Venetici în propria casă
[Ti]raspolul e plin cu oameni [car]e au sosit în Moldova de o […] dar care-s gata să ne învețe [is]toria.
[Zi]arele din Tiraspol, pînă [și] cele de perete, sînt pline [de] […]urături la adresa popo[rulu]i care le-a oferit pîinea [și] […], și încă unele for[me] […]e pretins științific.
Astfel în unele articole de [«is]torie» semnate de «savanți» [de] la Tiraspol se afir[mă] că niciodată moldovenii [n-au] locuit dincolo de Nistru, […] noi am fi dincolo de Nistru [ni]ște acaparatori, deci, […]e venetici și locul nos[tru] e dincolo (adică dincoa[ce] de Nistru, dacă nu chiar din[col]o de Prut.
[Ac]eia care se consideră nepo[ți ai] lui Suvorov nu s-ar da în [lătu]ri să mai elibereze Moldo[va] încă o dată, de astă dată [de] moldoveni.
Să fim înțeleși just: noi nu pretindem nimic din ceea ce nu ne aparține, vrem să ni se dea și să păstrăm ceea ce e al nostru, și să ni se recunoască aceste drepturi.
«Românii acceptă toate suferințele, dar ei nu vor accepta niciodată nedreptatea», — spunea Nicolae Iorga.
În ziarul «Dnestrovskaia pravda» se afirmă într-un șir de articole că facerea lumii a avut loc în anul 1792, cînd armatele rusești au ajuns la Nistru. Ce a fost cu aceste locuri pînă la acea dată, cine a locuit pînă în anul de grație pe acele locuri, a mai fost lume între Nistru și Bug pînă la venirea lui Suvorov la apa Nistrului — sînt întrebări pe care tiraspolenii nu și le pun și nici nu vor să și le pună. Pentru ei lumea evoluează direct de la Adam și Noie — la anul 1940, dată cînd majoritatea lor au auzit pentru prima oară de Moldova și de Tiraspol. Dar așa să fie oare?! Să nu fi existat oameni în aceste părți de lume mai înainte de 1792 sau 1940?!
Burebista — regele antic al Transnistriei
Cu peste 2500 de ani în urmă pe locurile Moldovei de azi trăiau geții (cum le ziceau grecii) sau dacii (cum le spuneau în analele lor romanii) — o ramură din marea familie a tracilor.
Herodot menționa în cartea a cincea a Istoriei sale că neamul tracilor «este, după acela al Indienilor, cel mai mare dintre toate. Dacă ar avea un singur dominator și ar fi uniți între dînșii, ar fi de neînvins și, după cum cred ei, ar fi mult mai puternici decît toate popoarele».
Din cauză că acest mare popor era împărțit în triburi și «cnezate», în «Dacii mici», care se dușmăneau între ele, dînșii au putut fi supuși de diverse popoare mai mici și neînsemnate.
Marele rege Burebista, ce-a cîrmuit Dacia între anii 80—40 î. e. n., este cel dintîi care reușește să-i unască într-un singur stat pe toți geții.
Burebista, viteazul rege al dacilor, reușise să-i alipească la geții săi și pe tirageți, adică pe geții nistreni, pe geții de pe Tiras, care locuiau între Nistru și Bug.
Dacia de pe timpul lui se întindea de la Bug și pînă în Moravia de azi, din munții Carpați și pînă în Balcani.
Nistrul curgea pe atunci pe la mijlocul țării lui și nu pe la o margine, cum ar dori-o unii astăzi.
Romanii trec Nistrul
Romanii supun Dacia și imperiul Roman se întinde și el pînă la marginile Daciei de odinioară, adică pînă la Bug.
Mărturii ne sînt descoperirile arheologice, Valul lui Traian care trece Nistrul și urmează, cum zice Cantemir, pînă la Don, iar la Tiraspol — și cele cîteva inscripții în alfabetul nesuferit de tiraspolenii de azi, al latinilor, care aveau aici un «castru» (cetate).
Începînd cu secolele II—III peste aceste locuri trec ca lăcustele popoarele barbare: goții, avarii, hunii, longobarzii, slavii și încă atîțea alții numele cărora au dispărut în istorie.
În secolul XII, înainte de venirea tătarilor, dincolo de Nistru e atestată în cronicele rusești și grecești țara valahă a Bolohovenilor (bolohvoloh).
Marele savant Bogdan-Petriceicu Hașdeu va scrie că: «Înainte de anul 1230, o poporație curat românească reușise a se așeza departe peste Nistru, în regiunea Volîniei, fondînd acolo cîteva principate confederate, cunoscute în cronica rusească sub numele de «Principi Bolohoveni».
Unul din aceste cnezate valahe a fost situat în actuala regiune Camenețc-Podolsc (Hmelnița), altul în regiunea Chirovograd de azi, unde pe la 1949 mai erau atestați peste jumătate de milion de moldoveni (mi-a spus Nicolae S. Cocul, întîiul meu învățător de la Codreni, care era sosit din acele locuri).
Moldovenii dincolo de Nistru
Din cele mai vechi timpuri moldovenii au locuit pe pămînturile de dincolo de Nistru.
În anul 1455 moldovenii stăpînesc cetatea Lerici de la Gura Niprului.
Steagul moldovenesc cu capul de zimbru flutura de asupra acestei garnizoane, vestind negustorilor care ajungeau în aceste părți de lume că cetatea e moldovenească și vama e plătită domnilor Moldovei.
Regiunea dintre Nistru și Bug se va numi pînă după anul 1800 regiunea Oceacov, cetatea de scaun a acesteia fiind orașul Oceacov, căruia moldovenii îi vor zice Vozia și pe care străinii îl cred ca făcînd parte din Moldova.
Mulți călători includ Oceacovul în Moldova (Gian Lorențo D-Anania, teolog și cosmograf italian în cartea «Sistemul universal al lumii sau cosmografia», editată în 1596 la Veneția; Giovani Botero și «Relazioni universali» (1596, Veneția), zice: «Moldova are diferite orașe: Varna, Cetatea-Albă, Oceacov...». Giovani Antonio Magini (1596) în lucrarea sa «Cele două Valahii», adică Moldova și Țara Românească (Transilvania)» numește Oceacovul printre «orașele mai însemnate» ale Moldovei etc.).
Oceacovul avea trei cetăți puternice, care ajung a fi stăpînite de turci, dar care adesea erau reparate de moldoveni. Numai Petru Șchiopul a trimis în acest scop 15 mii de salahori moldoveni și 3 mii de care cu materiale de construcție.
Călătorii care trec pe la Oceacov, vorbesc de el ca de un oraș moldovenesc, menționînd numeroasa populație moldovenească din jurul acestuia.
Un călător italian de la mijlocul secolului XVII, călugărul Niccolo Barzi, care a trecut pe la Oceacov, în timp ce se întorcea din Bahcisaraiul Crimeiei, descrie cele trei fortărețe. Între acestea se afla situată o mahala, unde nu putea să între nici un străin. «Numai într-o singură fortăreață — unde se făcea piață — puteau să între turcii și cei din afară care erau valahi». În afara cetăților, deci, locuia o populație valahă.
El povestește, că făcuse «drumul împreună cu delegația de Moldoveni, care aduceau din Caucaz pe viitoarea soție a lui Vasile Lupu, pe frumoasa cercheziană Ecaterina». Dar Pașa din Silistra, care se afla în acel moment la Oceacov, văzînd-o, e fermecat de frumusețea ei și încearcă s-o ia pentru haremul său. Moldovenii o ascund însă, în unul din carele lor. Oamenii lui Pașa o caută insistent, mai ales în «hanurile moldovenilor» din acest oraș. Pînă la urmă, conflictul este aplanat, și călătorii își continuă drumul către Cetatea Albă, pînă la care erau pe linie dreaptă 110 cm.
Înainte de plecare — povestește Niccolo Barzi: «mă dusei în casa unui moldovean din care, după cum am mai arătat, sînt mulți în acest oraș, și-l rugai să-mi facă niște biscuiți contra plată, deoarece trebuia să trec, timp de trei săptămîni încheiate, prin locuri pustii».
Deci moldovenii, dacă aveau hanuri și case, înseamnă că se ocupau cu comerțul și agricultura prin aceste locuri, nu […] erau călători sau robi, ci locuitori permanenți și, cum zice Barzi, «mulți».
În iulie 1709 pe la Oceacov trece un alt călugăr — Daniel Crmann. Venea dinspre Poltava, unde regele său Carol al XII-lea suferise binecunoscuta înfrîngere în fața lui Petru. (Menționăm aici că detașamente de oșteni moldoveni se aflau atunci atît în armata lui Petru I, cît și în armata lui Carol al XII-lea și nu-i exclus ca pe cîmpul de luptă să se fi întîlnit față n față și să mai fi făcut și cîte vre-un schimb de înjurături în limba de acasă). De la Poltava pînă la Oceacov flămînzește. Pe drum capătă în casa unui moldovean «niște pînicele cît degetul» și o spată de mel. La 25 iulie 1709 oștenii lui Carol întră n Oceacov pe care Crmann îl descrie, spunînd, că în oraș locuiesc în primul rînd Valahi, apoi Tătari, Greci și Turci (uitînd să-i menționeze măcar în treacăt pe Ruși, Ucraineni etc.). La han este servit cu «vin moldovenesc». Locuiește mai apoi în tinda «împodobită cu covoare» a casei unui valah. Cînd îl întreabă ce credință ține, acesta face un semn mare al crucii, ceea ce-l îndeamnă pe cleric să conchidă: «Acest neam de oameni al Valahilor are aceeaș limbă cu a Valahilor și religia la fel cu a Rușilor și a Grecilor». Adică ortodoxă.
Cei mai vechi pe aceste locuri
În secolul XVI teritoriul dintre Nistru și Nipru făcea parte din Lituania, dar cum acestuia nu-i ajungeau lituanieni pentru a umple uriașul spațiu dintre Marea Baltică și Marea Neagră ei încuviințează strămutarea moldovenilor în țara de peste Nistru.
Pe atunci ucrainii locuiau pe Don și la coturile Niprului, lîngă pragurile acestuia. Unul din cele mai mari praguri ale Niprului se numea Voloșschi (Moldovenesc).
În secolele următoare partea de mai jos de Dubăsari se numea Țara Edisan, fiind locurile de pășunat ale tătarilor nohai, iar cea de sus se numea Podolia și făcea parte din Polonia.
Lingvistul rus M. Serghievschi era nevoit să recunoască la 1936 (!) că în stepa dintre Bug și Nistru populația moldovenească «a apărut sau odată cu cea rusească sau, în orice caz, ceva mai devreme».
Protoiereul rus A. Lebedințev în lucrarea sa «Ucraina hanului» (Herson, 1860) vorbește și el, că moldovenii sînt cei mai vechi pe aceste locuri.
În Marea Enciclopedie rusă, editată n secolul trecut, despre populația ținutului Ananiev se scrie: «Moldovenii sînt locuitorii autohtoni ai ținutului».
Tîrgurile de peste Nistru pînă la 1792 au denumiri moldovenești: Balta, Nani (devenit Ananiev), Ocna, Bîrzu (Birzula), Movilău, Moldovca, Dubăsari, Sucleia (Tiraspol), Rîmnița (Rîbnița), Moldovanca (în jurul ei va lua naștere Odesa), Vozia (Oceacov).
Toți călătorii care traversează pînă la 1792 spațiul dintre Nistru și Bug vorbesc de localități moldovenești și tătărești, și nici unul nu menționează sate rusești sau ucrainești.
Secretarul lui Sigismund al III-lea, Laurin Piaseținschi, trimis de regele Poloniei în solie la hanul tătăresc Gazi Ghirai al II-lea în anii 1601—1603, traversează pămînturile de dincolo de Nistru și nu întîlnește nici un sat de slavi, ci numeroase sate «moldovenești pe care le ține hanul tătăresc și pe care le guvernează în numele lui sluga lui Nasil aga», atît în jurul Cetății Albe, cît și a lacului Ovidovo și a părților de peste Nistru.
Călătorul italian Giovanni Battista Malbi (Montalbanu) trecînd la 1620 prin Moldova, zice că țara «se mărginește spre răsărit cu tătarii». Descriind cetățile tătărești, inclusiv Oceacovul, italianul menționează pe locuitorii acestor pămînturi, ca «fiind creștini de rit ortodox și avînd o limbă coruntă din latină, italiană și rusă». Desigur nu-i are în vedere pe ruși, nici pe ucraineni, care n-au chiar atît de multe sonorități latine, ori italiene în graiul lor, ca să le menționeze în mod deosebit un italian.
Ceea ce se strecoară din cînd în cînd în cronicele vechi e faptul că aceste sate erau sistematic arse de cazacii care soseau de dincolo de pragurile Niprului.
Călătorii străini care traversează în evul mediu spațiul dintre Nistru și Bug vorbesc de el ca de o continuare a Moldovei și nici unul ca de o continuare a Rusiei.
După 1791, cînd tătarii se retrag în Crimeea, moldovenii rămîn timp de cîțiva ani unicii locuitori ai acestor întinse cîmpii.
Mai apoi vor sosi administratorii țariști, «vînătorii» de pămînturi «pustii», coloniștii etc.
În 1766 guvernul rus trimite pe cazacul Andrei Constantinov «dincolo de Bug» în recunoaștere. Acesta în raportul său scrie că în nici o localitate din cele vizitate (Golta, Balta, Crivoie Ozero) n-a găsit nici un supus rus și n-a auzit decît vorbă moldovenească și tătărească. În satul Bobric, scrie trimisul rus, «în afară de preot care știe rusește (slavona bisericească — n. n.) n-am găsit pe nimeni și aici trăiesc numai moldoveni».
Proprietate a domnilor moldoveni
Pămînturile de dincolo de Nistru erau considerate din cele mai vechi timpuri domenii ale voievodzilor moldoveni.
Astfel, într-un document emis la 10 mai 1574 domnitorul Moldovei Ion Vodă cel Cumplit dăruiește boierilor săi, marelui logofăt Ion Golia și lui Ieremie Pîrcălabul moșii peste Nistru, cît și patru mori de vînt la Gura Iahorlîcului: «loc pentru patru mori, de ceea parte a Nistrului, pe pîrău, la gura Iahorlîcului, unde se varsă în Nistru».
La 4 august 1588 Petru Șchiopul confirmă împărțirea făcută între jupîneasa lui Ion Golia Logofătul și Tudora, jupîneasa lui Ieremia Pîrcălabul, întorcîndu-le fiecăreia stăpînirea a cîte două mori pe apa Iahorlîcului, dincolo de Nistru.
La 11 august 1593 domnul Moldovei Ieremia Movilă acordă un alt hrisov domnesc urmașilor celor doi proprietari, întărindu-le moșiile cu «locuri de patru mori, pre ceea parte de Nistru, în pîraie, în gura Iahorlîcului, unde cade în Nistru».
În jurul anului 1600 acelaș Ieremia Movilă constituie un tîrg pe moșiile sale de pe malul drept al Nistrului, dîndu-i numele său — Movilău (azi Moghiliov-Podolschi).
Era și el proprietate a Moldovei cu toate pămînturile din jur.
Tot cam în acea perioadă, boierul moldovean Iura stăpînește ambele maluri ale Nistrului, de la Rîbnița și pînă la Dubăsari.
Fiica domnitorului Vasile Lupu, Ruxanda cea măritată cu Timoșa Hmelnițchi, e împroprietărită de tatăl său cu moșii la Iampol și Rașcov. Satele din jurul Rașcovului, unde domnița își avea curți, erau populate de moldoveni. După moartea ei, aceste moșii de peste Nistru vor deveni proprietate a mănăstirii Golia din Iași. Dar eșenii nu mai au demult nici o pretenție asupra acestor moșii ale lor, devenite colhoznice.
În anul 1679 Duca-vodă e numit de către turci «Domn al Moldovei și hatman al Ucrainei». Moldova pe timpul lui are trei capitale: Iași, Țicănăuca, pe malul stîng al Nistrului, vizavi de Soroca, unde rămășițele palatului său se mai cunoșteau pînă nu demult, și la Nemirova, pe Bug, unde iarăși și-a făcut o reședință.
În următorii ani face întinse colonizări cu moldoveni pînă aproape de rîul Nipru. Sate întregi trec Nistrul, așezîndu-se între satele moldovenești din stepa mănoasă de pînă la Nipru.
Aceste locuri se numesc în documentele vremii Ucraina Moldovenească.
Un hrisov scris în română și eliberat de Duca-vodă la 1 aprilie 1683 la curțile sale din Țicănăuca, spune că Eni Drăghinici cumpără de la Tudosca Durucalca un vad de moară și două braniști de fîn «pe apa Coșniții».
Boierii moldoveni au proprietăți pe ambele maluri ale Nistrului.
La 24 mai 1714 Nicolae-Vodă Mavrocordat poruncește lui Toderașcu, pîrcălabul de la Orhei, să cerceteze conflictul dintre mănăstirea Golia din Iași și boierul Gavriil pentru o parte din moșia de la Oxentia de dincolo de Nistru.
Pe timpul lui Mihai-vodă Racoviță printr-un hrisov de la 25 februarie 1717, Toader, fiul lui Gavriil Sugalii și nepotul lui Ștefan Lefegiul îi dăruiește lui Apostol Leca, serdarul de Orhei, partea sa de moșie de la Mărcăuți, dincolo de Nistru: «iar Chirița, nici Chirițoaia, nici feciorii, nici nepoții Chirițnii... să nu fie amestecați, iar cine s-ar scula din oștenii mei, să fie subt blestem a răspunde asupra acestui zapis de domnie».
La procesul de la 14 iunie 1726 în jurul moșiei de la Mărcăuți depun mărturii atît «oamenii ot Molovatî» de dincoace de Nistru, cît și «din cei parte den Moldovata, den Hansca» (Țara Hanului), adică din Malovata de dincolo de rîu.
Grigore Ureche povestește că în zilele lui Iancu-vodă Sasul (1579—1582) mulți moldoveni trecură, sate întregi, «de răul nevoilor Iancului vodă» în partea cealaltă a Nistrului. Dar moldovenii nu treceau Nistrul în țara străină, ci se strămutau tot la «ai lor».
La 29 aprilie 1602, atunci cînd boierii hotarnici sosesc la Peresecina ținul Orheiului pentru a hotărnici moșiile boierilor Dulman și Petrică, aceștia mărturisesc, că hrisoavele străbune «au fost arse în vremea unui foc năprasnic noaptea, cînd au ars totul în casa lor, așa încît ei n-au putut scăpa nimic; rămasu-li-au numai un singur hrisov domnesc, dar acesta se afla la neamurile lor de peste Nistru...».
Rudele boierului Dulman și Petrică duseseră cu ei peste Nistru și păstrau cu sfințenie hrisoavele de voievodale care confirmau o dată în plus că pe ambele părți ale Nistrului trăiesc oameni de acelaș neam, de acelaș sînge și de aceeaș credință străveche.
Iar de aici — cîteva întrebări care se cer puse de la sine:
Putea împărți Ion-vodă cel Cumplit boierilor săi pămînt dintr-o țară străină?!
Putea Duca-vodă să-și facă cetate de scaun într-o țară care nu-i aparținea?!
Putea el cîrmui Moldova, aflîndu-se cu tot cu sfatul domnesc și deci moldoveni într-o țară pe care ar fi considerat-o a altora?!
Puteau Movileștii zidi oraș pe niște pămînturi care nu erau ale lor?!
Se puteau moldovenii muta între tătari sau se duceau peste Nistru tot la ai lor?!
Puteau ei să co[…] străină […] […] locuiau rudele, [f]rorile lor, unde […]lor era cel care […] mai frecvent […] voievozi își pun[eau] urice, care le con[firmau] prietatea veșni[că a] […] tor pămînturi «pen[tru] pentru coșnii lor, [pentru] frații lor, și pe[ntru nepo]ții lor, și pentru […]lor neam și cine v[a] […]li-l înstrăineze au […] cu sila blestemat s[e fie] vecii vecilor. Amin»[…].
Numele [uitate] ale vetre[lor] noastre
La sud de rîul […] Nord se poate obser[va] […] denumirile slave al[e] […]ților sînt mult […] semn că sînt mai r[…] că au înghesuit alte[le] mai vechi — tătărești [și mol]dovenești: Micolaievc[a …]ca, Sofievca etc., de[…] pă numele celor îm[proprieta]riti cu pămînt în [ace]curi după anul 1792.
Dar și dincolo de […]rile slavonizate pot [păstra] te sonorități moldoven[ești …] numele acestora: Sin[…] loșovca, Cioban[…], Be[…] loșschie Caracinți[…] cinții Valahi, Cotiu[…]ța, Voloșcovți[…], Bîrl[…] gă izvoarele Bugului[…]: Glodoasa, Troianca, […] Adăbași, Alexandri[ea …] licino, Șantuia, M[…] lîngă Chirovograd), Bu[…] ducleievca, Vorsați, […] (între Cighirin și N[…] rod), Băbanca, Burta, […]ca (lîngă Novoarhanghel[sc …] merița, Șelari, Mala[…] dovca, Moldavscaia, Od[…] dovanca (lîngă Olviop[ol …] cași, Cantacuzinca, M[…] Brașoveanovca, Pădure[…] Șerbani, Arnautovca, […] Voznesensc), Baraboi, […]ța, Văcăreni, D[…] Mîndrovca, Scurtu, D[…] Grosulovo, Moldovan[ca …] Odesa), etc.
Pe harta fostei RA[SSM ma]joritatea numelor lo[calități]lor sînt moldovenești[…].
În raionul Bîrzul[a …] Hîrtop, Visterniceni, […] Dabija, Carlești, Șer[…]nea Veche și Nouă etc.
În raionul Nani: Va[…]lui, Tocila, Grecu, Pe[…] Handrabura, Șalpani […].
În raionul Balta: […] Holmu, Pîrlița, Păsățe[…]reni, Bănzari, Bursuci, […]neaga, Raculova, Herbin[…]reni; în raionul Cruti[…]dăi, Buza, Strîmba, Bro[…] […] (Continuare în numărul următor).
Sursă: Drapelul Biruinței, Nr. 118, 4 octombrie 1990, pagina 1, coloanele —.
