd s-a mutat la Tighina, a lăsat apartamentul băiatului. S-a înscris la un cămin, ca numai peste trei luni să primească apartament nou (două odăi). Mai are o casă cu două etaje la Parcani: aici locuiește, chipurile, soacră-sa. Reparațiile în propriile apartamente Pologov le face fără nici un ban, cu ajutorul uzinei. Există mărturii concrete, toate sînt alipite la dosar. Odată și odată pentru toate aste încălcări grosolane de lege sus-numitul va răspunde în fața judecății. Iar dacă nu va răspunde, înseamnă că Moscova l-a pus la cale să procedeze așa cum a procedat. Are spate, adică, «tovarișciul». Ca și toți ceilalți separatiști. Iar voi, «moldoveni-nistreni», închideți ochii la toate astea. Voi luptați cu grafia latină și tricolorul. Așa cum vă sfătuie[sc] ei, pîrcălabii. Desigu[r], și grafia latină, și tricolorul sînt străine pentru susnumiții lideri. Dar de ce n-ar fi străine, dacă și ei sînt străini de neamul nostru?
La redacție, dragi moldoveni de dincolo de Nistru, au sosit cîteva scrisori de la autori din Transnistria, care ne întreabă: de ce nu se organizează nici un pod de flori peste Nistru? De rîs și de plîns, pe cuvînt. Podul peste Prut e pod între două țări vecine, iar peste Nistru... ce fel de pod ar fi? Acasă nu se duce cu flori. Sau Transnistria, considerați voi, moldovenii, nu mai ține de Moldova? Ar fi de rîsul găinilor să organizăm sărbători de înfrățire la Dubăsari, Tiraspol, Camenca... Aduce mai mult a mort «podul de flori peste Nistru».
Și totuși, eu nu pot să nu fiu de acord cu mulți dintre corespondenții mei. Mijloacele de presă chișinăuiene, radioul și televiziunea moldovenească au cam lăsat de izbeliște Transnistria. N-am văzut de-o veșnicie o emisiune frumoasă de dincolo de Nistru — să vedem ce mai fac și cum o mai duc moldovenii de acolo; cum vorbesc, cum muncesc, cum cîntă — tot ca noi, moldovenii de dincoace de Nistru, sau ca cei de la Extremul Orient. Mic Extremul Orient, pentru că anume acolo locuiesc mulți moldoveni din Transnistria, deportați și după 1924, dar și după 1940. Ce-i drept, nu-i minciună — moldovenii din Transnistria au cunoscut toate «favorurile» regimului comunist mult înaintea noastră. Noi, basarabenii, am știut foametea din '47 și deportările din '49, pe cînd voi, compatrioții noștri-transnistreni, sînteți «socialiști» tocmai din '24. Deci, vremurile de «fericire sovietică» v-au tăbăcit îndestul sufletele. Care români-transnistreni, dacă numai pentru un singur cuvînt — România — oamenii nevinovați au fost trimiși la urșii albi, să se răcorească... Cîți moldoveni din Transnistria au fost deportați, știe cineva cifra exactă? Eu, unul, știu, că talentatul poet Nicolae Țurcanu, de la Nezavertailovca, a fost arestat numai pentru aceea că a scris: «Bună ziua, Românie, și adio niciodată...» Se vede, că de atunci acest cuvînt a devenit sperietoare.
Între timp, însă, așa-zișii «clasici» ai literaturii moldovenești din Transnistria plagiau direct, fără nici o sinchiseală, operele marilor scriitori români, dîndu-le drept creațiuni proprii. Una din primele ediții ale «Dimineții pe Nistru», de exemplu, începe exact așa cum încep și «Amintirile din copilărie» ale lui Ion Creangă. Pe atunci Creangă nu se studia nici în Basarabia, mite în Transnistria. Era considerat străin de neam. Nestrăin era considerat Ion Cana, hoțul, adică. A făcut Ion Cana, vreau să spun, un lucru bun: a dovedit tuturor, că și în Transnistria se vorbește limba română, limba lui Creangă, cel mai mare povestitor al gintei noastre... Și dacă-ar fi unul, Cana, plagiator! Mai sînt, încă. Altul... a plagiat o serie de balade populare, printre care și «Miorița», dîndu-le drept ale sale. A fost descoperit, desigur, exclus din Uniunea scriitorilor, dar și din partid, pare-mi-se. Astăzi, mă gîndesc, plagiatorul a făcut ce a făcut nu din reavoință, dar numai și numai din interes: a vrut să dovedească lumii că între limba română din România și cea din Transnistria nu e nici o deosebire. De ce vă temeți atunci de limba română, moldoveni din Transnistria?
Transnistria, ca să nu uit, a fost întotdeauna pentru noi, moldovenii, forjerie de cadre... Toți conducătorii — miniștri, secretari de partid, directori de comitete etc. — erau din Transnistria, pînă mai ieri-alaltăieri! Unii dintre ei, într-adevăr au fost oameni de credință. Majoritatea, însă, — promotori ai analfabetismului agresiv. Lor li se încredințau cele mai de răspundere sectoare — erau oamenii puterii, prețuiți mai ales la Moscova. Cu ei Moscova n-avea bătaie de cap. Problemele naționale nu-i dureau; care istorie a Moldovei, care Eminescu, care Sadoveanu? Moldova, dincolo de Rusia, nu poate avea istorie...
Astăzi lucrurile s-au schimbat: Transnistria a dat Moldovei personalități mari: păcat că poporul cel muncitor al Transnistriei e nu știu cum străin la el acasă...
Eu sînt născut pe mal de Nistru. Cunosc bine satele moldovenești din Transnistria, am avut colegi de clasă și de facultate transnistreni. Unde mai sînt acum, mă întreb: Petru Celac, Eudochia Lupașcu, Nadejda Dieur, Galina Glincă, Ion Diordiev?
Cîndva satele din Transnistria păstrau tradițiile strămoșești, cîntau doine și balade, aveau tarafuri, care ocupau la diferite concursuri republicane primele locuri — ansamblul de fluieriști din Podoima, de exemplu. Ce costume naționale se făceau cîndva la Podoima și Podoimița!.. Astăzi s-a întîmplat ceva cu neamul nostru, nu pot înțelege ce anume. Să nu căutăm vinovații, oameni buni. Să uităm tot ce e rău și să dăm mînă cu mînă. Ne așteaptă grele încercări. Mai sus decît interesele Patriei nu pot fi alte interese. Pentru veniții de aiurea Patria n-are început și sfîrșit. Pentru noi are. Părinții și buneii moldovenilor-transnistreni de astăzi înțelegeau foarte bine, în 1940, că Moldova e transformată într-o colonie a imperiului rus, conform pactului Molotov Ribbentrop. Documente concrete referitor la această chestiune publică revista «Basarabia», numărul 6. Așa cum au fost scrise atunci aceste documente — în limba rusă sînt; vă rog, deci, frați moldoveni, să le răsfoiți: pag. 41—100. Citez din aceste documente o singură frază: «Hotinschii uezd imeet 48,3% moldovan; russchih i ucraințev vmeste vzeatîh — 40,5%»...
Dar indiferent de acest procent favorabil nouă, moldovenilor, județul Hotin a fost trecut la Ucraina, ca pînă la urmă moldovenii de acolo să rămînă ai nimănui.
Și totuși, e a moldovenilor Moldova sau nu? Eu sper că moldovenii mai știu încă să moară pentru țară. Dincolo de Patrie vom fi niște cerșetori. Străbunii noștri au fost stejari-voinici. Au dovedit-o și pe timpurile lui Ștefan și pe timpurile lui Ioan Vodă cel Viteaz...
P.S. Știu, că mulți moldoveni de dincolo de Nistru văd în fiecare român un tartor. Nu-i pădure fără uscături, vorba vine: într-adevăr, în timpul războiului, armatele românești, dar și cadrele administrative regățene s-au comportat în Basarabia—Transnistria—Bucovina nici pe departe ca frații de sînge. În numele adevărului, însă, vom aminti: au fost oameni care au acuzat toate fărădelegile săvîrșite de compatrioți. Voi aduce doar cîteva fraze din scrisorile lui Iuliu Maniu, președintele partidului național-țărănesc, către Mihai și Ion Antonescu.
«Regimurile anterioare, — scrie Iu. Maniu, — în afară de cel național-țărănesc, au privit Basarabia... ca pe o colonie... Cele două provincii au fost inundate de funcționarii din regat, necunoscători ai oamenilor de acolo; aceștea s-au prefăcut în adevărați satrapi ai populației și au stîrnit numeroase nemulțumiri... Au fost desigur și oameni de treabă între cei veniți, dar cei răi au compromis și pe cei buni... Zvonurile tot mai persistente vorbesc despre masacre săvîrșite asupra populației minoritare, în special evreiești, din Moldova».
Adevărul nu poate fi tăinuit, dar faptul că scrisorile domnului Maniu au fost trimise în iulie 1941, nu poate fi trecut cu vederea. Lui tătuca Stalin astfel de scrisori nu-i trimitea nimeni. S-au, poate, stalinismul nu tot fascism era? A fost condamnat, însă, abia după moartea dictatorului. Nu se știe, deci, care regim dintre cele două a fost uman.
Greu se uită o palmă, pe care ți-a dat-o nu știu care român. Dar se uită, iată, cizma călăului roșcat, care a călcat prunc, părinte, bunei, morminte. Se cuvine, eu zic, să cunoaștem adevărul întreg și nu înjumătățit. Dar pînă atunci să luptăm cu dăruire pentru independență. Moldova trebuie să fie stat de sine stătător. Asta e scopul nostru — să obținem independența Moldovei. Și atunci nimeni nu va mai fi bătut de nimeni, nimeni nu va mai fi rob la el acasă. Pămîntul Moldovei, cernoziomul basarabean (Docuceaev a constatat) este cel mai fertil din lume. Mulți «eliberatori» anume acest plai rîvnesc. Ei ne-au adus civilizație, zic: «Ați fi umblat și astăzi în opinci, dacă nu vă eliberam noi...» Oare? Iar dacă am fi umblat, tot de una strigătura cea veche ar fi rămas în picioare — «Fie cizma cît de bună, ca opinca nu mai sună!».
Nu, nu vă chem, dragi compatrioți, la vremurile de altădată. Vă chem doar la hora cea veche a neamului: «Hai să dăm mînă cu mînă!», poetul nostru cel rege cum spunea — Vasile Alecsandri. Frați de sînge sîntem și, cred cu, ne vom înțelege fără mijlocitori, fără traducători, deși eu vorbesc românește, iar voi — moldovenește. Ce cuvînt din acest articol n-ați înțeles?
Sursă: Moldova Suverană, Nr. 173 (17782), 21 august 1991, pagina 3, coloanele —.
