[U]rmăresc cu viu interes, [da]r și cu o mare îngrijorare [eve]nimentele din Basarabia, [din] Țară și de la răsărit, de […] de unde ne tot venea [cu] abundență și continuă să [ne vi]nă «lucoarea». Sînt dintr-[un s]at vechi de răzeși din [Tra]nsnistria — Caragaș, sat [aflat] drept sub coastele Ti[ras]polului. Pe pielea mea am [simți]t urmările nefaste ale [aces]tei «lucori». De la 1812 […]ce, din acei răzeși, arcași [a]i Ștefan cel Mare, mîndri, […]i, viteji vedem strănepoții [ace]lora umiliți, batjocoriți, […]gați, omorîți de această [hoard]ă nomadă. E prea puter[nică], crudă și vicleană această […] ca să putem ține piept [rom]ânii singuri. E îmbucurător […]ul că în sfîrșit s-a înțeles [și a]colo, sus, că izbînda [noas]tră e numai în înfăptuirea [Unir]ii cu Patria-mamă, Româ[nia]. Deși se operează cu […]rare economică, spiritua[lă], salutară ș.a.m.d., pînă la […] tot Unire se cheamă. […]stă operă, poate cea mai […]ă operă a poporului nos[tru], trebuie s-o edificăm con[știe]nt, cu mare perseverență și luciditate. O altă șansă Istoria nu ne va mai oferi! Dar se pare că încă mulți nu s-au pătruns de aceste adevăruri, odată ce năluca românofobiei mai hoinărește prin multe conștiințe. Dar e trist și faptul că idealul nostru sfînt îi lasă reci și indiferenți și pe unii frați din Țară. Mai persistă în conștiința, mai ales a marilor demnitari, care la vremea lor au mai terminat și școli superioare de partid, un fel de servilism, o frică în fața acestui colos al internaționalismului proletar, care se cheamă Rusia.
Am rămas nedumerit după ce am vizionat la televizor interviul unui demnitar român (probabil ambasador). Am prins doar sfîrșitul acestui interviu oferit programului «Novosti» a telecompaniei «Ostankino» pe 10 decembrie 1992. Am avut impresia că vorbea un «independent» din parlamentul nostru. Dl ambasador își formula răspunsurile foarte voalat, cu exces de prudență, probabil, ca nu cumva să-l supere pe rus. Se simțea acel complex de inferioritate față de «fratele mai mare». De ce, domnule ambasador, n-ați vorbit despre consecințele pactului Ribbentrop-Molotov așa cum au făcut-o balticii cu dîrzenie, cu mîndrie, cu sentimentul că dreptatea e de partea noastră? Dumneavoastră, dle ambasador, încă îi țineați isonul că, cică, despre Unire vorbesc numai extremiștii de-o parte și de cealaltă a Prutului, că ei nu pot nicidecum influența asupra acestei probleme. Cum așa!? Înseamnă că absolut toate partidele din România, Alianța Creștină pentru Reîntregire din Basarabia, care au o atitudine pozitivă vizavi de această cauză sfîntă, președinții Iliescu și Snegur, care au salutat această mișcare în cadrul aniversării Marii Uniri de la Alba Iulia, tot sînt extremiști? Atunci, cine sînt Smirnov, Maracuța, Lebed și K°? Desigur, ei își realizează obiectivele prin metode foarte «neextremiste». E timpul să se spună tare și răspicat la toate nivelurile că lichidarea consecințelor odiosului pact Ribbentrop-Molotov este o cauză majoră a Neamului Românesc, și, în primul rînd, a forurilor superioare. Și să nu ne temem de mormăitul «ursului»! Așa cum nu s-au temut la 1939 finlandezii, cum nu se tem balticii, cecenii. Cauza noastră e dreaptă. Dumnezeu ne va ajuta!
Sursă: Țara, Nr. —, 22 decembrie 1992, pagina 3, coloanele —.
